Autor 2598 vizualizări


După Primul Război Mondial, în București au fost ridicate numeroase monumente în onoarea eroilor căzuţi la datorie. Astfel apar o serie de ansambluri statuare care, în timp, au devenit locuri de referinţă în peisajul Capitalei. Traseul pe care noi îl propunem este unul destul de lung, dar, cu siguranţă, de-a lungul său veţi descoperi farmecul Bucureștilor. Ca și în alte cazuri, turul va urma un traseu care presupune o deplasare firească în diverse zone ale orașului.

Vom începe povestea în faţa Arcului de Triumf, mergând apoi la Monumentul Eroilor Aerului, la Monumentul Eroilor Ceferiști, ne vom opri la statuia aproape necunoscută a Infanteristului, continuând până la Monumentul Eroilor Sanitari şi în faţa statuii geniștilor „Leul”, traseul încheindu-se la Monumentul eroului necunoscut din Parcul Carol. Primul Război Mondial, supranumit și Marele Război, este prilej atât de bucurie, cât și de tristeţe pentru poporul român. Intrată în război, după doi ani de neutralitate, România și-a căpătat la sfârșitul conflictului renumele de „Mare”, prin alipirea tuturor teritoriilor locuite de români la Patria-Mamă. În urma luptelor de pe Jiu, a bătăliilor pentru trecători și pentru București, a rezistenţei eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz și a tuturor sacrificiilor Armatei Române au rămas numeroase mărturii. Multe dintre acestea se află în Capitală și trebuie doar să privim puţin mai atent pe unde pășim ca să le descifrăm povestea.

Arcul de Triumf, simbol al victoriei

 Monumentul de for public este situat în nordul Capitalei, la intersecţia dintre Șoseaua Pavel Kiseleff și alte trei bulevarde care poartă numele unor personalităţi cu rol decisiv în Primul Război Mondial – Alexandru Averescu, Alexandru Constantinescu și Constantin Prezan. Judecând după denumirile primite de bulevardele care înconjoară Arcul de Triumf, scopul existenţei acestuia este evident: celebrarea victoriei românilor în Marele Război. Şi cu toate că el a fost ridicat în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru ţară, Arcul de Triumf omagiază toate evenimentele importante din istoria modernă a României: Unirea Principatelor, declararea Independenţei de stat şi recunoaşterea ei pe câmpul de luptă, revenirea Familiei Regale şi a Armatei în Bucureşti, la 1 Decembrie 1918. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autorităţile din Bucureşti au tot încercat ridicarea unui asemenea Arc de Triumf, însă niciodată nu au făcut-o cu materiale rezistente. 1859, 1878, 1906, 1918 şi 1922 sunt anii în care a apărut un astfel de monument al victoriei, dar care nu a dăinuit. Construcţia pe care noi o admirăm azi a fost inaugurată abia în anul 1936 și are la bază structura ridicată în 1921- 1922. Are o înălţime de 27 de metri şi a fost inspirată de arhitectul Petre Antonescu, după modelul celebrului monument din Paris. Istoria actualului Arc de Triumf începe în 1921, când arhitectul Petre Antonescu este solicitat de primarul din acea perioadă, Matei Gheorghe Corbescu, pentru construirea unui edificiu de acest fel, deoarece cel ridicat la 1918 putrezise, fiind realizat din lemn.


În consecinţă, Matei Gheorghe Corbescu decide ca noul Arc să aibă un schelet din beton armat și basoreliefuri din ipsos. Inaugurarea urma să aibă loc cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria drept suverani ai României Mari. Se spune că parada din 16 octombrie 1922 a fost de-a dreptul spectaculoasă – au participat atât reprezentanţii a peste douăzeci de ţări europene, cât și cei ai Statelor Unite ale Americii și ai Japoniei. Nici de această dată materialele nu au fost bine alese, căci ipsosul nu a rezistat intemperiilor vremii. După 1930, întreaga opinie publică cere insistent refacerea Arcului de Triumf. După ce au fost adunate sumele necesare, s-a trecut la ample lucrări de restaurare și renovare conduse de același arhitect Petre Antonescu. Pentru consolidarea vechiului edificiu s-a folosit granit de Deva, iar pentru remodelarea basoreliefurilor, marmură de Ruşchiţa. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Marea Unire. Momentul a fost marcat de participarea Regelui Carol al II-lea, a mamei sale, Regina Maria, a prinţului moștenitor Mihai (viitorul Rege Mihai I) și a numeroși invitaţi din ţară și din străinătate.

