Autor 5319 vizualizări


Unul dintre supravieţuitorii lagărelor de concentrare naziste a relatat propria sa experienţă în cartea “Omul în căutarea sensului vieţii”, vândută în peste 9 milioane de exemplare în întreaga lume şi publicată în 143 de ediţii.Apărută prima oară în anul 1945, această carte transmite cititorului mesajul încurajator că viaţa îşi păstrează sensul potenţial în orice condiţii, chiar şi în cele mai nefericite.

“Omul în căutarea sensului vieţii” este printre puţinele publicaţii care tratează fenomenul concentraţionar şi din alte perspective, lipsind cu desăvârşire consideraţiile de ordin ideologic sau încercările de a găsi vinovaţi.Autorul a adus frecvent argumente împotriva conceptului de vinovăţie colectivă de după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, încercând să înlăture anumite prejudecăţi.Este sugestiv în acest sens următorul pasaj:Odată o americancă mi-a reproşat:”Cum de continuaţi să scrieţi o parte din cărţile dumneavoastră în limba germană, limba lui Adolf Hitler?”Ca răspuns am întrebat-o dacă are cuţite în bucătărie şi, când mi-a spus că da, m-am prefăcut îngrozit şi şocat, şi am exclamat:”Cum de vă mai folosiţi de cuţite după ce nenumăraţi criminali le-au folosit pentru a-şi înjunghia şi ucide victimele?”[1]

Viktor Emil Frankl (1905-1997) a pus bazele tehnicii psihoterapeutice ce poartă numele de logoterapie, în mare parte şi datorită observaţiilor făcute în perioda în care a fost închis în lagărele de la Auschwitz şi Dachau.A nu se confunda cu logopedia, disciplină psihopedaogică care se ocupă cu prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire.Logoterapia sau ”terapia de sens” are ca scop motivarea pacientului în a găsi sensul (logosul ascuns)existenţei sale.Reprezintă cea de-a treia orientare a şcolii vieneze de psihoterapie, după psihologia individuală a lui Alfred Adler(1870-1937) şi psihanaliza lui Sigmund Freud (1856-1939).Se deosebeşte de metoda lui Freud, bazată pe “faptele instinctuale din subconştientul individului” prin concentrarea exclusivă asupra realităţilor existenţiale-voinţa de sens şi sensul potenţial al vieţii pe care persoana îl are de îndeplinit şi nu pe satisfacerea nevoilor şi instinctelor.(voinţa de plăcere).[2]

Logoterapia este rezultatul introducerii filozofiei existenţialiste în psihologie, Viktor E.Frankl citândul de multe ori pe Nietzsche:”Cel care un de cepentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”, citat reprezentativ pentru experienţa îndurată într-un lagăr de concentrare.

Povestea vieţii celui care, dintr-un număr, a redevenit o persoană

Născut în Viena, într-o familie cu origini evreieşti, Viktor E.Frankl va avea o evoluţie remarcabilă până la momentul anexării Austriei de către Cel de-al Treilea Reich, în 1938.În anul 1931 se specializează în neurologie în cadrul Universităţii din Viena, doi ani mai tărziu conducând pavilionul de femei cu tentativă de suicid al Spitalului de Psihiatrie din capitala Austriei, iar începând cu anul 1937 va avea propriul cabinet particular în calitate de doctor în neurologie şi psihiatrie.Odată cu instalarea ocupaţiei naziste, are şansa de a emigra în S.U.A (obţine viza în 1939), şansă de care nu va profita, nedorind să îşi părăsească părinţii.Al doilea război mondial îl găseşte în funcţia de director al Secţiei de Neurologie a Spitalului Rothschild (clinică destinată pacienţilor evrei, închisă de regimul nazist în 1943).Aici, va încerca să se opună programului de eutanasiere T-4[3]care viza exterminarea bolnavilor mintali prin furnizarea de rapoarte medicale false, menite să salveze viaţa pacienţilor aflaţi în pericol.

În septembrie 1942, este arestat împreună cu soţia sa, Tilly Grosser şi părinţii săi Gabriel şi Elsa Frankl, fiind apoi deportaţi în ghetoul Theresienstadt, aflat la nord de Praga.Tatăl său nu va rezista condiţiilor de viaţă din ghetou, murind un an mai târziu de epuizare fizică.Din anul 1944, trăieşte experienţa lagărelor de concentrare Auschwitz şi Dachau, fiind deţinutul cu numărul 119104.O experinţă cumplită, din care va reuşi să iasă învingător, în ciuda celor mai vitrege condiţii de viaţă, a presiunilor psihice la care a fost supus şi a bolilor îndurate.Reuşeşte să treacă şi de selecţia temutului medic Josef Mengele, supranumit ”îngerulmorţii”, care alegea deţinuţii apţi de muncă şi pe cei care urmau să fie trimişi în camera de gazare, oferindu-se primul verdict clar asupra lor:viaţă sau moarte.

