Din culisele licitației de curiozități de la Artmark: De la Maria Tănase la Elvis Presley jpeg

Din culisele licitației de curiozități de la Artmark: De la Maria Tănase la Elvis Presley

„Cabinetul de Curiozități – Arta Fotografiei, Muzicii și Scrisului”, expoziţia organizată de Casa Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă, aduce în atenţia colecţionarilor de piese cu valoare muzeală o serie de loturi ce vor fi scoase la licitaţie miercuri, 29 ianuarie. Bogată în obiecte inedite, expoziția prezintă piese rare de colecţie, în stare funcțională, ce sunt pentru prima oară tranzacţionate pe o piaţă de profil. Vizitatorii au ocazia de a intra în ambientul muzical al „Junimii” literare, ascultând piese celebre ale epocii, dar și în spatele frontului Războiului din Coreea, unde, în rarele clipe de răgaz, soldații americani ascultau la Jukebox melodiile anilor ′50.

Atracţia centrală a expoziţiei de la Palatul Cesianu-Racoviţă o reprezintă Orchestrionul fabricat într-un atelier austriac, la sfârşitul secolului al XIX-lea (estimat la 4.000 de euro), ce se mai găsește într-un exemplar pe teritoriul României la Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași. Orchestrionul poartă marca distribuitorului Jacques Calmanovici, proprietar al magazinului de profil „La înger” din Iași. Melodiile înregistrate fac parte din repertoriul popular românesc, dar și din cel monden al epocii:„Hora pe bătae”, „Chindia olteanului”, „Bulgărașul”, ”Susi Walser”, ”Hercules Vals”, ”Polca Serafina” și multe altele.

Orchestrion atelier austriac sfarsitul sec  XIX jpg jpeg

Remarcabil este și Jukeboxul marca Wurlitzer, fabricat în 1954 (estimat la 2.000 de euro), ce provine dintr-o fabrică ce a scris istorie în civilizația modernă a SUA. Germanul naturalizat american Franz Rudolph Wurlitzer aducea în 1853, la Cincinnati, în noua sa patrie, tradiția confecționării instrumentelor muzicale, asupra cărora inovează prin noi mijloace tehnice de expresie. Compania s-a dezvoltat, iar după cel de-al Doilea Război Mondial începea producția de aparate automate de tip Jukebox, care vor deveni emblematice pentru evoluția muzicii. Seria destinată soldaților americani angajați în Războiul din Coreea (1950-1953) a sporit prestigiul companiei, care se extinde și în Europa. Exemplarul de față utilizează 52 de discuri pe vinil și are încorporat propriul sistem de amplificare a sunetului.

Pentru cei pasionați de biografia și personalitatea Mariei Tănase, Artmark propune o importantă mărturie (preţ de pornire:300 de euro), scrisă de artistă cu privire la un scandal răsunător în epocă. Maria Tănase declara, printr-un text olograf, scris la 23 februarie 1957 – în contextul cazului cu privire la paternitatea compoziției, disputate între Richard Stein și compozitorul american Cole Porter –, că melodia „Sanie cu zurgălăi” a fost compusă special pentru ea, de către românul-evreu Richard Stein.

Aparat de fotografiat Kodak Cartridge No  5 cca  1900 jpg jpeg

Expoziția „Cabinetul de Curiozități – Arta Fotografiei, Muzicii și Scrisului”, deosebit de ofertantă în sfera pieselor rare de epocă (instrumente din câmpul fotografiei, cutii muzicale sau mașini de scris), poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță de marți, 14 ianuarie, până luni, 27 ianuarie (orele 10:00 – 20:00), iar la Athénée Palace Hilton, începând de marți, 28 ianuarie, până miercuri, 29 ianuarie (orele 10:00 – 19:00). Licitația se desfășoară miercuri, 29 ianuarie, ora 19:30, la Athénée Palace Hilton. 

Sursa: http://www.artmark.ro/