Festivalul Promenadelor Brașovului jpeg

Festivalul Promenadelor Brașovului

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 3 iulie 2017

Timp de 3 săptămâni, intre 8 – 22 iulie, Brașovul își va dezvălui creativitatea, istoria și efervescența prin promenadele sale istorice revitalizate printr-un Festival inedit în peisajul românesc. Cu peste 70 de artiști, ateliere interactive, concerte jazz, rock, fanfară, tururi ghidate, proiecții, reconstituiri istorice, expoziții și multe alte surprize, prima ediție a Festivalului își propune să fondeze o nouă mentalitate dedicată bucuriei de a fi la… Promenadă.

Către «Lumea cea nouă»

Publicul va fi invitat să redescopere bucuria plimărilor în aer liber, într-un itinerariu artistic despre vechi și nou. Fiindcă Promenada a reprezentat dintotdeauna o linie de intersecție între vechi și nou. Promenadele vechi cultivau plăcerea de a admira o zonă de belvedere, reprezentând, în același timp, o zonă în care se etala tot ce era mai frumos, mai nou apărut în societate. Un spațiu în care este promovată diversitatea prin întregul său spectacol. Apar mașini noi, locuri noi, cafenele noi, sedii noi, distracții noi, arte noi.

Primul eveniment care unește sub același concept îmbinarea dintre istorie – muzică – artă

Festivalul își propune să revalorifice spațiile tradiționale de plimbare prin intermediul a trei coordonate: istorie – muzică – artă, prilej cu care activitățile Festivalului vor contura firesc un nou tip de promenadă, contemporană. Festivalul va porni de la reconstituire istorică până la cea mai nouă muzică metal rock și cea mai în vogă muzică jazz. Reunite sub tema „Lumea cea nouă”, activitățile festivalului vor prezenta „noutatea” așa cum a apărut în istorie, însă și noutatea contemporană dată de noul concept al Promenadei. Cu alte cuvinte, Festivalul Promenadelor Brașovului cuprinde, prin toate evenimentele sale, o componentă de intervenție culturală de regenerare urbană.

Pe lângă faimoasele concerte de fanfară, Promenadele au găzduit diverse activități culturale (cinematograf, festivități locale) și au inspirat artiștii epocii. Ca o urmare firească, organizatorii propun trei noi promenade grupate tematic: Promenada Artelor, Promenada Copiilor și Promenada Istorică, fiecare marcate de evenimente inedite.

Spațiile de desfășurare vor fi: Sub Tâmpa și Bastionul Țesătorilor, Parcul Nicolae Titulescu, Bastionul Graft, Piața Sfatului și noua piațetă de lângă ARO. Timp de trei săptămâni, cu evenimente de amploare organizate în mod deosebit în weekend-uri, Festivalul își propune să devină un reper pe harta evenimentelor estivale, echipele implicate în organizare având experiența a numeroase proiecte culturale de tradiție în România.

Festivalul Promenadelor Brașovului este organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Muzeul Județean de Istorie Brașov, fiind finanțat din bugetul Municipiului Brașov și cofinațat de Consiliul Județean Brașov.

Pentru mai multe detalii privind programul, vizitatorii sunt invitați pe pagina de Facebook Festivalul Promenadelor Brașovului.

Ne vedem la Promenadă!

PROGRAM FESTIVALUL PROMENADELOR BRASOVUL

8 iulie – 22 iulie – Expoziția de fotografie istorică Promenada Brașovului de altădată – Parcul N. Titulescu

14 – 22 iulie (10.00 – 18.00) – Expoziția „Lumea promenadelor. Dantele” – Bastionul Graft

8 iulie

11.00 – 14.00; 16.00-19.00 – Reconstituire istorică – „Personajele Promenadei”- Parcul N. Titulescu

11.00 – 13.00; 16.00 – 20.00 – Atelier de fotografie istorică – Parcul N. Titulescu