Acel de ce, invocat de Nietzcshe, pentru care a continuat să trăiască, a fost reprezentat de dorinţa de a-i revedea pe cei apropiaţi, dar şi de ambiţia de a finaliza manuscrisul cărţii ”The doctor and the soul “, publicată ulterior în 1946.Din nefericire, prima dorinţă nu i se va îndeplini, deoarece întorcându-se la Viena în august 1945, va afla despre moartea soţiei şi mamei sale.Acestea aveau să îşi găsească sfârşitul în lagărul de concentrare, în aceeaşi perioadă în care el visa să le reîntâlnească.Eliberarea a fost urmată de un sentiment de profundă dezamăgire.Va reuşi să depăşească momentele de disperare şi să redevină dintr-un număr din nou o persoană.Vor urma ani în care Viktor E.Franl ajunge o personalitate importantă pe plan internaţional, cu 32 de cărţi publicate şi cursuri ţinute la cele mai prestigioase universităţi din lume.(Harvard, Stanford, Dallas şi Pittsburg).

Transcendenţa de sine

Viktor E.Frankl identifică trei stadii ale reacţiilor sufleteşti ale deţinutului cu privire la viaţa din lagăr, pe care le va detalia relatând propria sa experienţă, în cartea ”Omul în căutarea sensului vieţii”.Cele trei stadii sunt următoarele:perioada imediat următoare intrării în lagăr;perioada când prizonierul este bine integrat în rutina lagărului şi perioada după punerea în libertate.

Este remarcabil procedeul prin care îşi povesteşte experienţele.Folosirea persoanei a treia singular atunci când se referă la sine arată o detaşare clară faţă de evenimente.Reprezintă un procedeu stilistic care este numit ”transcendenţă de sine”, calitate fundamentală a omului, prin care se poate detaşa de sine însuşi şi se poate privi de la o oarecare distanţă cu obiectivitate;în plus, omul poate uita de sine în timp ce se dăruieşte unei cauze mai înalte decât propria persoană.

Referitor la libertatea umană, la felul cum se manifestă aceasta în condiţiile restrictive unui lagăr, este memorabil citatul:”Omului i se poate lua totul, mai puţin un lucru:ultima dintre libertăţile umane-aceea de a-şi alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-şi alege propriul mod de a fi”.Prin urmare, omul îşi poate păstra o independenţă de gândire în orice fel de circumstanţe.

Vidul existenţial, un fenomen de actualitate

În capitolul ”Logoterapia pe scurt”, autorul defineşte vidul existenţial ca fiind un fenomen ce se manifestă printr-o stare de plictiseală, care ”dă mai mult de furcă psihiatrilor decât o fac necazurile vieţii”.Principala cauză a acestei plictiseli este surplusul de timp liber determinat de automatizarea muncii, prin urmare fiind un fenomen larg răspândit al lumii moderne.Vidul existenţial aduce după sine depresie, agresivitate, dependenţă sau suicid.O altă problemă de actualitate pusă în discuţie de către autor este compensarea voinţei de sens cu voinţa de putere şi bani sau cu voinţa de plăcere, compensarea sexuală.

De-a lungul istoriei, omul a suferit o dublă pierdere:prima-pierderea instinctelor animale în preistorie şi a doua-pierderea tradiţiilor, produsă în istoria recentă.Concluzia lui Viltor E.Frankl este următoarea:Niciun instinctnu-i mai spune[omului] ce să facă şi nicio tradiţie nu-i mai zice cum ar trebui să procedeze;uneori, el nici măcar nu mai ştie ce vrea să facă .În schimb, omul fie că doreşte să facă ceea ce fac ceilalţi(conformism), fie că face ceea ce alţii vor ca el să facă(totalitarism)”.

Referinţe

Viktor E.Frankl, Omulîn căutarea sensului vieţii, Bucureşti, Meteor Press, 2009, traducere Silvian Guranda

Silvian Guranda, Viaţa şi opera lui Viktor Frankl, Colecţia Lumina, 2010.



[1]    Viktor E.Frankl, Omulîn căutarea sensului vieţii, Bucureşti, Meteor Press, 2009, traducere Silvian Guranda, p.164

[2]    Ibidem, p.115-116

[3]    http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Holocaust/t4.htmlPrin programul T-4 (de la Tiergartenstrasse 4, Berlin, adresa centrului de operaţiuni) se estimează că au fost exterminate 200000 de persoane cu deficienţe fizice şi psihice între anii 1939-1945, prin gazare sau administrarea injecţiei letale.Justificările acestui program erau de ordin financiar (întreţinerea bolnavilor necesita costuri mari pentru statul german).