Autor 6651 vizualizări


Naziştii plecaseră. Aşa-zisele trupe salvatoare ale sovieticilor încă îşi mai făceau veacul prin regiune. Era 1945 şi războiul aproape se terminase. Casele evreilor din Ungaria era goale, regimul nazist aplicându-şi doctrina până aproape de frontul de est. „1945” este un mai mult de un film – este o radiografie a unui sat locuit abuziv, unde fantomele Holocaustului apar pe neaşteptate.

Istoria celui de-al Doilea Război Mondial poate fi definită prin deportările antisemite care au avut loc în întreaga Europă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Ungaria. Despre locul unde cei trimiţi în lagăre îl numeau acasă se ştie prea puţin, poate pentru că destinul lor fusese smuls din rădăcini, iar casele erau numai locurile goale, din pereţii cărora încă se mai auzeau strigătele celor năpăstuiţi. Locurile au devenit acasă pentru altcineva. Alţii au venit în locul lor şi au profitat, mai mult sau mai puţin, de drama ce avusese loc. Lucrurile păreau a ajunge la normal, numai că normalitatea era apăsată de vină. Şi tocmai atunci, când în satul ungar tensiunea creştea, fantomele istoriei recente apăreau: doi evrei ortodocşi, foşti localnici, veneau acasă.


Este declaşat un război la scară mai mică, un război al negării şi al vinei. În timp ce trecutul venise să ceară socoteală, prezentul oferă o ecranizare a cercului vicios al vieţii: nunţi – înmormântări, ocupare – moştenire, fiecare om trăgând cu dinţii de drama lui folosită ca argument în obţinerea dreptăţii. Pelicula analizează în principal cât de mult, dar şi în ce fel, poate rezista un om presiunii vinovăţiei. Cei întorşi din lagăre îşi cereau dreptul, pe când unii dintre actualii proprietari doreau să îşi păstreze confortul unei averi nemuncite. Alţii, având conştiinţa încărcată – cedau. Regizorul Ferenc Török foloseşte filmarea alb-negru pentru a accentua drama interioară a personajelor. Filmul psihologic „1945”, produs în note de melancolie, apare în cinematografele din ţară începând cu 10 noiembrie.