⬆

William Patrick Hitler, „dezgustătorul nepot” al lui Adolf

Autor: Dragoş Carciga

Nepotul vitreg al lui Adolf Hitler a fost un personaj care şi-a construit o efemeră celebritate pe spinarea Führer-ului;sătul de şantajele sale, dar şi de atacurile din presa occidentală, cancelarul ajunsese să-l numească „dezgustătorul meu nepot”, fără a lua însă alte măsuri la adresa sa. Deznodământul acestei istorii nu putea fi decât unul:după ce şeful statului german a dispărut din istorie, William Patrick n-a mai contat ca individ şi, pentru a nu fi ridicol, a preferat acestei situaţii mult mai prudentul, mai confortabilul, dar şi definitivul anonimat.

William Patrick Hitler era unicul fiu al lui Alois Hitler Jr., fratele vitreg al lui Adolf Hitler. O aşezare în context e necesară:Alois Jr. şi Adolf au fost fii legitimi ai aceluiaşi tată, Alois Hitler, născuţi din două relaţii diferite. Căci Alois Hitler a fost orice, dar nu un personaj statornic;o incursiune în istoria sa e necesară pentru a desluşi iţele acestei poveşti încurcate.

Fraţi vitregi, care se nasc din relaţiile lui Alois Hitler cu menajerele sale

Alois Hitler – tatăl viitorului Führeral celui de-Al Treilea Reich, Adolf Hitler – era un funcţionar vamal austriac autoritar şi arogant, cu o situaţie familială complicată. Aceasta, din pricina obiceiului său de a-şi alege amante dintre menajerele sale tinere. Alois Hitler Jr. se naşte, astfel, din relaţia sa cu Franziska „Fanni” Matzelsberger, servitoarea sa de 19 ani;de altfel, aceasta îi devine a doua nevastă după moartea primei sale soţii, Anna Glasl-Hörer.

Bătrânul Alois nu-şi perde însă obiceiurile şi o înşeală şi pe Fanni – ca pe prima sa soţie – cu o nepoată a sa, de numai 16 ani, Klara Pölzl;aceasta venise ca menajeră în casa sa, numită „Hanul Pommer”, din localitatea Braunau-am-Inn. După ce Fanni moare la 26 de ani de tuberculoză, „îndureratul” văduv Alois Hitler senior se însoară urgent cu tânăra Klara, mama viitorului cancelar al Germaniei. Iar Klara continuă să-i spună lui Alois Hitler „unchiule”...

William Patrick, nepotul vitreg al viitorului cancelar al Germaniei, se naşte în 1911, la Liverpool

Alois Hitler Jr. (1882-1956) a fost un tânăr care a luat de mic viaţa în piept, fiindcă bătrânul Alois nu s-a preocupat prea mult de soarta lui. Aşa că, prin 1909, tânărul Alois Jr. ajunge în calitate de chelner la Shelbourne Hotel din Dublin, Irlanda, printr-un birou de plasare din Londra. Fiindcă era mereu pus la patru ace şi purta la jiletcă un lanţ de ceas din aur, fiindcă afecta maniere de om deprins cu lumea mare, Alois Hitler Jr. izbuteşte să-i sucească minţile unei tinere de prin partea locului, Bridget Dowling, de 17 ani. Fiica lui William Dowling, născută în 1891, l-a cunoscut pe fercheşul Alois la Hipodromul din Dublin, ce juca în viaţa socială irlandeză rolul Hipodromului britanic de la Ascot. Alois poza acolo în proprietar de hotel în Germania...

Tinerii s-au căsătorit în 1910, în ciuda opoziţiei furibunde a tatălui fetei, care nu vedea în acel neamţ decât un vântură lume, şi unicul lor fiu, William Patrick, s-a născut în 1911, la Liverpool. Acolo se stabiliseră însurăţeii, în Upper Stanhope Street nr. 102, într-un bloc de locuinţe modest.

Devenit falit prin 1914, Alois Hitler Jr. îşi lasă familia şi pleacă în Germania, unde se trezeşte blocat de izbucnirea Marelui Război. În aceste circumstanţe, îşi abandonează cu totul soţia şi fiul şi, în 1919, se recăsătoreşte. Aceasta, fără ca Bridget, catolică ferventă, să accepte divorţul. În ciuda (de-acum) bigamismului său şi spre deosebire de propriul său tată, Alois Hitler Jr. nutreşte sentimente paterne solide faţă de micul William Patrick, astfel că, de la jumătatea deceniului al treilea, îi scrie constant primei soţii pentru ca Will – sau Paddy, sau Billy, cum era cunoscut de vecinii săi din Anglia – să-l viziteze. Iar Bridget acceptă să îl trimită pe fiul său în Germania în 1929, când acesta avea deja 18 ani.

