Povestea bravului erou Gheorghe Naumescu

Gheorghe Naumescu - un erou al orașului Bârlad și al comunei Băcani s-a născut la data de 22 decembrie 1869. A absolvit Liceul Schovitz din Bucureşti cu rezultate foarte bune, după care se înscrie la Şcoala militară de ofiţeri cavalerie Târgovişte. În anul 1890, după absolvirea şcolii militare a fost avansat la gradul de sublocotenent şi numit comandant de pluton în Regimentul 1 Roșiori din Bucureşti.  

Pentru perfecţionarea pregătirii militare este trimis de conducerea armatei la specializare în Bruxelles, în Belgia în perioada anilor 1892-1894. După reîntoarcerea în ţară a fost repartizat la Regimentul 5 Călăraşi din Galaţi, fiind şi avansat la gradul de locotenent şi mutat în Regimentul 4 Roșiori Bârlad. Locotenentul Gheorghe Naumescu este mutat de la Regimentul 4 Roșiori la Regimentul 2 Roșiori, fiindcă Regimentul 4 Roșiori a fost mutat la Bucureşti. Fiind un tânăr frumos şi bine educat, multe fete căutau să-l „înhaţe”, la unul din balurile ce se organizau în Bârlad a cunoscut pe Ecaterina I. Palade, fiica marelui boier de la Suseni. În anul 1901 se căsătoreşte cu aceasta, primind ca zestre moşia Drujeşti, unde şi-a construit şi un mic conac, din căsnicia lor rezultând 4 copii.

Gheorghe Naumescu a avut o ascensiune militară succesivă, la gradul de căpitan în anul 1899, maior în anul 1907, locotenent-colonel în anul 1914 şi colonel, la excepţional, în anul 1914, după participarea la campania militară din Bulgaria în al doilea război balcanic 1913.

Colonelul Gheorghe Naumescu s-a preocupat intens de dotarea cu cele necesare unităţii militare şi instruirea continuă a militarilor din subordine pentru a putea îndeplini orice misiune de luptă.

La declanşarea războiului pentru întregire statală şi eliberarea naţională, în anul 1916, Regimentul 2 Roşiori Bârlad a fost subordonat Brigăzii a 5-a Roşiori Bârlad şi Divizia a 2-a Cavalerie Iaşi.

În noaptea de 14 spre 15 august 1916 la ora 24:00 regimentul a primit Ordinul Regelui Ferdinand I, nr. 2891, pentru mobilizarea efectivelor sale formate din 24 ofiţeri, 584 călăreţi şi 368 cai. Armata română pătrunzând în Transilvania era primită de populaţia civilă din localităţile eliberate, cu multă bucurie, cu flori şi arcuri de triumf unde era scris: „Bine aţi venit fraţilor” şi „Trăiască România Mare!”.

Până la 23 septembrie, ostaşii comandaţi de colonelul Gheorghe Naumescu au ajuns la Homorod. Datorită contraatacului foarte puternic al trupelor germane şi austro-ungare s-a retras, asigurând retragerea trupelor de infanterie prin Defileul Oituz. În ziua de 14 octombrie 1916, Regimentul 2 Roşiori, împreună cu Brigada a 5-a Roşiori Bârlad şi Divizia a 2-a Cavalerie Iaşi au fost trimise în operaţiunea militară de apărare a Dunării.

Regimentul 5 Roşiori Bârlad şi alte unităţi militare aflate în zonă au efectuat lucrări genistice pentru apărarea sectorului Olteniţa-Călăraşi. În ultima decadă a lunii noiembrie 1916 regimentul a purtat lupte grele: Bucureşti-Argeş-Neajlov. Trupele germane şi bulgare ocupaseră oraşul Alexandria, la data de 13 noiembrie 1916. Regimentul 2 Roşiori Bârlad, comandat de colonelul Gheorghe Naumescu, a fost deplasat la Drăgăşani, iar în ziua de 15 noiembrie 1916 a purtat lupte eroice la Prunaru.

