Autor 5839 vizualizări


Din mai 1940, o persoană care se recomanda sub numele (fictiv) "Jack King", pretinzând că este agent al Gestapo-ului, membru al unității „Einsatzgruppe London”, intră în legătură cu simpatizanții naziști din Marea Britanie.

S-a aflat în contacte directe cu șase persoane, bărbați și femei, care activau pentru Germania , aceștia furnizându-i informații despre sute de simpatizanți naziști. De fapt, King era agent al serviciului secret MI5, având misiunea de a infiltra această rețea și de a împiedica transmiterea informațiilor secrete recoltate de membrii acesteia către Germania, punându-le la dispoziția MI5. Una din cele mai importante misiuni a sa a fost infiltrarea companiei “Siemens Schuckert”, suspectată că furniza arme Germaniei și era central spionajului german în Marea Britanie.

În această acțiune, un rol important l-a jucat Dorothy Wegener, o antisemită virulentă, căreia Jack King i-a destăinuit că era agent al Gestapoului care pregătea invadarea Marii Britanii. Astfel a aflat de la ea numele persoanelor care făceau parte din rețea. Dorothy Wegener a recunoscut că se afla în legătură cu gruparea pro-germană a lui Oswald Mosley, dar și că cea mai mare parte a englezilor era imună la propaganda acestuia.

O altă agentă, cu care King a luat contact, a fost Marita Perigoe, o femeie „vicleană și periculoasă”, de origine germano-suedeză, membră a grupării lui Oswald Mosley, dar care și ea că activitatea acesteia era „insuficientă”. Marita era căsătorită cu un om de afaceri englez. Era considerată, potrivit unui raport al MI5, ca o „persoană violent anto-britanică în stare să facă orice ca să ajute inamicul inclusive acte de sabotaj”. Soțul ei făcea parte din Partidul communist. Perigoe a acționat și ca agent recrutor între cei atrași în activități de spionaj numărându-se chiar fiica sa vitregă.

O altă membră a grupului era Hilda Leech, implicată în cercetările privind producerea avioanelor cu reacție, informații pe care dorea să le pună la dispoziția Germaniei.  Membru al rețelei a fost și preotul catolic Clement Russell, caracterizat de Marita Perigoe ca “un pro-german sincer”.

Se pare că o altă membră a rețelei, Nancy Brown ar fi intenționat să pună la dispoziția germanilor, după propria mărturisire, informații despre apărarea antiaeriană a orașelor britanice, ceea ce ar fi produs victime în rândurile populației civile. King arată că ea ar fi fost fericită dacă acest lucru s-ar fi produs. Este citat și cazul Hildei Leech, o persoană “instabilă și nevrotică” care i s-ar fi confesat lui John King că se află în posesia unor secrete privitoare la programul de producere a avioanelor cu reacție. Un astrolog, Edgar Whitehead, furniza informații referitoare la tancurile amfibie. Un englez naturalizat, Hans Kohout a oferit date referitoare la evitarea apărării antiaeriene.

Membrii rețelei reușiseră să obțină informații și despre instalațiile defensive britanice și de radar care, dacă ar fi ajuns la germane, ar fi creat un pericol major. Potrivit rapoartelor lui lui King , membrii “Coloanei a cincea” fascistă din Marea Britanie era însuflețită de sentimente antisemite, fiindu-le indiferent faptul că informațiile pe care doreau să le pună la dispoziția germanilor ar fi dus la uciderea copiilor și femeilor în cursul bombardamentelor.

Se pare că King a uzitat și de mijloace sentimentale în acțiunile sale. Principala persoană care îi înlesnise lui King infiltrarea rețelei a fost Dorothy Wegener, o “persoană singuratică și nevrotică”, deziluzionată, în căutarea unei relații sentimentale. În tot cazul activitatea falsului agent al Gestapo-ului a avut o importanță majoră, contribuind în mod decisiv la anihilarea pericolului ce plana asupra Marii Britanii. Se poate considera că, în general, activitatea sa de spion a influențat, în bună măsură, cursul războiului.

