Autor 1716 vizualizări


Se spune că pereţii au urechi şi că, dacă ar putea vorbi, ar spune multe. Cât despre clădirea de pe bulevardul Dacia, de la numărul 77, ca să îi afli secretele trebuie numai să ştii să îi citeşti ridurile. Dincolo de arhitectură şi mobilier, dincolo de încercările la care a supus-o istoria, dincolo de oameni şi evenimente, clădirea Institutului Francez este dor. Şi melancolie, şi nostalgie. 

Poveştile te cuprind rând cu rând, Richard Edwards acordând importanţă deopotrivă oamenilor, cât şi obiectelor. Naraţiunile aduc în prim plan istoria din 1936, când casa boierească Olănescu este cumpărată de către statul francez. Aduc oameni cunoscuţi nouă ca români, dar şi lor ca francezi, oameni de seamă ai celor două societăţi, care s-au perindat pe axa Paris-Bucureşti, fără a se simţi vreo clipă străini. Aduc războiul, aduc şi comuniştii. Cuvintele curg, şi parcă te vezi stând în faţa casei de la stradă şi te întrebi dacă toate cele spuse au fost aievea.

Bucureşti, Bulevardul Dacia 77. Poveste franco-românăare numai patru capitole, dar, înainte de toate, începe cu o scurtă poveste. Este povestea lui Victor, „persoană de o mare modestie”, care „ascultă mult şi vorbeşte puţin”. El a rămas mereu acolo. A se consemna încă o dată, mai simplu:clădirea de pe bulevardul Dacia este mai mult decât o clădire. „N-am terminat încă, imobilul de la numărul 77 este interesant pentru că a adăpostit o mie şi una de vieţi, trăite într-o mie şi una de feluri. Şi ele au încă atâtea de spus...”

Bucureşti, Bulevardul Dacia 77. O poveste franco-română

Autor:Richard Edwards

Editura Humanitas;număr pagini:190;preţ:30 lei