Pe frontonul fiecărei faţade se găsește câte o inscripţie

Inscripţia de pe frontonul faţadei de nord: „LIBERATOR DE NEAM ȘI ÎNTREGITOR DE HOTARE PRIN VIRTUTEA OSTAȘILOR SĂI VREDNICI URMAȘI AI EROILOR CREȘTINĂTĂŢII FERDINAND I DOMN ȘI REGE AL ROMÂNILOR ȘI-A FĂCUT INTRAREA LA 16 OCTOMBRIE 1922 ÎN CETATEA SA DE SCAUN A BUCUREȘTILOR DUPĂ ÎNCORONAREA LA ALBA-IULIA” amintește de momentul încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei sale. Inscripţia de pe frontonul faţadei de sud face referire la câștigarea Primului Război Mondial: „DUPĂ SECOLE DE SUFERINŢE CREȘTINEȘTE ÎNDURATE ȘI LUPTE GRELE PENTRU PĂSTRAREA FIINŢEI NAŢIONALE, DUPĂ APĂRAREA PLINĂ DE SACRIFICII A CIVILIZAŢIEI UMANE, SE ÎNDEPLINI DREPTATEA ȘI PENTRU POPORUL ROMÂN, PRIN SABIA REGELUI FERDINAND, CU AJUTORUL ÎNTREGII NAŢIUNI ȘI GÂNDUL REGINEI MARIA”.

Inscripţia centrală de pe frontonul faţadei de est este dedicată oamenilor politici și de cultură care au făcut posibilă Unirea: „GLORIE CELOR CE PRIN LUMINA MINTEI ȘI PUTEREA SUFLETULUI AU PREGĂTIT UNITATEA NAŢIONALĂ”. Inscripţia centrală de pe frontonul faţadei de vest aduce aminte de eroii de război care au luptat pentru Unire: „GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA ȘI PRIN JERTFA LOR DE SÂNGE AU ÎNFĂPTUIT UNITATEA NAŢIONALĂ”. Pe lângă aceste inscripţii, mai sunt sculptate pe suprafaţa Arcului date ale confruntărilor din Primul Război Mondial pe frontul românesc: (15 august 1916, 8 ianuarie 1918, 24 octombrie 1918, 10 noiembrie 1918), efigiile suveranilor din acea vreme (pe faţada sudică) și medalioanele intitulate „Bărbăţia” și „Credinţa”. Pe interiorul Arcului putem observa lista localităţilor unde s-au purtat bătălii între 1916 și 1918: „CERNA”, „JIU OLT”, „DRAGOSLAVE”, „NEAJLOV”, „OITUZ”, „MĂRĂȘTI”, „MĂRĂȘEȘTI”, „RĂZOARE”, „VRANCEA”, „MUNCELU”, „COȘNA”, „BUDAPESTA”. După instalarea regimului comunist, Arcul de Triumf a devenit un monument ce trebuia neapărat modificat. Au fost scoase de pe părţile laterale proclamaţiile Regelui Ferdinand, iar de pe frontispiciu efigiile Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria au fost înlocuite cu două flori mari de piatră. După anul 1989, în locul florilor de piatră au fost puse două medalioane de bronz care înfăţișează chipurile suveranilor.