Adevărata identitate a lui Jack King

...a devenit cunoscută, al mulți ani după încheierea conflagrației și la doi ani după moartea sa, atunci când au fost desecretizate documente din Arhiva națională de la Kew. Era vorba de Eric Arthur Roberts (1907 - 1972), simplu funcționar de bancă. Vorbea spaniola și germana. Între 1932 și 1934 petrece vacanțe în Germania. Devine funcționar al băncii Westminster Bank. În vârstă de 17 ani este recrutat, în 1925, de MI5. Unul din cadrele agenției „și-a exprimat surprinderea pentru recrutarea unei persoane atât de ne remarcabile” pentru asemenea activități, dar, de fapt, Roberts s-a dovedit un superspion.

Documente din arhiva MI5 arată că activitatea lui King era foarte periculoasă, dar s-a bucurat de succese deosebite, reușind totuși să alcătuiască de 500 de persoane care simpatizau cu Germania. Șeful MI5, lordul Rothschild, a recunoscut că activitatea acestei rețele, ai cărei membrii credeau că salvarea țării nu putea surveni decât prin victoria germanilor, reprezenta o amenințare majoră, care, altfel, ar fi rămas necunoscută serviciilor secrete britanice care nu erau informate despre activitatea lor.

 A reieșit că demascarea agenților germani și exploatarea lor s-a făcut după procedee similare cu acelea desfășurate în cadrul „Operațiunii Double Cross”. Era vorba de a întinde capcane agenților pro-germani care, potrivit relatărilor MI5, în afara ideilor lor demente , erau extrem de periculoși, cu atât mai mult cu cât reușiseră să obțină informații de mare importanta strategica , care, dacă ar fi ajuns la germani, ar fi creat un pericol major, înlesnind invadarea Marii Britanii. Spionii stabiliseră chiar un semnal care trebuia activat în momentul în care urma să aibă loc invazia Marii Britanii.

În locul acestor informațiilor obținute de la acești agenți, germanilor li se furnizau, prin intermediul lui King date false fabricate de MI5.

“Spionul care a suferit”

Abia la doi ani după moartea sa, presa a dezvăluit adevărata sa identitate și a oferit relatări despre activitatea sa sub titluri senzaționale, considerându-l pe Roberts ca “O stea a serviciului MI5 (“BBC News” 24 octombrie 2014), “Spionul care a distrus rețeaua lui Hitler” (“The Telegraph” 24 octombrie 2014), “Eroul britanic de război” (“South China Morning Post””); “Eroul de război necunoscut care i-a demascat pe spionii secreți ai lui Hitler” (“Express” februarie 2014).

Majoritatea publicațiilor a remarcat faptul că, în toată perioada în care și-a desfășurat activitatea sa de agent, Roberts rămăsese un modest funcționar de bancă.

Au fost amintite încercările prin care a trecut: "Eric Roberts: Spionul care a suferit’ (‘BBC News” 14 iulie 2015) ; “Eroul singuratic care a demascat sute de agenți ai Coloanei a cincea… Extraordinare noutăți revelate de Arhivele naționale” („Daily Mail”).

Asediul Albionului

Spionii identificați prin activitatea lui King/Roberts au reprezentat doar o parte din agenții pentru Germania care au fost neutralizați de serviciile de informații britanice prin intermediul ”Operațiunii Double Cross”. Marea Britanie devenise una din principalele direcții de acțiune a spionajului german care dorea să pregătească terenul pentru asedierea și invazia Albionului. În iulie 1940, avusese loc la Kiel o conferință în urma căreia serviciul militar de informații Abwehr a trecut la organizarea unei campanii de spionaj și sabotaj împotriva Marii Britanii. Agenții germani erau parașutați sau transportați cu submarine. În perioada septembrie-octombrie 1940, 35 de agenți au fost introduși în felul acesta în Marea Britanie. Lor li se adăugau personae care trăiau deja în Anglia. La capturarea acestora și-a dat concursul și populația civilă, astfel încât s-a înregistrat, după expresia premierului Winston Churchill, o adevărată “spionomanie”.