Primii ani în Germania ai lui William Patrick:funcţionar la Banca Reich-ului

În Germania, William Patrick nu doar că-l reîntâlneşte pe tatăl său, dar îi cunoaşte şi noua familie:soţia Hedwig şi fiul său, Heinrich, adică fratele său vitreg, născut la 14 martie 1920. Faţă de William, Heinrich are o traiectorie cu totul diferită, fiindcă ajunge un nazist înfocat, absolvent al Napola – Institutul Naţional de Studii Politice din Ballenstedt/Saxonia Anhalt. În 1941, dornic să devină ofiţer, se înrolează în Regimentul 23 de Artilerie din Potsdam, în calitate de responsabil cu problemele politice, şi participă, din 22 iunie 1941 până la 10 iunie 1942, la Operaţiunea Barbarossa, invazia URSS. Capturat de sovietici, Heinrich e trimis la Moscova, unde moare după câteva zile de interogatorii sub tortură, la 21 de ani, între zidurile temutei închisori politice Butîrka.

William Patrick nu e însă croit din aceeaşi stofă ca şi Heinrich;el devine mai degrabă cunoscut sub eticheta de profitor de pe urma numelui Hitler. Astfel, el petrece perioada 1930-1933 în Anglia, pentru a reveni în Germania de îndată ce unchiul său Adolf ajunge la putere. Pragmatic, William dorea să profite cât mai mult de pe urma ascensiunii cancelarului şi, mai mult, să tragă foloase – după împrejurări – din dubla sa cetăţenie germană şi britanică.

O paranteză e necesară:tatăl său, cu experienţa de restaurator câştigată în Anglia, a fost în măsură să-şi deschidă – după accederea la putere a lui Adolf Hitler – o berărie la Berlin;iar aceasta a devenit iute, datorită numelui, locul preferat de întâlnire al membrilor Batalioanelor de Asalt (SA) naziste, din oraş şi localităţile înconjurătoare. Afacerea avea să prospere timp de peste zece ani;la finalul acestora, Alois Hitler Jr. a fost arestat şi internat într-un lagăr, pentru contribuţii la efortul de război nazist. A fost eliberat numai după ce s-a dovedit că n-a jucat niciun rol de ordin politic în regimul fratelui său, nici măcar după înrolarea fiului Heinrich în armată.

Ce făcea William Patrick în această perioadă? Fusese angajat – la rugămintea tatălului său – la Reichsbank(Banca Reich-ului), în calitate de funcţionar. Cunoştea, se pare, germana suficient de bine din familie, dar o vorbea cu accent britanic, după cum vorbea şi engleza cu accent german – o ciudăţenie pentru cei din jur;şi nu era nici arian – ceea ce era, desigur, o problemă pentru Führer.

Nepotul vitreg începe să-şi şantajeze unchiul

Fiindcă era, din copilărie, la curent cu toate poveştile din familie privitoare la originile neclare ale noului şef al statului german, fiindcă niciodată nu era mulţumit de cât primea, fiindcă nu-i putea trimite bani prin poştă mamei sale, fiindcă lui Hitler îi era teamă să nu apară în străinătate veşti despre nepotul acesta, pe care nu-l agrea în mod deosebit, şi fiindcă avea o lipsă de prudenţă ieşită din comun şi-o gură bogată, William începe să-l şantajeze pe unchiul său, prin audienţe repetate şi prin scrisori, pentru a obţine fie bani, fie un serviciu mai bine plătit. În caz contrar, ar fi vândul presei istoriile sale privind bigamia lui Alois Jr., tatăl său, privind originile evreieşti ale bunicului patern al lui Hitler... – istorii care ar fi putut întuneca strălucitoarea carieră a unchiului său Adolf.

În acest mod îşi câştigă William Patrick un post la Uzinele Opel, şi ulterior devine vânzător de maşini. Ambele servicii nu-i aduc însă niciun fel de satisfacţii personale – aşa că devine nici mai mult, nici mai puţin decât un carierist frustrat;şi-şi critică unchiul, pe Adolf Hitler, că-i găseşte numai servicii mizere, sub demnitatea lui.