În ziua de 15 noiembrie trupele germane, bulgare şi turce ocupaseră localitatea Prunaru, având o netă superioritate în dotarea cu mitraliere şi alte arme mai moderne. Colonelul Gheorghe Naumescu se afla în convalescenţă după o grea operaţie pe care o suferise şi care îi cerea măcar şase luni de odihnă, pentru complicata-i însănătoşire.

Cu toate sfaturile numeroşilor săi prieteni, şi cu toate rugăminţile familiei sale, colonelul Naumescu, ascultând numai de simţul datoriei, a plecat în campanie.

După ce a luat parte la numeroase lupte ale retragerii spre Moldova alergând cu regimentul său, de la Dunăre, ca să apere când aripa dreaptă, când aripa stângă a oştirii noastre, în seara zilei de 15 noiembrie 1916 se afla cu divizia din care face parte, în apropierea satului Prunaru din Vlaşca.

În urma victorioasei bătălii de la Cărbuneşti, divizia se afla în primejdie de a fi capturată.

În dimineaţa acelei zile, Generalul Referendaru s-a prezentat la colonelul Naumescu, pe care l-a găsit bolnav, tremurând, înfăşurat într-o manta, într-o trăsură a regimentului şi i-a spus: „Domnule colonel, divizia întreagă este împresurată de inamic, şi ameninţată să fie prinsă, nu putem scăpa decât dacă vei face o şarjă asupra satului Prunaru, spre a deschide linia de retragere”.

Atunci colonelul Naumescu, aşa bolnav, se ridică, dădu ordin trâmbiţaşului să sune chemarea, se repezi înaintea regimentului şi salutând cu sabia pe general, îi spune:

„Domnule general, Regimentul 2 Roşiori vă mulţumeşte pentru cinstea ce-i faceţi, de a putea să moară pentru ţară”.

Generalul Referendaru, colonelul Naumescu şi toţi ofiţerii Regimentului 2 Roşiori ştiau că ordinul acesta însemna o trimitere la moarte sigură, pentru că aflase în ajun, prin iscoade, că satul Prunaru era un formidabil cuib de mitraliere duşmane. Toţi ştiau însă că Divizia trebuia să-şi depună armele, dacă şarja de sacrificiu n-ar fi avut loc.

În asemenea împrejurări, şarja Regimentului 2 Roşiori din Bârlad, constituie unul dintre cele mai glorioase fapte de arme, din marele nostru război.

Înfăşuraţi în negura unei dimineţi de toamnă târzie aplecaţi pe oblâncuri, călăreţii regimentului în frunte cu colonelul Naumescu s-au repezit ca o furtună asupra întăriturilor de la Prunaru. Când erau la câteva sute de metri de sat, un „ura” formidabil a cutremurat văzduhul, şi întreg regimentul s-a năpustit asupra infanteriei duşmane, risipind-o, străpunsă de lănci, hăcuită de săbii şi călcată în picioarele lor.

Dar câteva momente după aceasta, din şanţurile satului Prunaru, a început o nesfârşită ţăcăneală de mitraliere, şi întreg regimentul lovit în flanc, a fost secerat, nerămânând în viaţă decât vreo şaptezeci de luptători.

Regimentul fusese sfărâmat, colonelul Naumescu rănit de moarte, câţiva ofiţeri ucişi chiar în avântul şarjei, dar împresurarea a fost sfărmată. Divizia s-a putut retrage în linişte, iar istoria războiului nostru a însemnat încă o pagină de adevărată glorie militară pe care a recunoscut-o însuşi Mackensen, în memoriile sale. Grav rănit, colonelul Naumescu a căzut prizonier şi a fost purtat prin mai multe lagăre, în cele din urmă ajungând în lagărul Bolniţa, din Bulgaria, unde a fost supus unui tratament neomenos. Având în vedere starea de sănătate, colonelul a fost transportat la Spitalul Militar din Sofia. În ultima scrisoare trimisă familiei, prin Crucea Roşie de la Geneva, bravul colonel scria:

 „Mor fericit dragă soție și iubiți copii pentru mărirea și onoarea neamului românesc, pentru liber­tatea fraților asupriți; vă recomand dragii mei să deveniți înainte de toate buni patrioți, această iubire trebuie să fie dezinteresată și așa de puternică încât să poată fi capabilă de toate devotamentele și de toate sacrificiile.