 Cum a apărut Monumentul Eroilor Aerului

Plecând de la Arcul de Triumf, următoarea oprire este în faţa Monumentului Eroilor Aerului, aflat la intersecţia Bulevardului Aviatorilor cu strada Ion Mincu, operă de artă dedicată memoriei aviatorilor români militari şi civili care au contribuit la dezvoltarea aviaţiei. Prima mare conflagraţie a adus, alături de câteva noutăţi ce vor schimba radical conceptul de război, luptele aeriene. România se afla printre primele ţări care au dat lumii piloţi și inventatori de renume și nu e de mirare că la 10 august 1915, înainte de intrarea României în război, a fost înfiinţat Corpul de Aviaţie, făcând cinste României prin fapte de vitejie. Edificiul a fost realizat în perioada 1928-1935 de Lidia Kotzebue şi Iosif Fekete, iar povestea realizării lui este foarte interesantă. În 1922, imediat după încoronare, tuturor celor mai cunoscuţi sculptori li s-a cerut să prezinte o machetă pentru un viitor monument dedicat aviatorilor. Aceştia trebuiau să se înfăţişeze cu operele lor înaintea unui comitet condus de prinţul moştenitor Carol (viitorul Rege Carol al II-lea). Comisia nu a fost deloc încântată de machetele prezentate și, considerând că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, a fost lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40.000 de lei. În competiţie s-au înscris 14 lucrări, care au fost expuse la Ateneul Român. În vara lui 1925, prin vot secret, s-a ales câștigătorul. Au fost premiate trei lucrări: a lui Spiridon Georgescu, a Lidiei Kotzebue şi a lui Ion Schmidt-Faur, dar comitetul nu a considerat niciuna dintre lucrări demnă de execuţie. Abia prin 1927 a fost aleasă lucrarea Lidiei Kotzebue, dar, pentru că s-a cerut un termen prea strâns pentru realizarea machetei finale, artista a apelat la serviciile lui Iosif Fekete pentru realizarea sculpturilor. Monumentul final a fost dezvelit abia în 1935, după mulţi ani cu dificultăţi financiare și logistice, privind locul unde urma să fie amplasat. Ca o curiozitate, pentru realizarea trupului bărbatului cu aripi a fost folosită imaginea unui celebru boxer american, Joe Louis, care prin anii ’30 era prezent prin București.


Monumentul Eroilor Ceferiști și statuia uitată a Infanteristului

 De la Piaţa Aviatorilor ne vom îndrepta spre Gara de Nord, unde monumentul din Piaţa Gării a rezistat fără modificări până azi. Monumentul Eroilor Ceferişti îi are ca autori pe sculptorii Corneliu Medrea şi Ion Jalea. Ceea ce este interesant este faptul că Ion Jalea, unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori români, și-a pierdut mâna stângă în timpul Primului Război Mondial și, cu toate că a fost nevoit să sculpteze pentru tot restul vieţii numai cu mâna dreaptă, a realizat sau a participat la construirea multora dintre monumentele dedicate acestei conflagraţii. Monumentul a fost ridicat în memoria ceferiştilor căzuţi în Primul Război Mondial şi a fost dezvelit în anul 1923. Această operă este o compoziţie plastică din mai multe personaje- cheie: o femeie – care simbolizează Patria – ţine o cunună de lauri deasupra capului unui muncitor feroviar. Lângă ea, de o parte a soclului, se află doi muncitori ceferişti, iar de cealaltă parte a soclului, un soldat român, în uniformă de campanie, ce ocroteşte o femeie şi copilul acesteia. Pe faţada principală a piedestalului este inscripţia: „Eroilor CFR - 1916-1918“.


De aici, traseul continuă spre cartierul Cotroceni. Lângă podul cu același nume, care traversează Dâmboviţa, se află o statuie mai puţin cunoscută decât cele amintite până acum. Aceasta este o realizare a sculptorului Spiridon Georgescu din 1930, însă macheta ei a fost prezentată prima dată de către sculptor la Expoziţia Naţională a Armatei din august 1919. Monumentul reprezintă statuia din bronz a unui infanterist român din anii Marelui Război, în poziţie de atac, ţinând cu ambele mâini puşca şi pregătinduse să lovească un duşman cu patul rupt al armei. Pe soclu este și o placă de bronz cu o sabie pe ea, iar pe sabie un vultur cu ciocul deschis şi aripile întinse. Pe placa soclului era gravată inscripţia: „Eroilor căzuţi în luptele de la Mărăşeşti 1916-1918”. Din păcate, aceasta a fost furată. Monumentul a fost inaugurat de către Regele Carol al II-lea în 1931, iar astăzi este una dintre cel mai puţin cunoscute statui dedicate soldaţilor români.