Tensiunile escaladează:în cursul unei discuţii explozive desfăşurate chiar în biroul lui Hitler, din noua Cancelarie a Reich-ului, Führer-ul i-a zis că scopul său când a devenit Cancelar n-a fost să-şi caţere familia în fruntea bucatelor pe spinarea lui, ci să ridice noul Reich;apoi l-a salutat cu un Heilrece şi a ieşit din cameră;iar William Patrick a plecat bosumflat.

Articolul „De ce îmi urăsc unchiul”, publicat în 1938 în revista „Look”

Perfect informat asupra intenţiilor nepotului său vitreg, atât de acesta, prin şantaj, cât şi de agenţii săi, unchiul Adolf nu se temea, de fapt, de eventuala publicare a unor informaţii compromiţătoare despre el în presa locală, fiindcă aceasta era ţinută în şah, ci în presa străină;William Patrick şi-ar fi putut folosi în acest caz mai vechea sa calitate de cetăţean britanic.

O suprimare a pisălogului nu intra în discuţie pentru că Hitler nu era omul care să-şi pună în cap familia. Astfel că, prin interpuşi, îi transmite lui William Patrick că, dacă va renunţa de bunăvoie la cetăţenia sa britanică, va primi o slujbă grasă în administraţia de stat. Numai că, atent la o eventuală capcană, William Patrick alege să plece din Germania;nu înainte de a-l ameninţa pe Hitler încă o dată cu povestea publicării istoriei bunicului său patern, comerciantul evreu Frankenberg.

Plecarea din Germania are loc în 1938. La Londra, William publică în revista „Look” de-acum faimosul articol „Why I Hate My Uncle” (De ce îmi urăsc unchiul). Revine apoi în Germania, pentru a fi pus la curent cu alte bârfe legate de Hitler, pe care să le vândă ulterior presei. Părăseşte ţara definitiv în ianuarie 1939;şi, ajuns în Anglia, e blocat de izbucnirea, în luna septembrie, a celui de-Al Doilea Război Mondial. Potrivit unor surse, William Patrick ar fi acţionat ca agent britanic în Germania între 1938 şi 1939, iar plecarea sa intempestivă din ianuarie 1939 ar fi fost cauzată de teama de a nu fi descoperit – o situaţie foarte puţin probabilă, fiindcă nepotul nu era făcut pentru aşa ceva. Mai curând, aceasta trebuie să fie o legendă lansată chiar de el, pentru a-şi spori notorietatea.

A pozat într-o victimă a sistemului represiv din Germania

Revenim asupra articolului publicat în 1938, în Anglia, de Bill Hitler (potrivit semnăturii) – în fapt, o adevăratăoglindă a psihologiei acestui individ care se aruncă cu fruntea înainte în malaxorul publicităţii. Textul apărut în numărul din 4 iulie al revistei „Look” este format, de fapt, dintr-o succesiune de 22 de imagini legate de biografia autorului, de unchiul său şi de activităţile sale din Germania, cu precădere între 1933 şi 1938. William uită totuşi să menţioneze că, pe durata şederii sale în Germania, şi-a şantajat unchiul în permanenţă cu dezvăluirile sale incendiare;el s-a rezumat la a poza într-o victimă a sistemului represiv din Germania, în care nici rudele apropiate ale dictatorului german nu era scutite de abuzuri.

Articolul este deschis, astfel, de o notă a editorului Frank Bauman, care îl prezintă pe William Patrick drept o victimă a unei familii în care tatăl denaturat, Alois Hitler Jr., şi-a părăsit soţia şi copilul fără scrupule, deşi ar fi fost dator să-l sprijine pe fiul său irlandez;o victimă care şi-a văzut cariera în Anglia ruinată fiindcă este înrudit cu detestatul Adolf Hitler;nu ni se spune care carieră, şi nici măcar dacă William Patrick urmase studii care să-i permită urmarea vreuneia. Sunt publicate apoi cele 22 de imagini, ale căror legende sunt oferite chiar de către nepotul vitreg al Führer-ului. Scopul lor era acela de a o ridica în slăvi pe Bridget Hitler, de a acuza de nepăsare faţă de propriul copil pe Alois Hitler Jr. şi de a demasca ipocrizia şi corupţia din Reich.

