Autor 10066 vizualizări


Scarlat Callimachi n-a fost niciodată un personaj comod, uşor de descoperit. Avea averi şi era boier mare, dar ajunsese comunist. Absolvise Dreptul la Paris, dar pleda mai mult în gazete. Era poet şi eseist, dar îşi folosea talentul în slujba propagandei inspirate de bolşevici. Era activ în aripa Lupu a Partidului Ţărănesc, dar îşi consuma energia sprijinind micul partid al comuniştilor, aflat în ilegalitate.

Dacă, până la 18 ani, locuia cu mama sa în Bucureşti, pe strada Batiştei, nr. 31, după majorat a fost obligat să se mute şi i s-a fixat o rentă lunară fixă. Motivul se regăseşte în rapoartele Siguranţei de la Arhivele Naţionale: se pare că tânărul cheltuise prea mulţi bani „în mod dezonorant“. Viaţa i s-a aşezat însă în 1926, la 30 de ani, când s-a căsătorit cu artista Dida Solomon, fostă societară a Teatrului Naţional din Bucureşti. Atras de lumea teatrului, în 1927, chiar a înfiinţat Teatrul Alhambra, care şi-a schimbat numele în „Teatrul Fantasio“ după ce e preluat de artistul Puiu Iancovescu.

În interbelic, Callimachi i-a sprijinit puternic pe comuniştii din România. A condus ziarul „Clopotul“, săptămânalul tipărit în 1.000 de exemplare la Botoşani, pe strada Lemnăria Veche, nr. 12. Deşi scopul asumat al „Clopotului“ era de a lupta contra fascismului şi hitlerismului, rapoartele Siguranţei din anii ’30 arătau că publicaţia era, de fapt, o tribună a comuniştilor. De pildă, Scarlat Callimachi era numit în articole „un prinţ de stânga“, ca urmare a convingerilor şi a susţinerii sale pentru comuniştii aflaţi în ilegalitate.

Prinţul era destul de vizibil şi în activităţile de propagandă: agenţii Siguranţei raportau, de pildă, că la 1 decembrie 1933, acesta înnoptase la vestitul restaurant „Dărângă“ din localitatea Ştefăneşti. Scopul: distribuirea celei de-a 22-a ediţii a suplimentului „Clopotul“. Nu e doar atât. Deşi era tipărit în fundul Moldovei, „Clopotul“ ajungea şi în sânul organizaţiilor studenţeşti din Bucureşti şi avea chiar puncte de distribuţie în Capitală. Articolele făceau apologia mişcărilor muncitoreşti – în special, erau elogiaţi ceferiştii de la Griviţa, după greva acestora din ’33 –, şi aduceau critici vehemente regelui, politicienilor şi instituţiilor vremii. Textele erau însă scrise din perspectiva propagandei comuniste, uneori moderată, mereu prezentă. „Ceasul a sunat, babilonul burgheziei stă gata să se prăbuşească“ sună un titlu din 29 iunie 1933, ales aleatoriu, căci nu insistăm.

Oricum, Callimachi era ziarist vechi. Debutase în publicistică drept critic teatral, dar ajunsese repede reporter politic, semnând chiar şi la revista „Opinia Publică“, condusă de Octav Livezeanu, şi el simpatizant comunist. Se pare că microbul ziaristicii îi fusese insuflat de prietenul său, Dinu Cocea. Ce să mai, e vorba despre grupul celor mai vocali intelectuali „roşii“ din Moldova, căci în „Clopotul“ semna chiar şi Petre Constantinescu-Iaşi, şi A. Florian, cunoscuţi militanţi de stânga.

Pentru propaganda cu iz bolşevic, prinţul roşu a fost trimis de mai multe ori în judecată, a plătit amenzi serioase – motiv pentru care, uneori, ziarul îşi suspenda apariţia din lipsă de fonduri – şi chiar a făcut închisoare timp de un an. Procesul finalizat cu condamnare a fost subiect de presă pentru toate publicaţiile vremii. Astfel aflăm că Scarlat Callimachi era un cetăţean cu talie mijlocie, părul dat peste cap, sprâncene castanii închise, faţa rotundă, ochii albaştri, frunte rotundă, nas lung, gură mijlocie şi bărbie ascuţită. Un domn.

«Sunt cuminte şi n-am nicio metresă»

Un gentleman a fost şi când soţia sa a plecat la Paris, la finalul anilor ’30. Din Bucureşti, bărbatul i-a trimis acesteia mai multe scrisori pasionale. Spicuim câteva cuvinte, mai alese: „Pussy, te doresc mult, mult de tot şi nu te voi minţi. Ieşti nevasta mea iubită, amanta mea perfectă şi marea mea camaradă. Je te veux, je veux ta peau, ton cou, ton cul... Semnat: Carlo“.

Sau chiar mai tandru: „Sunt cuminte şi-ţi rezerv tot ceiace inima mea are mai bun. Nopţile mă scol şi mă gândesc la tine. Mă tulbură tot felul de viziuni. Îţi doresc corpul şi îl văd aproape de mine şi simt organul mărit, gata de a pătrunde în acea mică... adorabilă. Îngrijeşte-te, mănâncă bine, fă-te frumoasă, căci vreau să regăsesc mica şi frumoasa mea Dida, metresa corpului şi sufletului meu. [...] Pe tine iubita mea te iau adesea în braţe şi te mângâi din depărtare. Sunt cuminte şi n-am nicio metresă. La Botoşani n-am făcut nimic nici cu vecina, nici cu alte femei. Sunt al tău bărbat, te sărut prelung“.