Onor Sanitarilor Români

Ne continuăm drumul pe splaiul Dâmboviţei și întâlnim în drum unul dintre cele mai cunoscute ansambluri statuare din Capitală – Monumentul Eroilor Sanitari. Operă a sculptorului italian Raffaello Romanelli, aceasta se află în Piaţa Operei din Bucureşti, la intersecţia Splaiului Independenţei cu Bulevardul Eroilor Sanitari, în vecinătatea Operei Naţionale. Ansamblul a fost înălţat în 1932, în timpul mandatului primarului Dem. I. Dobrescu, căruia contemporanii i-au spus primarul „târnăcop”, datorită numeroaselor lucrări edilitare realizate în vremea sa. Monumentul este închinat memoriei medicilor, sanitarilor, surorilor care au salvat vieţi pe fronturile Primului Război Mondial.


Este una dintre cele mai frumoase și mai complexe opere din Capitală, fiind realizat pe trei niveluri. Primul este un brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe câmpul de luptă sau în saloanele spitalelor de campanie. Personajul principal este o femeie în uniformă de soră de caritate, care o reprezintă pe însăşi Regina Maria. Nivelul al doilea este format din patru coloane care susţin un platou din marmură alb-gălbuie. Iar pe acest platou este ultimul nivel, unde se găsește un grup statuar de bronz cu alte trei personaje: un erou căzut, gol, aflat în suferinţă, un personaj feminin alegoric, ce întruchipează Victoria, care poartă o sabie şi o cunună, şi un soldat sanitar care aşteaptă să i se pună pe frunte cununa cu lauri. Pe acest monument a rezistat de-a lungul perioadei comuniste o scenă din 1917 cu reprezentanţi ai Familiei Regale implicaţi în munca din spitalele de campanie. Basoreliefurile au supravieţuit comunismului deoarece nu sunt menţionate nume pe ele, iar oficialii acelor vremuri au crezut că sunt o scenă generală de război, lăsându-le la locul lor. Totuși, monumentul a fost demontat integral în vremea construirii primei magistrale de metrou. În 1981, după finalizarea lucrărilor, monumentul a fost amplasat pe același loc în forma sa iniţială.

Impunătorul leu din Cotroceni

Următoarea oprire pe Drumul Recunoștinţei este în faţa statuii Leul din Cotroceni. Monumentul eroilor din arma geniului, „Leul” a fost înălţat din iniţiativa generalului Constantin Ştefănescu-Amza, comandantul Şcoalelor şi al Centrului de Instrucţie al Geniului. Ulterior a devenit primul director al Muzeului Militar din București. Edificiul a fost dezvelit pe 29 iunie 1929, în cadrul unei grandioase ceremonii, de către principele Nicolae al României, cel care făcea parte din Regenţa instituită după moartea Regelui Ferdinand I. Terenul pe care a fost ridicată statuia a aparţinut colonelului Grigore Georgescu, primit odată cu decorarea cu Ordinul „Coroana României” în anul 1917. Colonelul era şef de Stat Major la Inspectoratul tehnic al Geniului și a donat ulterior statului acest teren pentru ridicarea unui monument închinat eroilor din Arma Geniu. Monumentul a fost realizat de sculptorul Spiridon Georgescu, iar elementul central este un leu înfăţişat stând pe o ţeavă de mortier, o cască și alte arme, peste care este desfăşurat un drapel de luptă, toate aparţinând trupelor inamice.


Leul este un simbol al dârzeniei şi vitejiei de care a dat dovadă oştirea română în Primul Război Mondial, în campaniile din anii 1916-1919. În fiecare colţ al ansamblului sunt reprezentaţi patru soldaţi din arma geniului, echipaţi pentru îndeplinirea misiunilor de luptă: un cercetaş, un ceferist, un pontonier şi un telefonist. De asemenea, pe cele patru părţile laterale ale soclului sunt montate patru imagini reprezentând în basorelief aspecte din acţiunile caracteristice fiecărei specialităţi militare ale trupelor de geniu: construcţia unor infrastructuri de cale ferată, realizarea unui pod de pontoane, amenajarea unei poziţii de apărare – tranșee, sârmă ghimpată etc. – , realizarea posturilor şi a centralelor telefonice și de telegraf. Pe soclu se găseşte inscripţia: „SPUNEŢI GENERAŢIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”. În partea inferioară, sub această inscripţie, este un medalion de bronz, înconjurat de lauri, în care apare dedicaţia: „EROILOR DIN ARMA GENIULUI 1913, 1916-1919”. În vremea comunismului, pentru a păstra prietenia între popoarele socialiste, inscripţia a fost scurtată, iar cuvintele „pentru întregirea neamului“ au fost scoase de pe monument. Poetul Adrian Păunescu a dus o adevărată campanie în sprijinul restaurării inscripţiei originale.

