O mie și una de povești jpeg

O mie și una de povești

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 18 mai 2015

Despre domnitorii Țărilor Române, din Evul Mediu și perioada domniilor fanariote și, apoi, pământene, cunoaștem multe. Însă ce-am putea spune despre personajele din umbra lor, care le-au fost alături și care, nu de puține ori, le-au influențat deciziile? Ce știm despre soțiile domnilor români? Dacă răspunsul este „din păcate, mai nimic”, atunci faimoasa lucrare a lui Constantin Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe (publicată pentru prima dată în anii ’30), devine lectură obligatorie.

Aflată la granița dintre istorie și poveste, cartea lui C. Gane este o antologie a celor mai frumoase întâmplări ce le au ca protagoniste pe doamnele și domnițele din Țara Românească și Moldova, de la Doamna Clara, soția lui Alexandru Basarab, și până la nevestele lui Gheorghe Vodă Bibescu. Cu talentul unui adevărat povestitor, Gane reușește să recreeze atmosfera idilică a acelor vremuri îndepărtate și ne poartă – printre zvonuri, intrigi și călătorii – prin palatele domnilor, camerele domnițelor și saloanele boierilor.

Trecute vieți de doamne și domnițe. Cele mai frumoase istorii

Autor:C. Gane

Editura Humanitas;număr pagini:560;preț:69 lei

978 973 50 4617 0 jpg jpeg