Expoziţia "Albrecht Dürer, maestrul gravurii renascentiste" la Muzeul Etnografic al Transilvaniei jpeg

Expoziţia "Albrecht Dürer, maestrul gravurii renascentiste" la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 24 martie 2015

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Centrul Cultural German şi Goethe-Zentrum Cluj, vă invită joi, 26 martie, începând cu ora 18.00, la vernisajul expoziţiei "Albrecht Dürer, maestrul gravurii renascentiste".

Evenimentul beneficiază de participarea extraordinară a ansamblului Camerata al Şcolii Populare de Arte "Tudor Jarda".

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 26 martie-7 iunie, între orele 9.00 şi 17.00.

Expoziţia cuprinde 111 stampe ale lui Albrecht Dürer, imprimate de Amand Durand după plăcile originale în cupru realizate de artistul german. Această acțiune întreprinsă de Amand Durand s-a făcut în urma cererii adresate lui Georges Duplessis, directorul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Naționale a Franței, de către Guvernul Francez, în ultima parte a secolului al XIX-lea.

În același context, Amand Durand a mai imprimat stampe după plăcile lui Martin Shongauer, Luca van Leyden, Rembrandt van Rijn și alții. Georges Duplessis este autorul volumului L’Œuvre d’Albert Dürer (Paris, Amand-Durand, 1877).

melancolia  1514 jpg jpeg