"Lumi Mexicane" vă aşteaptă la MNAC gif

"Lumi Mexicane" vă aşteaptă la MNAC

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 14 martie 2011

Expoziţia "Lumi Mexicane", ce prezintă 120 de lucrări, considerate cele mai reprezentative pentru fotografia mexicană a ultimelor decenii, va fi vernisată marţi, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Capitală, informează un comunicat.

Vernisajul expoziţiei, care va rămâne deschisă la MNAC până pe 30 aprilie, va fi precedat de o conferinţă de presă, de la ora 17.00. Evenimentul este organizat de Ambasada Mexicului şi MNAC.

Expoziţia prezintă 120 de lucrări, considerate cele mai reprezentative pentru fotografia mexicană a ultimelor decenii, şi este semnată de curatorul Alejandro Castellanos.

În Mexic, fotografia are o lungă istorie, impulsul inovativ dat de fotografi precum Manuel şi Lola Alvarez Bravo, Agustín JimEnez, Gabriel Figueroa, Nacho Lopez sau Mariana Yampolsk, în a doua jumătate a secolului 20, aducând fotografia mexicană pe hartă artistică intenaţională.