Agenda Tv în perioada 15 septembrie   15 octombrie 2019 jpeg

Agenda Tv în perioada 15 septembrie - 15 octombrie 2019

📁 Recomandări de film
Autor: Redacția
🗓️ 17 septembrie 2019

Poveştile nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial

La împlinirea a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, canalul HISTORY difuzează, pe parcursul lunii septembrie, 40 de ore de documentare tematice, care prezintă diferite laturi ale războiului, relatări ale ultimilor soldaţi supravieţuitori, planurile secrete ale germanilor, dar şi rolul pe care l-au jucat preşedinţii americani pe parcursul războiului. Producţiile sunt difuzate în 30 de ţări, inclusiv în România, Rusia, ţările scandinave şi ţările balcanice. Vor fi prezentate în premieră documentarele „Ziua Z: Am luptat în Normandia”, „Nava care a schimbat soarta unui război”, „Generalul Patton văzut îndeaproape”.

HISTORY
În fiecare miercuri, ora 22:00

4 jpg jpeg

Bazele secrete ale lui Hitler

Producţia prezintă construcţiile secrete ale celui de-al Treilea Reich, în relaţie strânsă cu intenţiile lui Hitler. Schiţe reprezentând tuneluri, turnuri, centre de comunicare, avanposturi pentru artilerie creează o imagine aproape science-fiction a scenariilor conturate de Germania nazistă. Toate acestea îl vor determina pe telespectator să se întrebe care ar fi fost soarta celui de-al Doilea Război Mondial dacă aceste planuri ar fi fost puse în practică.

HISTORY
În premieră, 17 şi 24 septembrie, ora 22:00

Misterul piramidelor

Mai sunt încă multe piramide nedescoperite şi vestigii îngropate, dar egiptologii şi arheologii şi-au dezvoltat un nou instrument de lucru, care foloseşte imagini preluate din aer sau chiar din satelit, pentru a oferi noi indicii preţioase despre poziţia, construcţia şi evoluţia acestor structuri. Nouă dintre ele sunt explorate dintr-o perspectivă inedită – între acestea, piramida lui Djoser, complexul de piramide din Giza şi mai puţin cunoscutul sit Abu Rawash. Această serie îşi propune să decodifice misterele construirii piramidelor şi să reconstituie Egiptul aşa cum era în urmă cu mai bine de 5000 de ani.

VIASAT HISTORY
Luni, 30 septembrie, ora 23:10

3 jpg jpeg

Blue Book

Derulat pe fundalul Războiului Rece, în perioada de avânt a epocii atomice, acest serial e inspirat de un proiect real: Blue Book, investigaţia Forţelor Aeriene ale SUA asupra OZN-urilor. Allen Hynek, un astrofizician genial, e recrutat pentru un program strict secret, alături de căpitanul Michael Quinn. În eforturile lui de a descoperi adevărul din spatele mai multor rapoarte despre OZN-uri, Dr Hynek va ajunge treptat să-şi dea seama că se află în centrul unui efort uriaş – şi periculos – de a muşamaliza anumite lucruri: o situaţie ameninţătoare pentru el şi apropiaţii lui.

EPIC DRAMA
De joi, 3 octombrie, ora 22:00