Muzeul funerar în aer liber, unic în România. Inscripţiile străvechi arată cum erau deplânşi morţii în Antichitate

Autor 1249 vizualizări


Un muzeu funerar în aer liber este amenajat în Piaţa Ovidiu din Constanţa,în parcul de lângă Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. Mai multe pietre mortuare vorbesc trecătorilor despre cei care au trăit în antichitate pe aceste meleaguri străvechi. Alături de statuia lui Ovidiu,poetul exilat la Pontul Euxin,aceste stele celebrează memoria unor cetăţeni de vază ai anticului Tomis.

Monumentele funerare din Piaţa Ovidiu din Constanţa poartă inscripţii antice traduse pe plăcuţe aşezate la baza lor,în limba română şi în limba engleză. Un asemenea monument comemorativ sau funerar de dimensiuni mici (au înălţimea unui om de statură medie spre înaltă),în formă de coloană sau de pilastru,alcătuit dintr-un singur bloc de piatră şi purtând de obicei inscripţii sau sculpturi poartă numele de stelă. Una dintre stelele descoperite de arheologii tomitani şi expuse în Piaţa Ovidiu,în faţa Edificiului Roman cu Mozaic,este închinată Epiphaniei,o grecoaică din Hellada care a trăit la Tomis în secolele II-III după Hristos.

„Am văzut multe ţinuturi şi am plutit pe tot întinsul mării,căci armatori îmi erau şi tatăl,şi soţul,pe care cu mâini curate i-am aşezat,după moarte,în mormânt. Cu adevărat fericită îmi era înainte viaţa! M-am născut între muze şi m-am împărtăşit din bunurile înţelepciunii“,scrie pe altarul Epiphaniei. „Eu,Cecilia Artemisia,zac aici. Iar patrie şi soţ îmi este Perinthos“,arată posterităţii o cetăţeancă din Tomis,care a vieţuit cândva,în secolele II-III. Cecilia Artemisia a trăit puţin,doar 30 ani,şi a murit după naşterea celui de-al patrulea copil. Iată cum a decurs destinul său,povestit în numele Ceciliei de văduv:„La 13 ani m-a iubit un tânăr,demn de noi;apoi m-am căsătorit cu el şi am avut trei copii:un fiu mai întâi,apoi două fiice,leit chipul meu. În sfârşit,am născut a patra oară,deşi nu trebuia să mai nasc. Căci a murit întâi copilul şi după puţin timp,şi eu. Am părăsit lumina soarelui la vârsta de 30 ani. Fiul meu se numeşte Priscus,iar fiica Hieronis;cât priveşte Theodora,era copil acasă,când am murit. Perinthos,soţul meu,trăieşte şi mă plânge cu glas stins. La fel,bunul meu tată plânge că m-am retras aici. Am aci şi pe mama,Flavia Theodora. Mai zace aici tatăl soţului meu,Caecilius Priscus. Am ajuns în acest neam,dar iată am murit. Şi ţie salutare,cel care treci pe lângă mormintele noastre!“

Hermogenes îi era numele,dar i se zicea Cyzicianul şi a trăit în secolul al III-lea. Era arhonte-magistrat suprem din Atena,dar şi agoranom-magistrat însărcinat cu controlul pieţei economice a Tomisului. „Am socotit prietenia faţă de toţi ca un titlu de glorie. În vârstă de 50 ani,am ajuns la capătul vieţii şi am murit,aşa cum trebuie să sosească tuturor sorocul“,este resemnat demnitarul în epitaful lui. Lui Aurelius,perfectissimului şi patronului metropolei Tomis,localnicii i-au închinat un monument onorific în secolul al III-lea,pe care au urat „Noroc bun!“. „Să trăieşti,trecătorule!“ doreşte familia lui Cyrillus Bessius,fiul lui Fabianus,care mărturiseşte că suferă „un mare doliu“,tot în secolul al III-lea.

 

Continuarea pe Adevărul.ro