A fost înființat un așa-numit “Twenty Committee”, condus de John Cecil Masterman, care se ocupa cu anchetarea spionilor capturați și transformarea, sub amenințarea execuției, în agenți dublii prin care erau intoxicate serviciile de informații ca și conducerea armatei germane. În 1972, Mastermann declara : „MI5 a controlat sistemul spionajului german”.

Dintre cazurile de agenți-sabotori a devenit cunoscut acela al lui Franz von Rintelen care a fost considerat drept unul din cei mai inteligenți agenți ai vremii şi „cel mai englez dintre spionii germani”. Este și autorul unor volume despre activitatea sa de spion, între care „The Dark Invader: War-Time Reminiscences Of A German Naval Intelligence Officer”.

Jack Berg este trimis de Abwehr în Marea Britanie pentru a spiona şi a organiza acte de sabotaj. În 1941, este identificat şi Berg acceptă să acţioneze ca agent dublu, transmițând informații false, ceea ce „intoxică” serviciul de informaţii german.

Rudolph Waldberg face parte din grupul de spioni germani transportaţi pe submarine în Anglia, în vederea unor acţiuni de spionaj şi sabotaj, îndeplinind și misiunea de operator  radio. Deoarece nu fuseseră suficient instruiți în ceea ce privește limba şi obiceiurile engleze, Waldberg şi celălalt agent trimis, Maier, au fost capturați cu ușurință de poliția britanică. Au fost executați prin spânzurare în decembrie 1940. Printre spioni au fost și cetățeni britanici. După ce se oferise să devină agent pentru Germania, Edward Chapman, odată cu capturarea sa, a acceptat să devină agent dublu.

Identificarea spionilor pentru Germania în Marea Britanie a fost înlesnită de faptul că se reușise spargerea codului “Enigma” prin care se transmiteau mesaje codificate. La sfârșitul războiului, a fost făcut public faptul că MI5 a deținut informații despre cele câteva sute de simpatizanți și spioni pentru Germania din Marea Britanie. S-a confirmat faptul că toți spionii trimiși de Abwehr fuseseră capturați. Excepție: cei care se sinucideseră… Și totuși, se pare că pericolul fascismului nu a dispărut total în Marea Britanie.

Serviciul de Securitate a stabilit faptul că programul de urmărire a simpatizanților acestei orientări, reprezentat prin refugiați din Germania, dar și de alte personae din mediul industriașilor, trebuie continuat. În raportul său, MI5 a remarcat: "Acești oameni ... continuă să fie un pericol pentru siguranța țării, atât în pace cât și în război".

Arma “Coloanei a cincea”

Într-adevăr, se poate considera că această practică a constituit una din cele mai importante mijloace de luptă folosite în cursul celui de al Doilea Război Mondial. Activitatea acestor grupuri de trădători din interior putea fi deosebit de complexă, presupunând acțiuni de sabotaj, dezinformare și spionaj. Germania a excelat în cursul conflagrației în utilizarea acestei arme.

Și totuși se pare că utilizarea și denumirea acestui mijloc de luptă sunt mai vechi. Ca să ne referim la perioade mai apropiate, vom aminti că, în cursul Războiului Civil din Spania, jurnalistul Emilio Mola a folosit acest termen, iar romancierul Ernest Hemingway a folosit expresia ca titlu al unei piesa a sa.

Uneori folosirea :”Coloanei a cincea” a avut efecte directe în dobândirea de succese militare. Există interpretări după care căderea destul de rapidă a Franței s-ar fi datorat mai ales activități unei asemenea grupări pe teritoriul său. Deosebit de activă a fost gruparea germanilor sudeți în pregătirea anexării acestei regiuni de către Germania. 

