Autor 318 vizualizări


Filmul „După dealuri" a lui Cristian Mungiu, premiat la Festivalul de la Cannes anul acesta, va fi proiectat în avanpremieră în Bucureşti în ultima seară a festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest", ce va avea loc între 19 şi 25 octombrie.

Festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest" se va desfăşura la sfârşitul lunii octombrie în Capitală, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. După doar două ediţii, „Les Films de Cannes à Bucarest" a devenit unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice ale toamnei. Întâlniri cu regizori străini premiaţi la Cannes, masterclass-uri şi proiecţii în premieră ale unor filme premiate care au rulat în prestigiosul festival-sunt câteva dintre propunerile celei de-a treia ediţii pentru iubitorii de cinema.

În închiderea Les Films de Cannes à Bucarest, joi, 25 octombrie, la Cinema Studio, spectatorii vor avea ocazia să vadă, în avanpremieră, cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri", anunţă Mediafax. Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare - un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur - la Cannes, filmul este scris şi regizat de Mungiu, inspirat de romanele non-fiction ale scriitoarei Tatiana Niculescu-Bran.

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu concursul Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Festivalul se va deschide cu proiecţia peliculei „7 Days in Havana", un fascinant portret colectiv al Havanei de astăzi, semnat de şapte dintre cei mai în vogă cineaşti ai momentului.

sursa:adevarul.ro