Expoziţie la Arhivele Naţionale   “Copilărie regală” jpeg

Expoziţie la Arhivele Naţionale - “Copilărie regală”

Arhivele Naţionale vor vernisa luni, 29 aprilie 2013, începând cu ora 13.00, expoziţia “Copilărie regală”, în prezenţa Alteţei Sale Regale, Principele Nicolae al României. Expoziţia va fi organizată la sediul central al instituţiei din B-dul Regina Elisabeta 49, sector 5, Bucureşti şi va fi deschisă publicului în perioada 29 aprilie-20 decembrie 2013, intrarea fiind liberă.

În cadrul acestei expoziţii sunt prezentate documente originale şi în copie, precum şi înregistrări audio-video referitoare la copiii cuplurilor regale ale României:Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Mihai şi Regina Ana. Printre documentele expuse se regăsesc fotografii ale Principesei Mărioara, unica fiică a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, ale principeselor Elisabeta, Maria şi Ileana, precum şi ale principilor Carol (ulterior, Regele Carol al II-lea), Nicolae şi Mircea, copiii Regelui Ferdinand şi ai Reginei Maria, ale Principelui Mihai (ulterior, Regele Mihai), fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena, şi ale descendentelor Regelui Mihai şi ale Reginei Ana. De asemenea, sunt expuse acte de stare civilă şi documente referitoare la situaţia şcolară a membrilor familiei regale a României.

Expoziţia este organizată în colaborare cu:Arhiva Naţională de Filme, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Istorie al României şi Diana Mandache, colecţionar particular şi specialist în istoria regalităţii.