Festival cultural jpeg

Festival cultural

Fundaţia Calea Victoriei vă invită în perioada 16-18 decembrie, între orele 17:00 şi 21:00, la Târgul de Crăciun de Delicatese culturale, unde veţi putea găsi cadouri speciale pentru cei dragi. În cadrul Târgului puteţi cumpăra Vouchere cadou-valorice sau pentru anumite cursuri ale fundaţiei din programa ianuarie-februarie-pe care le puteţi oferi celor dragi şi familiei, de Crăciun.

La acest târg, organizat în Salonul fundaţiei, puteţi găsi creaţiile unor artişti şi lectori ai fundaţiei-artişti plastici, muzicieni şi artizani.

Printre surprizele târgului de Crăciun de la Fundaţia Calea Victoriei, se numără o varietate de accesorii realizate manual, precum minunatele bijuterii Soutache create de Mariana Tănăsescu, broşele din dantelă realizate de Daniela Bratu sau bijuteriile din material textil de Gina Cimpoca, dar şi genţile din material textil sau piele, cu imprimeuri neaşteptate şi vesele, semnate Anca Dorombach.