Sau chiar şi mai tandru, tandru de tot: „Te cuprind în braţe şi-ţi mângâi frumosul tău corp. Cât aş vrea să-l am şi să mă bucur cu tine. Suntem atât de strâns legaţi unul de altul. Sărut îndelung buzele tale, mica ta pi...ice (în textul original, aşa cum i se zice în popor) şi pe sânii tăi. Sărut mica şi adorabila ta găurică care se ascunde între puternicele tale fese. Al tău, Carl sau Corby. P.S. Rupe toate aceste scrisori“.

Dar Callimachi era un luptător: când „Clopotul“ a fost închis de autorităţi, în presa din Botoşani, cu acoperire naţională, a apărut „Clocotul“. Când „Clocotul“ a fost domolit, a răsărit „Raza“, menită să întreţină agitaţia comunistă. Publicaţia protesta faţă de arestarea comunistei Ana Pauker sau a lui Dimitrie Ganev, comunist şi el. De fapt, totul era un joc de-a şoarecele şi pisica: când strălucirea „Razei“ a fost oprită de autorităţile interbelice, Callimachi a adus „Soarele“ în publicistica moldavă. Au urmat „Valul“, „Horia“, „Glasul Nostru“, „Torţa“. Iar gazetăria propagandistică era dublată de apariţia mai multor broşuri ideologice cu acelaşi scop. La distribuirea acestora participa şi Lotty Foriş, soţia lui Ştefan Foriş, ultimul lider al Partidului Comunist din România.

Dar Callimachi era un luptător: când „Clopotul“ a fost închis de autorităţi, în presa din Botoşani, cu acoperire naţională, a apărut „Clocotul“. Când „Clocotul“ a fost domolit, a răsărit „Raza“, menită să întreţină agitaţia comunistă. Publicaţia protesta faţă de arestarea comunistei Ana Pauker sau a lui Dimitrie Ganev, comunist şi el. De fapt, totul era un joc de-a şoarecele şi pisica: când strălucirea „Razei“ a fost oprită de autorităţile interbelice, Callimachi a adus „Soarele“ în publicistica moldavă. Au urmat „Valul“, „Horia“, „Glasul Nostru“, „Torţa“. Iar gazetăria propagandistică era dublată de apariţia mai multor broşuri ideologice cu acelaşi scop. La distribuirea acestora participa şi Lotty Foriş, soţia lui Ştefan Foriş, ultimul lider al Partidului Comunist din România.

Domiciliu forţat în inima Capitalei

În ’40, Callimachi a mai fost arestat o dată şi trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc şi apoi la Caracal. Este eliberat însă în ’41 cu aprobarea generalului Ion Antonescu, acelaşi care-i permite să-şi mute domiciliul obligatoriu din Botoşani în Capitală, pe bulevardul Regina Elisabeta, nr. 95B. În vara aceluiaşi an, agenţii Siguranţei i-au interceptat însă mai multe convorbiri şi întâlniri cu sovieticii de la Legaţia URSS. Agenţii rezumau perfect rolul boierului pentru partid: „Printre principalii intelectuali comunişti în rândurile partidului comunist se numără şi Scarlat Callimachi – cunoscut în mişcare sub numele de «Prinţul».

Rolul încredinţat acestuia de mişcare a fost întotdeauna acela de a ţine legătura cu cercurile bine informate din jurul diferitelor personalităţi străine. Ca spre pildă ziarişti, legaţii etc. Sau cercuri burgheze-anticomuniste româneşti printre care mişcarea n-ar fi avut altă posibilitate de a se informa. Scarlat Callimachi fiind deasemenea bine cunoscut în cercurile stângei franceze i s-au încredinţat în trecut diferite misiuni la congresele şi reuniunile ce se ţineau la Paris, unde a desfăşurat o amplă activitate comunistă. [...] În acest timp s-a dovedit a fi avut o atitudine pe care partidul comunist a apreciato ca fiind justă“, arată o notă 12 februarie 1941.

Rolul încredinţat acestuia de mişcare a fost întotdeauna acela de a ţine legătura cu cercurile bine informate din jurul diferitelor personalităţi străine. Ca spre pildă ziarişti, legaţii etc. Sau cercuri burgheze-anticomuniste româneşti printre care mişcarea n-ar fi avut altă posibilitate de a se informa. Scarlat Callimachi fiind deasemenea bine cunoscut în cercurile stângei franceze i s-au încredinţat în trecut diferite misiuni la congresele şi reuniunile ce se ţineau la Paris, unde a desfăşurat o amplă activitate comunistă. [...] În acest timp s-a dovedit a fi avut o atitudine pe care partidul comunist a apreciato ca fiind justă“, arată o notă 12 februarie 1941.

Citește mai multe amănunte despre istoria familiei Callimachi pe adevarul.ro.