Mormântul Eroului Necunoscut – simbolul tuturor eroilor neamului

Ultimul monument inclus în acest tur este Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. E adevărat că drumul e ceva mai lung, dar nu puteam încheia traseul recunoștinţei fără acest monument-simbol pentru toţi eroii neamului. În 1923, în faţa Palatului Artelor din Parcul Carol a fost amplasat „Mormântul ostaşului necunoscut”, ce avea să devină locul naţional de pelerinaj şi de reculegere. Acest monument a fost sculptat de către Emil Wilhelm Becker şi inaugurat la 17 mai 1923 în prezenţa Familiei Regale, a membrilor guvernului şi a corpurilor legiuitoare. Povestea inaugurării sale este cu adevărat copleșitoare.


Primul Război Mondial este și primul război industrial – un război total diferit faţă de conflictele anterioare. Milioane de oameni au fost aruncaţi haotic în lupte, executând atac la baionetă, precum în luptele din secolul al XIX- lea, împotriva mitralierelor sau a obuzelor. Acest război a fost văzut drept un adevărat carnagiu care a lăsat în urma lui milioane de morţi, cei mai mulţi neputând să fie identificaţi, precum și mii de dispăruţi. În acest context apare ideea construirii unui monument pentru toţi cei care au murit și care nu au ajuns să fie îngropaţi lângă cei dragi. Se pare că ideea acestui gest îi aparţine preotului britanic David Railton – care şi-a servit ţara pe Frontul de Vest – în 1920, la momentul celei de-a doua comemorări a armistiţiului din 11 noiembrie. Atunci a avut loc o amplă procesiune și trupul unui soldat britanic necunoscut a fost înhumat la catedrala Westminster Abbey din Londra. Alţii susţin că ideea aparţine francezilor, care fix în aceeași zi fac un eveniment similar la Paris. Ideea a fost foarte repede îmbrăţișată și în România, mai cu seamă că trebuia comemorată memoria celor 225.000 de români care s-au jertfit pentru întregirea neamului. Alegerea rămăşiţelor soldatului necunoscut s-a hotărât în anul 1923, solicitându-se dezgroparea rămăşiţelor pământeşti a zece soldaţi de pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial din toate provinciile ţării. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti au fost urmate de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923.

Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza“ din Craiova, premiant şi orfan de război. Amilcar a înconjurat cele zece sicrie şi s-a oprit în faţa celui de-al patrulea, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: „Acesta este tatăl meu“. Astfel, sicriul cu numărul patru a devenit Soldatul Necunoscut al României, iar celelalte au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua următoare. Sicriul cu Eroul Necunoscut a plecat apoi la București, împodobit cu pânză tricoloră, fiind așteptat și primit de însuși Regele Ferdinand. Apoi, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi transportat la Biserica „Mihai Vodă“. Acest ritual nu este unul comun, ci este dedicat regilor sau comandanţilor supremi care au dobândit gloria în luptă. În ziua de 17 mai 1923, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. Pe lespedea criptei s-a încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919“.


Din păcate, Monumentul Eroului Necunoscut a deranjat autorităţile comuniste. Parcul Carol a devenit Parcul Libertăţii, iar aici trebuia să apară Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei în numele socialismului. În acest context, Mormântul Ostaşului Necunoscut a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 şi a fost strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti. Abia după Revoluţia din 1989, la data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I. Totuși, vreme de 15 ani nu a putut fi pus pe esplanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului pentru că în 1991 trupul lui Petru Groza încă era în mausoleul comunist. Abia la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Eroului Necunoscut la locul originar, din 1923. Ca un lucru inedit, la căpătâiul Mormântului Eroului Necunoscut stă mereu aprinsă o candelă și stau de strajă soldaţi din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Din trei în trei ore, începând cu ora 12, are loc schimbul de gardă, un ritual cu totul și cu totul emoţionant. 

Acest material este realizat prin Programul de promovare a patrimoniului turistic "Destination: Bucharest" 

         


Acest articol a apărut în Historia, nr. 213, disponibil la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 octombrie-14 noiembrie 2019, dar şi în format digital pe paydemic.com 


""