Epistole despre comunism png

Epistole despre comunism

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 19 decembrie 2013

„Dragul meu «Cristian», Vă spun «dragă» mânat de un soi de «tandrețe istorică» de raportarea involuntară la perioada aceea din viață în care, prin faptul că mi-ați fost turnător, ni s-au împletit în mod destul de ciudat destinele.”Așa își începe Gabriel Liiceanu seria de scrisori fictive adresate nimeni altuia decât celui care a servit drept turnător principal în dosarul de urmărire deschis autorului de către Securitate încă din 1971.

Volumul, apărut cu câteva săptămâni în urmă, a fost deja prezentat de către critici drept una din cele mai importante mărturii despre comunismul românesc. De ce? La urma urmei, acesta nu este un volum clasic de istorie care să ne prezinte, de la A la Z, povestea regimului comunist. Dragul meu turnător se remarcă însă tocmai prin caracterul său aparte. Sub forma scrisorilor adresate „Turnătorului”, acest personaj anonim sinistru care a jucat un rol fundamental în viețile atâtor români, Gabriel Liiceanu scrie un alt tip de istorie a comunismului autohton, o istorie profund personală despre lichidarea vieții private și invadarea tuturor spațiilor personale de către Securitate, câinele păzitor și mereu vigilent al regimului.

Astăzi, mulți români s-ar putea afla în postura dlui. Liiceanu, de a-și citi Dosarul și de a-și confrunta Turnătorul. Câți, însă, au curajul să o facă? 

Dragul meu turnătorAutor:Gabriel LiiceanuEditura Humanitas;Număr pagini:424;Preț:47 lei