Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" 80 de ani jpeg

Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" 80 de ani

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 13 mai 2016

Acum 80 de ani, în ziua de 17 mai, era inaugurat la Șosea, Muzeul Satului Românesc, în prezența conducătorilor ţării si a celor mai importante personalităţi ale vremii. Satul era adus la București după mai bine de 10 ani de cercetări aprofundate în peste 600 de localități din România interbelică.

Inițiativa vizionară a lui Dimitrie Gusti de a aduce ”veșnicia satului românesc” la București va fi omagiată în cadrul manifestărilor dedicate Aniversării Muzeului, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în perioada 16 – 22 mai 2016.

PROGRAM

Luni, 16 mai –– Deschiderea programului aniversar

Ziua costumului național va prilejui întâlnirea, în dialog, a costumului popular tradițional din patrimoniul muzeului cu o interpretare a  motivelor decorative, în colecția ”Albastru de Voroneț”, semnată Liza Panait.

Programul va mai cuprinde:colocviul internaţional Etnomuseologica, prezentări de carte, târgul meşterilor populari, teatru ambulant, ateliere interactive de creaţie meşteşugărească.

Decernarea medaliei Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer, categoria F "Promovarea culturii", cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va fi conferită de către Președintele României Klaus Iohannis în aceeași zi, la Palatul Cotroceni. 

Marţi, 17 mai-Ziua Ctitorilor

Program dedicat ctitorilor Muzeului Satului – onoruri militare, muzică și joc cu renumiți intrepreți de muzică populară, tradiţii din satul de odinioară cu ansambluri folclorice din frumoase zone etnografice ale țării, expoziții aniversare.

Ne vom reîntâlni, la ceas de sărbătoare, cu maestrul Gheorghe Zamfir, Tulnicăresele din Apuseni, Corul bărbătesc Bosanci, Fetele de la Căpâlna, Babele de la Bilca, Căluşul din Olt,  ansamblurile folclorice Ţara Vrancei, Junii Cetăţii Rupea, Arcanul – Fundu Moldovei.

Se vor deschide, cu mare alai, porţile mari ale Satului Nou-proiect de dezvoltare a Muzeului Satului, care va intra în circuitul de vizitare al muzeului.

La ora 18.30 publicul este așteptat la un recital susținut de maestrul jazzului Harry Tavitian.

Miercuri, 18 mai – Ziua prietenilor

Ziua internațională a muzeelor (Muzeele şi peisajele culturale)

Ziua prietenilor va fi sărbătorită, pe ritmuri de cântec şi joc tradițional, cu  Grupul Kymata al Uniunii Grecilor din România, Filiala Ploieşti, Grupul folcloric Reabinuşca al ruşilor lipoveni – Jurilovca, Tulcea, Ansamblul folcloric Csanka Torony – Tomeşti, Harghita, rapsodul popular  Ion Creţeanu și invitatul său-Ansamblul folcloric Doina Oltului, Slatina.

Expoziţia Cultura românească întâlneşte culturile lumii este realizată în parteneriat cu misiunile diplomatice în România. Vor fi expuse machete de case și alte construcții tradiționale din Algeria, Federația Rusă, Grecia, Indonezia, Qatar, România, Spania, SUA, Thailanda, Turcia și Ungaria. Expoziția va fi un itinerariu prin lume, o călătorie imaginară prin țări cu care am colaborat de-a lungul timpului. Vor fi prezente la eveniment, cu standuri de promovare turistică și culturală și alte țări colaboratoare.

Programul va fi completat cu un intermezzo muzical de chitară clasică susținut în dialog de către Wladimir Pesantez, Ecuador și Tudor Niculescu Mizil – România, dar și cu recitalul binecunoscutului artist Marius Mihalache.

Joi, 19 mai – Meșteri și meșteșugari

Program variat-meşteri în medalion și târg, ateliere interactive, lansare de carte, concursuri, momente coregrafice susținute de Grupul Irish dance – Iaşi și Şcoala de dans Larisa şi Marin Barbu – Bucureşti, ziceri de altădată în interpretarea actorului Alexandru Nicolae Mihai.

Vineri, 20 mai  -Satele din “Satul de la Șosea”

Primarii din satele de proveniență ale monumentelor din Muzeul Satului   invită publicul vizitator la o întâlnire cu  tradițiile specifice locului aduse de grupuri,  ansambluri și Tezaure umane vii din Stăneşti- jud. Argeş, Goicea Mică-jud. Dolj, Nereju-jud. Vrancea, Drăguş-jud. Braşov, Tilişca-jud. Sibiu. Expoziţiile de fotografii, documente şi oameni ai satului din Şanţ – jud.Bistriţa-Năsăud și Nereju – jud.Vrancea  completează programul unei zile de mare efervescență culturală.              Sâmbătă, 21 mai – Ziua satului românesc, sub semnul Sfinților Împărați Constantin și Elena

Asociaţia Cele mai frumoase sate din România va organiza conferinţa Comorile României,  se vor acorda premiile AFSR Gospodarii Satului Românesc 2016 și vor fi desemnate Ansamblurile Folclorice ale României 2016.                       

în aceeași zi, în continuarea unei vechi colaborări, se va deschide cea de-a V-a ediție a Festivalului Culturii Thailandeze, eveniment organizat în colaborare cu Ambasada Regatului Thailandei în România cu scopul de a face cunoscută poprului român cultura thailandeză prin spectacol de muzică şi dans specific, ateliere meşteşugăreşti și gastronomie tradiţională.

Anul acesta, în ideea promovată de președenție, vom aștepta pe un ”pod al prieteniei” cu Republica Moldova pe Tudor Ungureanu şi Taraful Ştefan Vodă-Căpriana, Republica Moldova care vor susține, pe scena SATULUI NOU,  un recital de muzică populară de înaltă ținută.

Muzeul Satului va participa și anul acesta la programul european Noaptea Muzeelor inițiat de Ministerul Culturii din Franța, aflat la a XII-a ediție. SATUL NOU – SECTORUL NOU al muzeului va fi deschis până la ora 22.00 și se va acorda gratuitate la vizitarea acestuia, doar în intervalul orar 19.00 – 22.00.

Duminică, 22 mai  -Punți între oameni 

programul zilei va aduce în fața publicului Muzica Reprezentativă a Armatei, ansamblul folcloric de dansuri tătăreşti Karadeniz – Constanţa și renumiții soliști de muzică populară  Ştefania Rareş, Maria Butaciu, Aneta Stan, Gheorge Turda, Dumitru Zamfira, Maria Băndoiu, Lorena Oltean, Gelu Voicu şi Taraful.