”Doamna și licornul” – imaginile, textul și simbolistica

Autor 1502 vizualizări


Dacă am călători în timp, de la epoca modernă spre Evul Mediu, am descoperi că arta tapiseriilor a fascinat o lume întreagă, cu precădere pentru estetică, rolul practic fiind unul secundar. Dimensiunea, culorile și artiștii care lucrau aceste obiecte decorative se alegeau în funcție de statutul social al familiei care comanda o tapiserie, dar dincolo de aceste aspecte, o asemenea lucrare putea ascunde deseori un mister, iar descifrarea corectă o puteau face doar cei avizați. Un astfel de set de tapiserii este cunoscut sub numele de ”Doamna și licornul” și cuprinde șase piese. Istoria acestor opere de artă este cunoscută doar parțial, iar informațiile pe care le cunoaștem astăzi le datorăm experților internaționali care le-au analizat la mijlocul secolului al XX-lea. Însă publicul și specialiștii îi datorează, cu siguranță, cel mai mult, scriitoarei George Sand1 , care a descoperit tapiseriile într-o stare avansată de deteriorare, luptând pentru apărarea și protejarea lor. A reușit, în cele din urmă, iar Muzeul Cluny le-a achiziționat și le-a restaurat.

Din momentul în care cele șase opere au fost întregite, experții au încercat să descifreze mesajul acestora. Cu excepția uneia, ele au fost denumite în funcție de simțul care pare a fi descris prin imagine: Gustul, Pipăitul, Mirosul, Auzul, Văzul. Cea din urmă, care ar putea fi considerată și prima din cele șase, are un motto țesut pe ea - ”(Din) Singura mea dorință”2  – ce ar putea reprezenta dragostea sau renunțarea la plăcerile lumești, interpretările fiind contradictorii și dificil de trasat deoarece sensul imaginii pare a fi dual, cheia descifrării complete rămânând cumva ascunsă în trecut.  

            Pornind de la simbolistica animalelor, de la câteva informații despre familia care a comandat aceste tapiserii și de la misterul care domnește în jurul lor, scriitoarea Tracy Chevalier a țesut un text ficțional intitulat ”Doamna și licornul”. Nu acțiunea în sine este cea care a adus celebritate acestei cărți însă, ci modul în care este prezentată arta migăloasă a țesutului și, cu siguranță, descifrarea semnificației elementelor prezente în celebrele tapiserii create la Bruxelles după proiectele pictorului Nicolas des Innocents, al cărui nume contrastează puternic cu personalitatea și caracterul acestuia, inocența nefiindu-i deloc familiară. Romanul este structurat în cinci capitole, în funcție de elementele spațio-temporale (Paris, Bruxelles, Chelles, 1490 – 1492). Perspectivele narative se multiplică, în fiecare capitol existând mai multe personaje care își prezintă propria viziune asupra evenimentelor relatate. Pe scurt, pictorul Nicolas des Innocents primește comanda unor tapiserii importante cu scene de luptă pentru nobilul Le Viste, dar trebuie să o mulțumească și pe soția acestuia, Geneviève de Nanterre, care nu dorește imagini sângeroase, ci cu totul altceva: chipuri de femei, elemente ale naturii, seninătate. Artistul va reuși să îl convingă pe dificilul Le Viste să se răzgândească, dar nu va fi atât de simplu ca desenele lui să prindă contur în atelierul de țesut, din cauza mai multor factori, inclusiv a puținului timp pus lucrătorilor la dispoziție. Modul în care scriitoarea zugrăvește deosebirea dintre lumea țesătorilor din Bordeaux și cea a parizienilor este evidentă, mai ales la nivelul modului în care aceștia percep lumea și viața – primii, cu modestie, cei din urmă, cu aere de superioritate și chiar cu superficialitate.

          După cum am afirmat anterior, partea substanțială a acestui roman constă în descrierile atente și în dialogul plin de amănunte captivante, un asemenea exemplu fiind fragmentul în care țesătorii completează desenele concepute de Nicolas Des Innocents, cu simboluri semnificative ce aveau totodată rolul de a ”umple” spațiile libere: ”Am desenat un stejar lângă stindard – stejarul ca simbol al verii și al nordului. Apoi un pin în spatele stindardului – toamnă și sud. Ilie în spatele licornului, simbol al iernii și al vestului. Portocal în spatele leului – primăvară și est.”3 . Alături de toate aceste elemente, cititorul află că țesătorii adaugă celebrele ”millefleurs”4  - ca fundal al imaginilor figurative. O idee ingenioasă a prozatoarei a fost crearea personajului feminin Aliénor, o tânără oarbă care, în mod paradoxal, este cea care alege florile potrivite fiecărei tapiserii, căci ea îngrijea grădina familiei de țesători. Astfel, ea recomandă, printre altele, ca în țesăturile respective ”să fie și căpșuni, pentru rezistență la otrăvuri și pentru Domnul Nostru Iisus Hristos, căci doamna și licornul sunt totodată Maica Domnului și Domnul Nostru. [...]. Garoafe, care să simbolizeze lacrimile Maicii Domnului vărsate pentru Fiul Ei – pe astea să le puneți neapărat în tapiseria cu licornul odihnindu-se în poala doamnei, căci e o imagine ca Pietằ, n'est pas?”5.

