Nu o femeie afgană jpeg

Nu o femeie afgană

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 15 aprilie 2016

În Afganistan, o familie celebrează naşterea unui fiu, dar venirea pe lume a unei fete îi pune pe părinţi în dificultate, motiv pentru care unii aleg să-şi crească fiicele ca băieţi pentru a salva imaginea şi onoarea familiei. Jurnalista Jenny Nordberg a cercetat acest fenomen prezent în Afganistanul de astăzi şi a transformat reportajul într-un excelent volum despre o lume în care femeile nu au niciun drept, iar libertatea lor ca fiinţe umane este aproape inexistentă.

Fetele ascunse din Kabulnu are, aşadar, un titlu întâmplător, menit doar să atragă cititorul. El surprinde exact realitatea tinerelor din Afganistan a căror identitate reală este ascunsă de societate. Pentru câţiva ani, aceste fete se bucură de aceleaşi libertăţi ca băieţii, dar sunt supuse apoi altei traume:la pubertate redevin fete şi sunt obligate să se căsătorească. Astfel, versurile alese ca motto al cărţii surprind cel mai bine realitatea crudă dintr-o lume departe de-a noastră,  care pare a fi – dar nu e! – desprinsă din cărţi distopice: „Mi-ar plăcea să fiu orice în natură/ Dar nu o femeie/ Nu o femeie afgană“.

Fetele ascunse din Kabul. O apărare secretă împotriva discriminării femeilor în Afganistan

Autor:Jenny Nordberg

Editura Meteor Press;număr pagini:352;preț:32 lei

1312 0 jpg jpeg