«Bătălia lor»  Ce rol au avut femeile din România în timpul Primului Război Mondial jpeg

«Bătălia lor». Ce rol au avut femeile din România în timpul Primului Război Mondial

📁 Primul Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 17 februarie 2017

Cartea profesorului Alin Ciupală, ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, apărută recent la Editura Polirom, prezintă rolul pe care l-au jucat femeile în susținerea efortului de război al României în Primul Război Mondial.

Pe 6 decembrie 1916, trupele Puterilor Centrale au intrat victorioase în București, marcând practic eșecul campaniei militare române începute la 27 august. Capitala fusese părăsită de autorități încă de la sfârșitul lunii noiembrie, valul de refugiați în Moldova fiind întâmpinat de o populație locală îngrijorată. 

În cartea lui Alin Ciupală sunt trecute în revistă acțiunile desfășurate de numeroase personalități feminine ale vremii – cum ar fi Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Știrbei sau Martha Bibescu – ca fondatoare și conducătoare ale unor societăți implicate în organizarea spitalelor de campanie și a trenurilor sanitare, înființarea de grădinițe de copii, orfelinate, cantine sau în găsirea unor soluții pentru ușurarea vieții prizonierilor români din lagărele din străinătate și a răniților din spitale.

”Femeile fuseseră formate, educate, pregătite, precum întreaga societate românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pentru acest moment iar când momentul a sosit, ele au acționat. Meritul este fără îndoială al lor iar implicarea concretă demonstrează aceasta. Acțiunea feminină a adus o organizare care a lipsit de multe ori la nivelul guvernului, de exemplu, și o solidaritate care poate fi echivalată, pentru a utiliza un termen actual, cu ceea ce denumim spirit civic. Într-un cuvânt, femeile au fost și ele acolo, chiar cu asupra de măsură, chiar dacă toată această contribuție este acum pusă în valoare”,  a declarat Ciupală, pentru Mediafax.

”Regina Maria a jucat un rol major, din două puncte de vedere”

alin ciupala batalia lor femeile din romania in primul razboi mondial jpg jpeg

Un loc aparte îi este rezervat reginei Maria (foto sus), care încă din perioada neutralității României a inițiat pregătirea unei baze de sprijinire a efortului de război din punct de vedere medical și logistic, fiind unul dintre cei mai activi susținători (prin acțiuni publice sau în cadrul familiei regale) ai intrării țării în război alături de puterile Antantei. Autorul prezintă și aspecte legate de viața socială a femeilor din perioada respectivă, arătând cum activitatea desfășurată de ele în timpul Primului Război Mondial a determinat modificarea statutului lor în societatea epocii.

”Regina Maria a jucat un rol major, din două puncte de vedere. În primul rând, a organizat o bună parte a efortului feminin de susținere a războiului printr-o amplă acțiune sanitară și logistică, adresată atât militarilor care luptau în prima linie sau se aflau în prizonierat, cât și populației civile. În al doilea rând, s-a implicat fără ezitare în decizia de la nivelul politic și a obținut un sprijin internațional pentru România care s-a dovedit util în timpul războiului și mai ales pe parcursul Conferinței de Pace de la Paris”, precizează Alin Ciupală, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București și secretar științific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române. 

Citește și: 

Între „mama răniţilor” şi „fecioara de la Jiu”:Femei românce şi eroismul în timpul Primului Război Mondial 

Cine a fost regina spionajului românesc. Povestea româncei care a fost comparată cu Mata Hari 

1 decembrie 1918:„Visul de Aur al României”, spunea Regina Maria