Festivalul Sighişoara Medievală 2014 jpeg

Festivalul Sighişoara Medievală 2014

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 21 iulie 2014

ASOCIAŢIA TURISTICĂ SIGHIŞOARA, în parteneriat cu MUNICIPIUL SIGHIŞOARA, organizează, în perioada 25 – 27 iulie 2014, FESTIVALUL SIGHIŞOARA MEDIEVALĂ, ediţia a XXII-a. Tema acestei ediţii este axată pe împlinirea a 700 de ani de la moartea lui Jacques de Molay, simbolizând 700 de ani de cavalerism, în care artiştii secolului XXI îşi vor aduce omagiul celui care a purtat flacăra cavalerismului.

Invitaţi din România, Ungaria şi Croaţia vor evolua în cadrul programului, creionând sărbătoarea celui mai vechi festival de artă medievală din România. Lângă trubaduri de odinioară, ca noutate pentru ediţia din acest an, avem invitaţi menestreli ai secolului XXI, iar vedeta festivalului este spectacolul Jacques de Molay.

În cadrul festivalului vor evolua următoarele formaţiuni artistice:Ordine şi grupări CavalereştiOrdinul Cavalerilor Lup – Tîrgu-Mureş, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei – Sibiu, Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Sibiu, Ordinul Cavalerilor Cerb – Sighişoara, Cavalerii Străjerii Moldovei, Cavalerii Templului Sacru, Ordinul Cavalerilor de Saint Bernard – Comanderiile Les Loups de Tîrgu-Mureş şi SighişoaraMuzicăFormaţii medievaleBucium – București, Lupus Dacus – Arad, Cimpoierii de Transilvania – Hunedoara, Huniadi Cantores – Hunedoara, Nomen est Omen – București, Cva Domini – Arad, Terra Alba – Bucureşti/Buzău, Ensemble ForfaitzMenestreli ai sec. XXIMircea Baniciu&Band, Ducu Bertzi, Puiu Ivanitchi, Florin SăsărmanTeatru, dans, animaţie şi momente medievaleToboşarul Cetăţii, Teatrul Scena – Tîrgu-Mureş, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale – secţia actorie – Bucureşti, Trupa Nosa, Trupa de animaţie stradală ScHemaArte şi îndeletniciri medievaleŞcoli de dans (dansuri ale Marilor Curţi Regale Medievale), Şcoli de tir cu arcul, Şcoli de confecţionat flamuri medievale – cursuri de heraldică, Concursuri de FotografieConferinţe, seminarii, lansări de carteConferinţe, Seminarii – Noua Acropolă – Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, TeatrulScena/OrdinulCavalerilorLup/GPCSB-Comanderia Les Loups de Tîrgu-Mureş, Expoziţii – Muzeul de Istorie Sighişoara, Cluj Napoca, Mureş, Intruniri – Creneluri Sighişorene,