12.00 – 18.00 – Tur ghidat „Cetatea Brașovului văzută din Promenadă” – Sub Tâmpa

20:00 – 22.00 – Concert rock – finalistii Wacken Metal Battle România 2017: Divided by Perception, Saddayah, Guerrillas, E-An-Na – Sub Tâmpa

9 iulie

11.00 – 14.00 – Reconstituire istorică – „Personajele Promenadei” – Parcul N. Titulescu

11.00 – 13.00 – Atelier de fotografie istorică – Parcul N. Titulescu

12.00 – 18.00 – Tur ghidat „Cetatea Brașovului văzută din Promenadă” – Sub Tâmpa

16.00 – 18.00 – Gala câștigătorilor festivalului școlar de teatru „Lumea scenei cu cei mici” – Bastionul Țesătorilor

18.00 – 20.00 – Atelier de confecționat mici instrumente muzicale – Sub Tâmpa

21.00 – proiecție film artistic – Bastionul Țesătorilor

20.00 – Prezentare și degustare de vinuri Le Sommelier

10 iulie

18.00 – 20.00 – Atelier de povești sonore – Parcul Nicolae Titulescu

11 iulie

18.00 – 20.00 – Atelier de colorat litografie istorică – Parcul Nicolae Titulescu

12 iulie

18.00 – 20.00 – Atelier de colorat litografie istorică – Parcul Nicolae Titulescu

13 iulie

18.00 – 20.00 – Atelier de desen – Parcul Nicolae Titulescu

14 iulie

16.00-19.00 – Reconstituire istorică – Personajele Promenadei- Parcul N. Titulescu

18.00 – 20.00 – Atelier de desen – Parcul Nicolae Titulescu

15 iulie

11.00 – 14.00 – Reconstituire istorică – „Personajele Promenadei”- Parcul N. Titulescu

12.00 – 18.00 – Tur ghidat „Cetatea Brașovului văzută din Promenadă” – Sub Tâmpa

19.00 – 20.30 – Concert Jazz – Irina Sârbu Band, A-C Leonte Band, New Landscapes – După Ziduri

16 iulie

11.00 – 14.00 – Reconstituire istorică – Personajele Promenadei- Parcul N. Titulescu

11.00 – 15.00 – Jocuri Legendele Țării Bârsei – Sub Tâmpa

18.00 – 20.00 – Atelier de confecționat mici instrumente muzicale – Parcul N. Titulescu

20.00 – Prezentare și degustare de vinuri Le Sommelier

17 iulie

11.00 – 13.00 – Atelier de bandă desenată – Parcul N. Titulescu

18.00 – 20.00 – Atelier de teatru de umbre în turn (Cercetașii României) – Sub Tâmpa

18.00 – 20.00 – Atelier de povești sonore – Parcul Nicolae Titulescu

18 iulie

11.00 – 13.00 – Atelier de bandă desenată – Parcul N. Titulescu

18.00 – 20.00 – Atelier de desen – Parcul N. Titulescu

19 iulie

11.00 – 13.00 – Atelier de bandă desenată – Parcul N. Titulescu

18.00 – 20.00 – Atelier de sculptură – Parcul N. Titulescu

20 iulie

11.00 – 13.00 – Atelier de bandă desenată – Parcul N. Titulescu

18.00 – 20.00 – Atelier de sculptură – Parcul N. Titulescu

18.00-20.00 – Reconstituire istorică – „Personajele Promenadei”- Parcul N. Titulescu

21 iulie

11.00 – 13.00 – Atelier de bandă desenată – Parcul N. Titulescu

16.00 – 19.00 – Reconstituire istorică – „Personajele Promenadei” – Parcul N. Titulescu

18.00 – 20.00 – Atelier de desen – Parcul N. Titulescu

22 iulie

11.00 – 14.00 – Reconstituire istorică – „Personajele Promenadei”- Parcul N. Titulescu

12.00 – 18.00 – Tur ghidat „Cetatea Brașovului văzută din Promenadă” – Sub Tâmpa

19.00 – 20.30 – Concert fanfară – Muzica Reprezentativă a Armatei Române – Piața Sfatului