Autor 698 vizualizări


Animațiile DreamWorks țintesc foarte sus cu pelicula „Cum să îți dresezi dragonul 2” (How to Train Your Dragon 2), continuarea îndrăgitului film mitico-medieval din 2010, care a adus încasări de nu mai puțin de jumătate de miliard de dolari. 

Compania aruncă în joc toate resursele pentru continuarea epopeii cu vikingi și dragoni:scenariul extinde lumea fantastică, spectrul acțiunilor și nu în ultimul rând bogăția zoologică a creaturilor etern fascinante, dragonii. În plus, apar și niște voci interesante, precum cea a lui Cate Blanchett, recent laureată a premiului Oscar. Iar animația nu a ezitat să introducă și ceva elemente din serialul-senzație „Urzeala tronurilor” (Game of Thrones):nu doar vocea lui Kit Harington, ci și teme și motive privind lupta pentru putere, regatele rivale, sclavia sau familiile dezbinate. Toate acestea sunt ingrediente suficiente pentru a asigura succesul filmului, un spectacol fantasycu iz istoric.

Despre ce este vorba? Amintindu-ne din primul film al seriei că dragonii ajung să fie percepuți și altfel, dincolo de imaginea tradițională de bestii violente, comunitatea vikingă de la Berk caută acum să-i integreze pe aceștia în viața de zi cu zi. Timidul erou Hiccup (Jay Baruchel) a devenit acum un tânăr cutezător, care se ocupă, la fel ca alți absolvenți ai Academiei de Dresat Dragoni, cu diverse competiții și explorări de noi teritorii alături de bunul său prieten înflăcărat, dragonul Toothless.

Stoick (Gerard Butler), tatăl lui Hiccup, și-ar dori însă ca fiul său să îi urmeze într-o bună zi în poziția de șef de clan, dar Hiccup nu pare prea încântat de această responsibilitate, oferind astfel pretextul (nu foarte imprevizibil) pentru narațiunea de Bildungsroman, despre ceea ce înseamnă a fi un lider. În călătoriile lor, Hiccup și prietena sa Astrid au nenorocul de a-l întâlni pe mercenarul Eret, care încearcă să adune o armată de dragoni-sclavi, sub sceptrul stăpânului său, misteriosul Drago Bludvist (Djimon Hounsou). Chiar dacă cei doi aventuriei reușesc să scape, planul de dominație teritorială despre care află nu va rămâne fără urmări. Forțele răului au un inamic puternic în personajul Valka, îmblânzitoarea de dragoni, un alt suflet iubitor de natură și creaturile sale.

Unul dintre cele mai atractive aspecte ale acestor pelicule este, cu siguranță, imaginea dragonilor, care nu numai că sunt niște ființe foarte colorate și jucăușe, dar sunt înzestrate și cu personalitate, ceea ce le transformă în niște animale de companie amuzante și de încredere. Regăsim în ei grația pisicilor, fidelitatea cățeilor, maiestuozitatea cailor, dar și unicitatea lor reptiliană. Cu alte cuvinte, am putea spune că filmul nu numai că inspiră spre cunoașterea unor bucăți de istorie cum ar fi lumea vikingilor sau civilizația medievală, dar este și o frumoasă pledoarie pentru prietenia de neînlocuit dintre om și animal, om și natură.

Să nu ne așteptăm însă la o poveste întru totul copilăroasă, căci „How to Train Your Dragon 2”are destule momente întunecate, tragice și emoționale, care ne vor ține captivați și ne vor purta și pe noi pe aripile puternice ale dragonilor... imaginației. Premiera are loc pe 20 iunie.

 

""