Lansare „Efigii ale unui coșmar istoric” jpeg

Lansare „Efigii ale unui coșmar istoric”

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 19 mai 2015

Editura Humanitas lansează cu ocazia Salonului Internațional de Carte Bookfest 2015 volumul „Efigii ale unui coșmar istoric”, de Vladimir Tismăneanu. Evenimentul de lansare are loc sămbătă, 23 mai, la ora 19.00, la standul editurii din cadrul târgului, și va fi însoțit de o sesiune de autografe. Participă:Vladimir Tismăneanu,  Horia-Roman Patapievici,  Marius Stan, Ioan Stanomir și Lidia Bodea.

În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.

„Odată cu Efigii ale unui coşmar istoric, avem în față o carte de o pasiune intelectuală totală, proba unui angajament incontestabil al lui Vladimir Tismãneanu de partea adevărului și a civilității liberal-democratice. Volumul se înscrie pe linia Fantomei lui Gheorghiu-Dej, a Stalinismului pentru eternitate, la care putem adăuga însă, ca într-un tot unitar, și dimensiunea filozofico-politică a autorului așa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în Diavolul în istorie. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare și o pedagogie esențială a memoriei.“ (Marius STAN)

Volum coordonat de Marius Stan

tism jpg jpeg