Fotograful Aurel Bauh – O nouă conferinţă la Palatul Suţu! jpeg

Fotograful Aurel Bauh – O nouă conferinţă la Palatul Suţu!

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 1 martie 2016

Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită joi, 3 martie 2016, de la ora 19:00, la o conferinţă despre fotograful Aurel Bauh, susţinută de Emanuel Bădescu la Palatul Suţu.

Aurel Bauh (1900-1964) ce s-a format ca artist fotograf în Franţa, îsi deschide un atelier foto în Bucureşti, atelier foto pe care îl deţinea înca în str. Popa Rusu nr.7, prin anul 1949, aşa cum reiese din arhivele Securităţii. În vitrina atelierului său a fost expus multă vreme portretul pictorului Jules Perahim în uniforma de colonel sovietic.

Emanuel Bădescu este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, De toate din vechiul Bucureşti, ultima apariţie editorială fiind Bucureştii lui Mazar Paşa.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

afis 3 martie conferinta mmb jpg jpeg

Următoarele conferinţe de joi:

10 martie 2016 – „Bucureştiul arhitectului Ernest Doneaud” cu Oana Marinache

17 martie 2016-„Boalele şi leacurile urbei – despre prejudecăţile sanitare româneşti la sfârşit de secol XIX” cu Octavian Buda

24 martie 2016 – „Cum se întoarce Bucureştiul acasă – despre restaurarea clădirilor istorice” cu Dan Lăcătuş