Autor 6067 vizualizări


Vă prezentăm câteva dintre cele mai cunoscute cărţi ale literaturii universale care urmăresc evoluţia societăţii în timpul unor epidemii.

În timpul epidemiilor sau a diverselor catastrofe naturale nu tot timpul e uşor de luat cele mai bune decizii, pentru nimeni nu poate să prevadă ce urmează. Viaţa devine în acele momente imprevizibilă, plină de incertitudini, ritmul obişnuit este întrerupt. Despre asemenea perioade s-au scris foarte multe cărţi, sunt prezentate societăţile în vreme de restrişte.

 Vă prezentăm un top cu cele mai bune titluri pe cale le puteţi citi în această perioadă în care sunteţi nevoiţi să petreceţi mult timp la domiciliu. 

 1. Decameronul - Giovanni Boccaccio  

“Decameronul” este opera de maturitate al umanistul italian Giovanni Boccaccio (1313-1375) şi una din capodoperele literaturii europene.  

 Giovanni Boccaccio a început scrierea „Decameronului” după o epidemie de ciumă care a avut loc în Florenţa în anul 1348 şi şi-a încheiat opera în jurul anului 1353. 

 Personajele fug din Florenţa care era devastată de molimă şi se refugiază în provincie, într-o vilă retrasă, să nu mai vadă moarte în jur. Găsesc aici o activitate care să le serevească remediu sufletesc. 

 Se înlănţuie astfel 100 de poveşti despre dragoste şi gelozie, viaţa trăită pătimaş şi moartea înfruntată cu furie. 

 Dincolo de popularitatea sa, "Decameronul" rămâne un document important despre viaţa şi obiceiurile din Italia secolului al XIV-lea. 

 2. „Jurnalul din anul Ciumei” – Daniel Defoe 

 Cartea lui Daniel Defoe este un jurnal al anului în care ciuma a secerat prin Londra (1665-1666). 

Autorul descrie epoca neiertătoare a Evului Mediu, mizeria din acea epocă şi bolile.

 În timpul ciumei din capitala Angliei, au murit peste 100.000 de oameni. Ciuma a fost răspândită de un negustor care s-a îmbolnăvit de la un balot de mătăsuri importat din Olanda. La început oamenii nu au luat în serios boala, ba chiar au luat-o în derâdere. Spuneau că nu se întâmplă mare lucru dacă sunt doi-trei bolnavi, ei se vor vindeca, iar viaţa va merge mai departe.  

 În scurt timp, singura cale de scăpare devine fuga. Primii fug cei de la curtea regală, la Oxford. Îi urmează nobilimea. Săracii şi cei din pătura mijlocie nu au unde să plece, rămân pe loc.  

 

3. „Ciuma” - Albert Camus

 „Ciuma” este un roman scris de Albert Camus şi publicat în 1947, care prezintă cazul unei epidemii din oraşul algerian Oran. El ridică o serie de întrebări legate de natura destinului şi a condiţiei umane.  

 Personajele din carte, de la medici şi până la turişti şi fugari, sunt folosite pentru a arăta efectele pe care le are ciuma asupra populaţiei. 

 Romanul este considerat a fi inspirat din epidemia de holeră care a ucis un procent mare din populaţia Oranului în 1849 după ce oraşul a fost colonizat de francezi, dar acţiunea romanului este plasată în anii 1940. 

 Oranul şi împrejurimile sale au fost lovite de boală de mai multe ori înainte ca Albert Camus să publice acest roman.  

 Deşi abordarea Camus din carte este severă, naratorul subliniază ideile că nu avem în cele din urmă niciun control asupra vieţii, iar iraţionalitatea ei este inevitabilă. 

 Ciuma prezintă modul în care lumea se raportează la noţiunea filosofică a absurdismului, o teorie la definirea căreia a contribuit însuşi Camus. 


4. “Eseu despre orbire” - Jose Samarago

 “Eseu despre orbire” a luat Premiul Nobel pentru Literatura în 1998.  

 Este un roman cutremurator, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să-şi gestioneze şi să-şi rezolve crizele.  

 Într-un oraş anonim, populat de personaje fără nume, izbucneşte o boală îngrozitoare ce provoacă orbirea. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii îşi pierd, unul câte unul, vederea şi barbaria se dezlănţuie. Unica reacţie a politicienilor este represiunea, urmată în curând de apariţia lagărelor. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel - soţia unui medic, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină. 

5. „Ultimul om” - Mary Shelley  

„Ultimul om” a fost publicat, în anul 1826, de Mary Wollstonecraft Godwin (1797 1851), cunoscută mai târziu sub numele de Mary Shelley (creatoarea poveştii lui Frenkenstein). 

 În secolul al XXI-lea, omenirea, devastată de ciumă, se află în pragul extincţiei. Şi, pentru că nu există leac, evenimentele se precipită, iar protagoniştii, în încercarea de a-şi salva vieţile, pleacă în căutarea unui tărâm iluzoriu, a unui nou eden care să prezerve umanitatea. 

 În final, rămas singur, naratorul trăieşte cu speranţa că undeva, într-un colţ al planetei, există măcar un supravieţuitor şi porneşte în căutarea lui.