         Deși la prima vedere par oameni simpli, munca în atelierul unui lissier6  priceput precum este Georges de la Chapelle îi formează foarte bine pe ucenicii care lucrează acolo, aceștia intuind destul de ușor semnificația tapiseriilor proiectate de pictorul parizian. Nu numai că ei recunosc și denumesc corect cele șase imagini, în funcție de simțurile sugerate de acestea, dar îl ajută pe artist să desăvârșească proiectele inițiale, astfel încât rezultatul obținut la războiul de țesut să fie o capodoperă: ”Copaci [...]. Așa, blazonul se va decupa mai bine pe fundalul roșu. Apoi încă doi jos, în spatele leului și al licornului. Patru copaci, pentru a marca cele patru puncte cardinale și cele patru anotimpuri.”7. Exclamația ”O lume întreagă într-un tablou”8, rostită de parizian, este sugestivă, până și el fiind extrem de surprins de măiestria și meticulozitatea țesătorilor care, înainte de a se apuca propriu-zis de lucru, analizează în profunzime desenele primite fiindcă fără un proiect conceput după înalte standarde, tapiseria nu ar putea fi una reușită.

          În privința lecturii imaginilor, criticii de artă au vorbit adesea despre ”o teologie a iubirii”, specifică regalității franceze medievale. Mai mult decât atât, specialiștii au împărțit tapiseriile în trei categorii: cele care aparațin ”materiei” (Pipăitul, Gustul, Mirosul), cele care aparțin ”spiritului”9  (Văzul, Auzul), respectiv ”frumuseții sufletești” (”À mon seul désir”), aceasta din urmă putând fi atinsă sau cunoscută doar prin înțelepciune sau înțelegere10 . Semnificația specială a leului și a licornului completează farmecul acestor șase imagini. Pe de o parte, primul animal există în realitate și poate fi asociat atât cu binele, conform Bibliei, dacă avem în vedere, de pildă, leul Sfântului Marc(u), dar și cu răul, dacă ne gândim la imaginea biblică a lui Ssamsom sau David, care sunt nevoiți să se confrunte cu acest animal de pradă. În Bestiare, leul este considerat un simbol are învierii lui Hristos, în timp ce Evul Mediu utilizează imaginea acestui animal pe armuri, în biserici, în manuscrise. Pe de altă parte, licornul este un animal imaginar, care are un corn în frunte, simbolizând forța, puritatea și binele suprem / divin. Motivul fecioarei însoțite de licorn este des întâlnit în artă, doar o ființă pură putând sta alături de acest animal fabulos, puternic și inocent, în același timp. Istoricii de artă vorbesc și despre rolul de justițiar regal pe care licornul îl îndeplinește, mai ales în imaginarul medieval, el ”având capacitatea magică de a separa binele de rău, de a elimina otrăvurile din apele poluate”11 . Drept urmare, prin calitățile sale excepționale, licornul are în comun cu leul simbolistica divinității, fiind asociat cu Iisus Hristos, dar, spre deosebire de leu, el ilustrează ipostaza miraculoasă și sacrificială a lui Hristos, nu pe cea de înviere.

           Prozatoarea Tracy Chevalier valorifică toate aceste semnificații pe care le-a descoperit în diferite cărți de specialitate, una dintre acestea fiind ”The Oak King, the Holly King and the Unicorn: The Myths and Symbolism of the Unicorn Tapestries”, scrisă de John Williamson. În plus, ea mărturisește în partea finală a cărții, intitulată ”Note și mulțumiri”, că a fost ajutată să înțeleagă cum se țese o tapiserie de către o persoană care lucrează la Musée national du Moyen Âge12 , dar mai ales de cei care ”recreează” o astfel de lucrare cu licorn, la Tapestry Studio13 . Astfel, prin inserarea elementelor de istoria artei și nu numai, romanul ”Doamna și licornul” reușește să depășească stadiul de literatură facilă, captivând interesul receptorului prin îmbinarea realității cu imaginarul și prin cultivarea unei largi palete de semnificații medievale specifice tapiseriilor. De aceea, lectura unui asemenea roman îmbogățește cititorul cu un întreg univers semantic și vizual, căci imaginea este tradusă prin cuvânt și viceversa, iar această tehnică narativă oferă valoare cărții analizate, tocmai din acest motiv nu ar trebui ocolită.

Note

 1 Chevalier, Tracy, Doamna și licornul, Polirom, 2017, Traducere din limba engleză de Fraga Cusin, p. 291.

2  ”À mon seul désir”.

 3 Chevalier, Tracy, Doamna și licornul, pp. 109-110.

 4 (câmp cu) mii de flori (în limba franceză).

 5 Ibidem, pp. 118-119.

6 țesător (limba franceză).

7 Chevalier, Tracy, Doamna și licornul, p. 109.

 8 Ibidem, p. 109.

9  https://www.musee-moyenage.fr/collection/oeuvre/la-dame-a-la-licorne.html, accesat: 27.01.2019.

 10 Anne-Maya Guérin, La dame à la licorne, histoire d'une tenture médiévale, http://art-histoire-litterature.over-blog.com/2015/01/la-dame-a-la-licorne-histoire-d-une-tenture-medievale.html, accesat: 27.01.2019.

11  Julien Pierre. Mystérieuse et contradictoire licorne: Yvonne Caroutch, Le Livre de la Licorne. Symboles, mythes et réalités. In: Revue d'histoire de la pharmacie, no 292, 1992, pp. 89-90, cf. www.persee.fr/doc/pharm_0035-2349_1992_num_80_292_3263_t1_0089_0000_4, accesat: 27.01.2019.

12  Muzeul Național al Evului Mediu (din Paris).

13  Chevalier, Tracy, Doamna și licornul, p. 292.



""