Pianista  „Grădina Edenului în mijlocul iadului” jpeg

Pianista. „Grădina Edenului în mijlocul iadului”

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 18 iulie 2016

E o misiune foarte dificilă să cuprinzi în câteva sute de pagini 110 ani de viață, mai ales o viață precum cea a pianistei Alice Herz-Sommer. Este ceea ce-și propune volumul de față, Grădina Edenului în mijlocul iadului, publicat de Meteor Press.

Alice Herz-Sommer s-a născut în 1903, în Europa veche, cea dinainte de Marele Război, și a crescut într-o casă în care veneau frecvent în vizită personalități precum Franz Kafka, Gustav Mahler sau Sigmund Freud. A trăit experiența Primului Război Mondial, apoi a perioadei interbelice marcate de antisemitism, iar în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, pe cea a persecuției naziste. A rămas în Cehoslovacia ocupată, apoi a ajuns într-un lagăr de concentrare. Muzica a fost cea care a salvat-o – un paradis în mijlocul infernului. În cei mai grei ani ai vieții sale, pianista și-a păstrat luciditatea încercând să învețe cele mai dificile compoziții pe care le știa, iar în lagăr a supraviețuit prin muzică și datorită ei. A dat peste 100 de concerte pentru gardieni și prizonieri deopotrivă, aducându-le fiecăruia o fărâmă de speranță și frumusețe într-o lume marcată de moarte. 

Alice Herz-Sommer. „Grădina Edenului în mijlocul iadului”

Autori:Melissa Müller, Reinhard Piechocki

Editura Meteor;număr pagini:384;preț:32 lei

edi 8859 jpg jpeg