Mitologia greacă, izvor nesecat pentru producătorii de filme si jocuri video jpeg

Mitologia greacă, izvor nesecat pentru producătorii de filme si jocuri video

Autor: advertorial
🗓️ 28 octombrie 2021

Vechii greci aveau credința că soarta lor ține de voința unor zeci ce trăiesc într-un palat aflat în nori, deasupra celui mai mare munte din Grecia, Muntele Olimp. Mitologia greacă a influențat de-a lungul timpului și alte popoare, iar numele zeilor greci ține de cultura generală chiar și în rândul popoarelor fără vreo legătură cu Grecia. Legendele legate de zeii greci sunt interesante, chiar fascinante, pline de dramă în relația dintre ei și mai ales în relația lor cu umanitatea.

Cei mai importanți zei ai Greciei Antice erau Zeus, regele zeilor și stăpânul Muntelui Olimp, zeul cerului și al tunetului, alături de Hera, Regina zeilor și zeița protectoare a familiei și a căsniciei. Lor li se alătură alți zei, fiecare cu o arie de acțiune. De exemplu, Poseidon era zeul mării, Hestia era zeița căminului și a focului sfânt, Apollo era zeul luminii și al artelor. 

Alți zei foarte cunoscuți publicului sunt: Athena (zeița înțelepciunii, meșteșugurilor, apărării), Hermes (zeul comerțului, dar și al hoților și tâlharilor), Artemis (zeița vânătorii), Ares (zeul războiului), Afrodita (zeița iubirii și a frumuseții), Hefaistos (zeul focului, al metalelor, al meșteșugurilor) și Demetra (zeița agriculturii). Interesant este că toți acești zei au câte un echivalent în mitologia romană - Neptun este echivalentul lui Poseidon, Jupiter și Junona îi reprezintă pe Zeus și respectiv Hera etc.

Mitologia greacă în filme de succes, de-a lungul deceniilor

De-a lungul timpului, o mulțime de filme au fost inspirate din mitologia greacă. Putem aminti aici Jason and the Argonauts (1963), Hercules (1997), The Odyssey (1997), Helen of Troy (2003), Troy (2004), Clash of the Titans (2010), Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief (2010), Immortals (2011), Wrath of the Titans (2012), Percy Jackson: Sea of Monsters (2013).

Dintre cele de mai sus, Jason and the Argonauts poate fi considerat un clasic în domeniu. Este vorba despre Jason, care se întoarce in Regatul Thessaliei după o călătorie de 20 de ani, dorind să revendice tronul. Pentru a reuși, este nevoit să caute Lâna de Aur, care are puteri magice de vindecare. Face echipă cu Polydeuces si Hercule, zeița Hera promite de asemenea ajutor. Este un film plin de aventură și de elemente fantastice, la fel ca orice altă producție legată de mitologica greacă. 

În Immortals, la mare distanță după ce luptă dintre Zei şi Titani s-a finalizat, o nouă forţă malefică ameninţă ţinuturile - este vorba despre regele Hyperion, care declară război umanităţii. Un film mult mai recent, demn de menționat în această categorie, este Troy: Fall of a City (2018). Păstorul Paris își caută femeia promisă lui de către Afrodita și se îndrăgostește de Elena din Sparta, declanșând în acest fel războiul troian. Merită atenție și filmul Legend of Hercules (2014), în care îl avem în prim-plan evident pe Hercules, fiul nelegitim al lui Zeus si al unei muritoare de rând.

În ultima perioadă, inclusiv seriale de succes au făcut referință la mitologie, dar mai puțin la elemente legate de zeii greci. În 2019, Netflix a lansat comanda pentru opt episoade din Gods & Heroes, un serial anime original cu teme din mitologia greacă. Potrivit prezentării oficiale, acest serial este povestea unui tânăr bărbat care, alungat de poporul său, află că este fiul nelegitim al lui Zeus. Acest tânăr este singurul care poate salva atât Cerul, cât și Pământul,dar se confruntă cu mânia unei zeițe care își dorește să-l vadă ucis.

De la filme la jocuri video și chiar jocuri de tip slots, inclusiv online

Universul jocurilor video a preluat de asemenea elemente inspirate din mitologia greacă. God of War, Clash of The Titans sau Age of Mythology sunt astfel de jocuri lansate pentru pasionații de aventură cu inspirație istorică și mitică. God of War a avut succes mulți ani, fiind o serie de jocuri lansată exclusiv pentru consolele PlayStation și bazată pe mitologia greacă. Ea a apărut cu primul său joc, God of War, în 2005, un joc extrem de apreciat încă de la apariție. 

Potrivit informațiilor actuale, God of War (2018) va fi disponibil și în varianta pentru PC, începând din anul 2022. "God of War s-a schimbat… iar acesta nu este Kratos pe care îl știți! Un drum dificil și inedit te așteaptă în timp ce explorezi noua poveste. Alatură-te lui Kratos când acesta se afundă într-o călătorie profundă, epică, violentă, dar cu dorința de a deveni un om mai bun de dragul fiului său", se menționează în prezentarea oficială a jocului God of War pentru PlayStation 4, cea mai recentă variantă disponibilă în acest moment. Trebuie subliniat că cele mai populare jocuri video bazate pe mitologia greacă sunt de fapt jocuri create pentru console.

Pentru că am vorbit despre jocuri video, trebuie să amintim și de alte jocuri extrem de populare în acest moment inclusiv în țara noastră - jocurile de sloturi, din categoria jocurilor de noroc. Offline și online, astfel de jocuri atrag o mulțime de utilizatori, în versiuni gratuite sau care implică bani reali. 

Seria Age of the Gods de la Playtech, Hercules Son of Zeus de la Pragmatic Play și Age of Troy de la EGT sunt probabil cele mai cunoscute jocuri de sloturi legate de mitologia greacă. Alături de Shining Crown sau Burning Hot, Age of Troy este unul din cele mai populare jocuri de păcănele EGT - provider preferat al jucătorilor din România.

Age of the Gods spune povestea unor zei virtuali, jocul de la Playtech impresionând prin tematică, grafică, poveste. Există de fapt multe jocuri în această serie, unele având jackpot fix, dar cele mai multe bazându-se pe jackpot progresiv. Inclusiv provideri online de sloturi oferă în România jocuri din această serie Age of the Gods.

Hercules Son of Zeus de la Pragmatic Play a fost lansat în anul 2017. Acest joc este popular tocmai pentru faptul că îl are în prim-plan pe Hercule, un erou legendar foarte cunoscut. În recenziile online, jocul se bucură de păreri pozitive atât în ceea ce privește conceptul, cât și în privința părții de potențial câștig.