Și Statele Unite s-au confruntat cu un asemenea pericol. Jurnalistul Walter Lippmann a publicat, în 1942, o serie de articole în care se referă la activitatea Coloanei a cincea” japoneză mai ales în zonele de coastă, cele mai vulnerabile. În România, mișcarea legionară poate fi considerată ca o Coloană a cincea în favoarea Germaniei. În 1945, în Statele Unite este publicat un raport în care este comparată activitatea Coloanei a cincea progermane cu aceea a comuniștilor, orchestrată de la Moscova.

Practica “Coloanei a cincea” este continuată și în Perioada contemporană. Numeroși politicieni din Israel consideră că ea a fost activă prin intermediul unor reprezentanți ai populației palestiniene. Statul Islamic (ISIS) încearcă să organizeze asemenea practici pentru destabilizarea situației din țările vestice.  O serie de specialiști consideră că anexarea Crimeei de către Federația Rusă și conflictele din Ucraina au fost pregătite de o “Coloană a cincea”.

“Coloana a cincea” a pătruns și în literatură, spre exemplu, într-un roman al Agathei Christie, și în film, dacă este să ne referim la pelicula realizată de Frank Capra în 1941 sau de aceea regizată Alfred Hitchcock, Sabotorul.

Agent dublu?

Revenind la cazul lui Roberts, vom arăta că, în 1947, a fost trimis la Viena ca funcționar civil. A fost implicat într-un caz ciudat: ar fi transmis informații agentului sovietic Jellinek care însă nu erau de inters. Ulterior Roberts a arătat că activitatea sa la Viena, considerată ca o placă trurnantă a spionajului, a fost deosebit de periculoasă. În cursul unei întâlniri într-un cimitir a fost lovit de un camion sovietic. Din această cauză, Roberts a devenit depresiv, iar activitatea sa a fost caracterizată de MI5 și MI6 ca insuficientă.

Curând, după întoarcerea la Londra, Roberts a fost considerat ca o persoană suspectă, chiar agent inflitrat. A fost interogat în legătură cu membrii Grupului de la Cambridge cu care era suspectat a fi avut relații. În ciuda meritelor sale, Jack a fost suspectat că a acționat ca un agent dublu, acuzație demontată de MI5 ca bazându-se pe argument circumstanțiale. De altfel, după război, lui Roberts i-a fost acordat ordinul MBE pentru servicii în favoarea Imperiului, nu numai pentru valoarea activității sale, ci și pentru faptul că “a trebuit să facă față unui pericol personal datorită contactului zilnic cu fasciștii de-a lungul unei perioade de ani".

”Un om fermecător”

În 1956, Roberts emigrează în Canada, unde duce o existență liniștită, murind în în decembrie 1972. Este autorul volumului “Salt Spring Saga”, o istorie a locului unde își trăise ultimii ani de viață. Șeful MI5 lordul Rothschild a afirmat ca Roberts, prin activitatea sa de combatere a spionajului in Marea Britanie, a efectuat “un tur de forță uimitor”. Despre tatăl ei fiica lui Roberts a relatat: "Era un om fermecător, plin de înțelepciune, foarte loial față de țara lui. A fost un bun tată”. Despre sine Roberts a afirmat că a fost „un om liber în orașul Londra”.

Bibliografie

Victor Rotschild, “Autobiography”, Random Variables, 1984.
John C Masterman, “ The Double-Cross System in the War of 1939 to 1945”. Australian National University Press, 1972
R.V. Jones, „ Most Secret War”. Hamish Hamilton, 1978
Robert A. Heinlein, „Sixth Column”, 1949
Alexandru Popescu, „Dictionar universal al spionilor”, Ed. Meronia, București, 2010
https://en.wikipedia.org/wiki/Eric_Roberts_(spy) 
http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/revealed-britain-s-wartime-nazi-spy-network-9158466.html 
http://warfarehistorynetwork.com/daily/wwii/wwii-espionage-eric-arthur-roberts-britains-quiet-hero/ 
https://en.wikipedia.org/wiki/Sixth_Column