Expoziţia „Zeițe și șamani în credințele străvechi"

Autor 1365 vizualizări


Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției „Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropo-zoomorfă – de la artă la identitate”, desfășurat în ziua de vineri, 11 august, ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu.

Inițiativa vine în completarea expoziției „Muzeul Vârstelor”, inaugurată în decembrie 2016, deschisă la parterul și etajul Casei Filipescu-Cesianu, precum și a expoziției „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, deschisă pentru public în luna februarie 2017 (Lapidarium).  

Expoziția „Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropo-zoomorfă – de la artă la identitate” este coordonată și realizată după un concept dezvoltat de Dr. Adrian Majuru, manager, de Dr. Theodor Ignat, coordonator al Biroului de Arheologie și de Dr. Dan Pîrvulescu, director adjunct.

Tematica expoziției „Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropo-zoomorfă – de la artă la identitate” a fost influențată de structura colecției de Arheologie a Muzeului Municipului București, care deține o impresionantă varietate de figurine antropomorfe și zoomorfe, cea mai mare parte fiind încadrate în perioada neo-eneolitică, dar și o serie de piese aparținând epocii bronzului și celei de-a doua epoci a fierului (La Téne). Piesele provin din săpăturile arheologie desfășurate în preajma Bucureștiului la început de secol XX, în așezările Boian-Gumelnița de la Vidra, Măgura Jilava, Chitila Fermă, Cernica, dar și cele mai târzii de la Cățelu-Nou sau Popești.


În cadrul expoziției vor fi exploatate diferite concepte privind funcționalitatea și semnificația acestor obiecte pentru oamenii ce le-au creat, dar și pentru perioada contemporană. Proiectul expozițional își propune atingerea a mai multe dimensiuni precum cea religioasă, ludică, artistică, sexuală și identitar-anatomică.

Dr. Theodor Ignat subliniază: „Dimensiunea religioasă abordează ideea existenței unor societăți idilice ancestrale care își ghidau viața exclusiv pe fundamente spirituale, apelând la practici magico-religioase pentru a depăși probleme legate de diverse amenințări climatice, sau să preîntâmpine probleme de fertilitate etc. Nu de multe ori figurinele sunt interpretate ca șamani, preoți sau preotese, vraci sau vrăjitoare, semizei, sau chiar zei, iar numele sub care sunt expuse în muzee din întreaga lume nu face decât să întărească această viziune: Zeița de la Vidra, Șamanul de la Bordușani, sau Venus din Willendorf, fiind doar câteva exemple.

Nu de multe ori aceste tipuri de artefacte au fost considerate jucării. Fie au fost realizate de părinți și oferite copiilor, nu puţine fiind cazurile în care se presupune că au fost făcute chiar de către copii. În această categorie s-ar putea încadra și așa-numitele „zornăitori”, piese de lut ce au în interior biluțe ce produc un zornăit asemănător cu al jucăriilor pentru nou-născuţi.

Proiectul expoziţional se vrea, astfel, pe lângă o călătorie în trecutul misterios al civilizațiilor de mult apuse, o invitație la reflexie.”

Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti este deschisă la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151, sector 1, București) în perioada 11 august 2017 - 31 iulie 2018.

Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00-18.00 (ultima intrare la 17.30).

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.