Fapt semnificativ din acest punct de vedere, imaginea nr. 21 prezintă curioşilor cartea de muncă a autorului, pe ale cărei pagini sunt marcate, prin 18 abţibilduri decorate cu vulturul care ţine crucea încârligată în gheare, contribuţiile abuzive (potrivit lui William) reţinute de autorităţi din salariile muncitorilor pentru edificarea unor proiecte naziste. Imaginea nr. 22 atrage atenţia asupra statutului inferior al femeii în societatea germană, statut impus de nazism;iar imaginea nr. 7 arată că pentru decorarea noii Cancelarii fusese delapidată o bună parte din fondul de obiecte vechi al majorităţii muzeelor germane. E prezentat apoi anturajul dubios al lui Adolf Hitler, format din artişti şi artiste de cinema sau din pictură, dar şi neîncrederea sa în politicieni, chit că aceştia îi ridică osanale – cazul ministrului de externe Joachim von Ribbentrop, indicat printr-o fotografie. Sunt prezentate apoi o reproducere a certificatului de naştere al lui Hitler, o imagine cu autorul alături de colegii săi în timpul unei zile de lucru la Uzinele Opelşi documente justificative ale unor pretinse abuzuri comise de Führerasupra lui, în calitate de rudă apropiată, iniţial proscrisă, apoi recunoscută ca membru de familie.

Notorietatea câştigată prin publicarea acestui articol îi va aduce lui William Patrick un contract de impresariat cu magnatul de presă american William Randolph Hearst. Acesta intuieşte potenţialul imens al subiectului/personajului, aşa că-i propune tânărului Hitler un turneu de conferinţe derulat în America, pentru ca povestea sa uimitoare să fie adusă şi la cunoştinţa publicului american;onorariul conferenţiarului nu e cunoscut, dar trebuie să fi fost unul consistent. Zis şi făcut:înţelegerea între nepotul vitreg al Führer-ului şi Hearst e semnată, aşa că tânărul pleacă în America împreună cu mama sa. Dincolo de ocean, celebritatea nepotului va fi atât de mare încât pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial William Patrick va fi un fel de mascotă a Lumii Libere – adică a statelor care se opuneau lui Adolf Hitler şi aliaţilor lui.

În America, William ţine conferinţe senzaţionale despre „şefii Germaniei naziste actuale”, iar mama sa îi susţine povestea

Ajuns în America împreună cu mama sa, William Patrick este subiectul unei reclame furibunde, după cum ne stă mărturie afişul său de prezentare. Aşezat comod cu o ţigară aprinsă în mâna dreaptă, tânărul Hitler priveşte scrutător spre obiectivul aparatului de fotografiat. Poartă un costum de o căutată simplitate, dar bine croit, iar părul îi este pieptănat pe spate. Pare mai matur decât cei 28 de ani ai săi, din pricina unei mustăţi lungi, deliberat aleasă pentru a contrasta, probabil, cu mustăcioara devenită o „marcă” a bărbaţilor înrudiţi cu Führer-ul;aceasta era purtată şi de Leo Raubal, fratele nepoatei lui Hitler, Geli, şi de Alois Hitler Jr.

Textul afişului:„William Patrick Hitler, nepotul Reichsfuhrer-ului(sic!) Adolf Hitler, prezintă adevărul senzaţional despre şefii Germaniei naziste actuale. Ascultaţi îndrăzneţul său expozeu privitor la complotul înrobirii Europei”. Subjugat imperativului conceperii într-un mod cât mai atractiv a reclamei, Hearst n-a fost suficient de grijuliu cu documentarea:în Reich, titlul de Reichsführeraparţinea lui Himmler, în vreme ce Hitler era Führer(Conducător) al germanilor şi al Partidului Naţional Socialist, titlu cumulat cu funcţia de Cancelar german, câştigată în urma accederii la putere în ianuarie 1933.

La rândul ei, Bridget Hitler profită de ocazie şi scrie nişte memorii, publicate abia după moartea ei, în anii 1970, unde se menţionează că l-ar fi cunoscut bine pe adolescentul Hitler – venit la Liverpool pentru a cunoaşte familia fratelui său vitreg şi pentru a scăpa de armată. Aici, tânăra Bridget i-ar fi trezit pasiunea pentru ştiinţele oculte şi pentru astrologie, elemente care ulterior aveau să îl preocupe întreaga sa viaţă. În afară de pasiunea lui Hitler pentru ştiinţele oculte, fapt real, afirmaţiile doamnei Bridget sunt false, întrucât în perioada în care spune că l-ar fi cunoscut pe Hitler acesta se afla, de fapt, într-un azil de noapte din Viena, unde este înregistrat în listele de prezenţă ale chiriaşilor. Adolf Hitler a părăsit Viena chiar în perioada în care Bridget scria că a vizitat-o, 1912-1913, dar pentru a pleca la München şi nu la Liverpool. Şi, chiar dacă Bridget l-ar fi cunoscut pe Hitler adolescent, acesta nu vorbea engleza şi ea vorbea extrem de slab germana, ca urmare ei n-ar fi putut să se înţeleagă. Numai micul William ar fi reuşit, fiindcă de mic el era bilingv, prin influenţa părinţilor. Astfel, multe date furnizate presei de către Bridget Hitler sunt numai nişte amănunte senzaţionale, menite să fie o completare a spuselor fiului ei şi, totodată, un mijloc facil de a stoarce bani după modelul oferit de acesta. Ca mamă, Bridget avea rolul de a se constitui într-un garant al spuselor fiului ei în faţa opiniei publice americane, ahtiată după senzaţional.

