„Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, expoziție la Muzeul Național de Istorie a României jpeg

„Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, expoziție la Muzeul Național de Istorie a României

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 13 ianuarie 2022

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Universitatea din București, Arhivele Naționale ale României și Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe anunţă deschiderea expoziției „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”. Evenimentul va avea loc joi, 13 ianuarie 2022, începând cu ora 14:30, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti, și se va desfășura cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Accesul se va face pe bază de invitație.

Vernisajul va avea loc în prezența domnului Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, a domnului Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii, a domnului dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Național de Istorie a României, a domnului prof. univ. dr. Andrei Pippidi, profesor emerit al Universității din București și membru corespondent al Academiei Române, informează un comunicat al MNIR.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Istorie a României îl omagiază pe marele savant Nicolae Iorga (1871-1940), la 150 de ani de la naștere, prin intermediul acestei expoziții ce pune în valoare un număr important de piese inedite donate de către profesorul univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, piese ce formează Colecția „Iorga-Pippidi”, devenită parte a patrimoniului național.

Inestimabila colecție este formată din documente și obiecte de patrimoniu ce vor fi expuse pentru prima dată, precum: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; cele mai importante diplome de doctor honoris causa primite de la marile universități ale Europei; brevetele și medaliile conferite lui Nicolae Iorga de-a lungul vieții, de la cele românești, precum marele colan al Ordinului Carol I și marele colan al Ordinului Ferdinand I, la cele străine : Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce, Franța; Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania; Ordinul Sfântul Iacob al Spadei, în grad de Mare Cruce, Spania și multe altele.

Vor fi expuse: documente primite de către marele istoric de la Familia Regală a României, de la regina Maria, de la principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, și de la principesele Mărioara și Elena, precum și corespondență trimisă de diverse personalități sau oameni simpli; fotografii; tabloul Ecaterinei Iorga realizat de Rudolf Schweitzer Cumpăna. Adunate și păstrate timp de decenii de către istoricul Andrei Pippidi, aceste documente și obiecte de patrimoniu devin acum parte a patrimoniului național prin actul de cultură și generozitate făcut prin donarea lor.

Alături de piesele Colecției „Iorga-Pippidi”, în expoziție sunt prezente obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, precum toga de doctor honoris causa a Universității din Oxford; mobilier, dar și obiecte personale: ochelari, lupă, unul dintre condeiele lui Iorga, piese aflate în patrimoniul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române; statul de personal al profesorului N. Iorga de la Universitatea București, jilțul folosit de acesta în anii în care a fost rector al universității, piese aflate în patrimoniul Universității din București, fotografii și documente din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României și al Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.

La 150 de ani de la naștere, viața, opera și activitatea lui Nicolae Iorga sunt părți structurale ale istoriei și patrimoniului național, iar expoziția de față a fost realizată pentru a prezenta personalitatea și activitatea savantului Nicolae Iorga.

Expoziția va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00, până la sfârșitul lunii mai 2022.