Conferinţele de la şosea: «Pieptănarii, în povești și în arhive» jpeg

Conferinţele de la şosea: «Pieptănarii, în povești și în arhive»

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 27 februarie 2019

Conferință susținută de: Petre Matei – cercetător și istoric în cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, și Cătălina Tesăr – cercetător și antropolog la Muzeul Național al Țăranului Român.  Evenimentul va avea loc pe 28 februarie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, începând cu ora 18,00.

Pe romii din Țăndărei i-au făcut celebri presa de scandal, Poliția Metropolitană, BBC-ul și Al Jazeera: trafic de copii, arme artizanale, fraudarea sistemelor sociale din Vest. În oraș li se spune ursari, pentru că ar fi umblat cu ursul. Ei înșiși își zic mai degrabă pieptănari, pentru că mai demult făceau piepteni. Care este istoria socială a romilor din Țăndărei, cu ce s-au ocupat în trecut, cum și când s-au stabilit în oraș, și cum ne poate ajuta trecutul să înțelegem practici sociale actuale?    

mtr jpg jpeg

Îmbinând perspective antropologice cu perspective istorice asupra formelor de mobilitate și a activităților economice practicate de romii pieptănari din SE României în secolul XX, prezentarea pune față în față mărturii personale cu documente de arhivă pentru a răspunde la întrebări de genul: Este nomadismul romilor o trăsătură culturală ori o opțiune economică? Exclude nomadismul istoric practicarea agriculturii într-o mai mare măsură decât au exclus reformele agrare? Vom concluziona cu întrebări generale despre cum citim arhivele și cum ascultăm poveștile oamenilor. Sau cum putem îmbina cercetarea antropologică cu cea istorică?