„Îmi pare bine de cunoştinţă, Hitler. Numele meu e Hess”

Personaj suficient de pitoresc, William Patrick este bine văzut în Statele Unite;şi, fiindcă înţelege să fie un bun patriot, îi scrie lui Franklin Delano Roosevelt, preşedintele SUA, spre a-i cere permisiunea înrolării în armata americană. Americanii s-au arătat însă la fel de sceptici faţă de el ca şi britanicii, astfel încât primeşte acordul înrolării doar după verificarea sa de FBI între 1942-1944. Cum preşedintele primeşte un raport în care se arată că nepotul lui Hitler nu reprezintă un pericol pentru siguranţa naţională, William Patrick Hitler e primit în Marina SUA, unde învaţă meseria de farmacist şi serveşte onorabil timp de trei ani, în perioada 1944-1947. E rănit în acţiune şi, din acest motiv, decorat. E cunoscută şi povestea legată de primirea sa în armată;după ce s-a prezentat sergentului recrutor, acesta i-a spus:„Glad to see you, Hitler. My name is Hess” (Îmi pare bine de cunoştinţă, Hitler. Numele meu e Hess). Numai că în cazul acesta era vorba de un Gale K. Hess din Chicago...

După război, William Patrick Hitler îşi schimbă numele în Stuart-Houston şi se însoară cu o fată germană, născută în 1923:Phyllis Jean-Jacques. Cuplul se stabileşte în mica localitate Patchogue, pe Silver Street nr. 71, într-o casă unde William Patrick îşi deschide o companie specializată în analize de sânge, numită Brookhaven Laboratories;aceasta va funcţiona timp de câteva decenii. Firma e întemeiată pe baza cunoştinţelor obţinute în armată de William. Cei doi au patru fii:Alexander Adolf, născut în 1949;Louis, născut în 1951;Howard Ronald, născut în 1957 şi decedat în 1989 într-un accident de maşină;Brian William, născut în 1965.

Fraţii supravieţuitori nu sunt cu nimic mai deosebiţi faţă de alţi americani;locuiesc în Rhode Island. Fratele decedat în 1989 era inspector fiscal şi când a murit investiga un caz grav de corupţie. Presa americană a speculat la un moment dat asupra existenţei unui pact de familie, prin care fraţii să nu conceapă copii şi, astfel, familia Hitler să dispară definitiv, dar fraţii supravieţuitori au negat mereu această informaţie. Casa în care s-au născut copiii a fost vândută de văduva lui William Patrick la aproape 20 de ani după moartea soţului, iar fiii ei au propriile locuinţe. Compania de analize de sânge a fost şi ea vândută cu ceva timp înainte de moartea proprietarului. Presa americană a relatat de mai multe ori povestea lui William Patrick Hitler şi a urmaşilor săi între 2001-2007, în ciuda voinţei exprese a fiilor lui de a nu fi cunoscuţi.

Presa de peste Ocean continuă însă eforturile presei britanice, manifestate încă din 1973, când „Liverpool Daily Post” a publicat memoriile lui Bridget Hitler şi o succesiune de articole adiţionale sub conducerea lui Michael Unger. Între 1978-2006, povestea familiei Hitler din America a fost prezentată într-un documentar de televiziune al BBC, într-o o revistă de benzi desenate, o piesă scrisă de Mark Kassen, intitulată „Micul Willy” (despre viaţa lui William Patrick Hitler) şi jucată la New York (Teatrul Ohio) în aprilie 2006 şi la Liverpool;iar în 2011 sunt reeditate într-o versiune îmbunătăţită memoriile scrise de Bridget Hitler în anii ’40 sub titlul de Hitlerii din Liverpool.

William Patrick Hitler a murit în 1987 şi a fost înmormântat în Cimitirul Sfântului Mormânt, aflat în Ţinutul Suffolk, Statul New York, alături de mama sa, decedată în 1969. Unul dintre fii – inspectorul fiscal – l-a urmat în 1989, iar soţia li s-a alăturat în 2004.