Vasile Goldiș, ideologul Marii Uniri

Autor 3697 vizualizări


Vasile Goldiș, ideologul Marii Uniri, s-a născut în 1862 în județul Arad. Încă există dispute referitoare la locul nașterii sale: Seleuș-Cigărel, așa cum mărturisește în Autobiografia sa, sau Mocirla/Lunca Teuzului (azi localitatea, aparţinând comunei Beliu, îi poartă numele). Școala primară a început-o la Cermei (unde tatăl său era preot ortodox), iar în 1881 a absolvit, ca șef de promoție, Gimnaziul Superior din Arad (actualul Colegiu Național „Moise Nicoară”).

Ca bursier al Episcopiei Ortodoxe Române, a frecventat cursuri universitare la Budapesta și Viena, obținând diploma de profesor de istorie și limba latină. În timpul studiilor a activat, alături de alți studenți români, în cadrul Societății Petru Maior (la Budapesta) și România Jună (la Viena), întrucât: „în sufletele noastre tinere s-a plămădit intensificarea luptei pentru a grăbi realizarea sfântului ideal ce ne îndulcea viața și ne întărea sufletele”.

După un an de profesorat la Liceul de stat de aplicație „Eotvos” din Budapesta, a acceptat propunerea episcopului Ioan Popasu și a devenit profesor la Preparandia din Caransebeș (1886-1889), iar mai târziu (între 1889-1901) la Liceul ortodox român din Brașov (actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”). „Îmi pare bine că n-am acceptat să rămân printre străini”, scria Vasile Goldiș în Jurnalul său. „Neamul meu are mare nevoie de mine și eu vreau să fiu la înălțimea veacului ce vine”.

Din 1901 a fost profesor și director la Școala română civilă de fete din Arad și secretar consistorial al Episcopiei ortodoxe române din Arad, iar în 1905 director al Asociațiunii arădene. Între 1906-1910 a fost deputat de Radna în Parlamentul de la Budapesta, unde s-a făcut remarcat prin virulența discursurilor și prin refuzul oricărui compromis în problema națională. Astfel, atunci când contele Apponyi i-a propus funcția de consilier ministerial, Goldiș a refuzat ferm: „N-am venit aici să-mi câștig vr-un os de ros, ci am venit să lupt pentru drepturile națiunii mele. Dați acestei națiuni drepturile ce i se cuvin, mie nu-mi trebuiește nimc”.

În 1911 a fost numit director executiv al Institutului tipografic „Concordia” din Arad care își propunea editarea ziarului „Românul” și tipărirea de cărți în limba română. Sub conducerea sa, ziarul „Românul” a devenit „vocea națiunii” și oficiosul PNR. Scopul său era „recunoașterea și asigurarea ființei naționale a poporului român și garantarea acestei recunoașteri prin validitatea politică a națiunii noastre în raport cu însemnătatea sa numerică, economică și culturală”. În 1916, Vasile Goldiș a refuzat să semneze declarația de fidelitate impusă de guvernul maghiar, fapt care a dus la suspendarea ziarului, care a reapărut abia în noiembrie 1918.

La 12 octombrie 1918, Vasile Goldiș a participat la întrunirea Comitetului Executiv al PNR de la Oradea, unde a elaborat „Declarația privind dreptul de autodeterminare al românilor din Transilvania”, citită în 18 octombrie 1918 de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta.

A militat pentru constituirea Consiliului Național Român Central (30 octombrie 1918), devenind unul dintre cei 12 membri ai săi, și a redactat „Nota ultimativă” din 9 noiembrie 1918 prin care cerea guvernului maghiar o declarație oficială de recunoaștere a preluării puterii în Transilvania de către CNRC.

După eșecul tratativelor din 13-14 noiembrie, purtate la Arad, Vasile Goldiș s-a opus propunerii de a se proclama imediat unirea, considerând că o asemenea hotărâre, pentru a nu fi contestată vreodată sub pretext că a fost decisă de un grup restrâns, trebuie proclamată de poporul român. Ca urmare, a redactat manifestul „Către popoarele lumii” (tipărit în limbile română, franceză, engleză, distribuit ziarelor de circulație internațională și difuzat în întreaga lume prin stația de telegrafie din Praga) și „Convocatorul Adunării Naționale de la Alba Iulia”, publicat și în ziarul „Românul” cu imperativul „Istoria ne cheamă la fapte!” Tot el a prezentat la 1 Decembrie 1918, în fața celor 1228 de delegați, „Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia”.

Ca o recunoaștere a meritelor sale, Vasile Goldiș a fost ales în Marele Sfat Național, în Consiliul Dirigent (a deținut portofoliul Instrucțiunii, Cultelor și Naționalităților) și în fruntea delegației (formată din Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Hossu și Caius Brediceanu) care a prezentat Regelui Ferdinand actele Unirii.

La 1918 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1923 președinte al Astrei, calitate în care s-a preocupat în mod deosebit de înființarea bibliotecilor sătești.

A fost deputat în Parlamentul României, a făcut parte din câteva guverne ale României Mari (Brătianu, Averescu), dar, dezmăgit, s-a retras în locuința sa din vechea clădire a ziarului „Românul” din Arad.

La trecerea în veșnicie, în 1934, i-au fost organizate funeralii naționale și a fost înhumat la Cimitirul Eternitatea din Arad. „Cad pe rând brazii din pădurea Ardealului” constata, îndurerat, fostul său elev Octavian Goga. Astăzi, cel pe care tot Octavian Goga îl numea „părinte al patriei” este eternizat prin monumente de for public, instituții care îi poartă numele (Universitatea de Vest, Colegiul Național, Colegiul Particular, Muzeu Memorial, Inspectoratul pentru Situații de Urgență), străzi sau localități.

""