Când veți fi mari să fiți gata în tot momentul și la cea dintâi chemare a patriei să vă jertfiți la nevoie. Scumpii mei, invidiați soarta mea fericită. Mor fericit că în viață am avut nobila misiune de a face educație patriotică unui regiment de viteji, le-am pregătit sufletul lor și le-am deșteptat conștiința înaltei datorii față de scumpa noastră patrie.”

Ziarul „România” din Iaşi, apărând la 26 august 1917, dădea următoarea ştire: „Colonelul Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roşiori Bârlad, grav rănit în şarja de la Prunaru, a decedat la data de 3 aprilie 1917 în Spitalul Militar din Sofia”.

Gheorghe Naumescu a fost înaintat post-mortem, la gradul de general de brigadă. La insistenţele familiei şi ale „Societăţii Mormintelor Eroilor căzuţi în Războiul 1916-1919”, rămăşiţele pământeşti ale eroului Gheorghe Naumescu au fost aduse şi înhumate în cimitirul „Eternitatea” din Bârlad, la data de 2 iulie 1925, cu onoruri civile şi militare.

În cinstea memoriei sale, promoţia 1926 a Şcolii Militare de Ofiţeri Cavalerie i-a purtat numele.

În oraşul Bârlad s-a înfiinţat în anul 1922 Cercul Militar „General Gheorghe Naumescu”, al cărui preşedinte a fost locotenent-colonel Emanoil Boteanu, prieten şi camarad de arme cu eroul de la Prunaru. Din iniţiativa Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România, în anul 1998 a fost reamenajat Cimitirul Eroilor din localitatea Prunaru, judeţul Teleorman, unde sunt înhumaţi şi eroii din Regimentul 2 Roşiori Bârlad.

În memoria cavalerilor căzuţi în şarja de la Prunaru, la Iaşi, în copou, există un monument realizat din bronz de către sculptorul Ion C. Dumitriu-Bârlad, realizat pe 29 mai 1927, în prezenţa familiei regale, monumentul este numit „Monumentul Eroilor Diviziei a 2-a Cavalerie”, şi reprezintă „Statuia cavaleristului în atac” din lupta din satul Prunaru, 15 noiembrie 1916.

În memoria Generalului Gheorghe Naumescu, Consiliul Local şi Primăria Bârlad a dat numele unei străzi bravului erou.

GENERALUL NAUMESCU 

de Lăcrămioara-Iolandina IVAN 

Din satul meu de la Drujeşti,

Eu am plecat, cu primii zori,

Cu regimentul 2, de roşiori,

Să lupt pentru aceste plaiuri româneşti.

Nici casa, nici copiii, nici nevasta,

Nu m-au oprit să merg la datorie,

În fruntea celor din cavalerie,

Noi am plecat ca să oprim năpasta.

Era în şaişpe, o toamnă mohorâtă,

Când frontul ajunsese-n Teleorman,

Să spargem rezistenţa la duşman

Toţi am intrat în lupta hotărâtă.

E ordin ca inamicul să fie-oprit în loc

Şi să n-ajungă-n Bucureşti sau mai departe…

Acolo, la Prunaru, am fost şarja de foc;

Şi am luptat pe viaţă şi pe moarte.

Mitralierele trăgeau de peste tot

Şi secerau tot ce era în cale,

Rămas-au morţi în satul de pe vale,

Soldaţi, şi ofiţeri cu cai cu tot.

Şi cei ce încă moartea îi scăpase,

Din trupul cailor ei au făcut un scut;

Cu pieptul gol prin iad iar au trecut,

Luptând la baionetă cu nemţii de prin case.

Îmi moare calul, şi iarăşi sunt rănit,

Pe prispa unei case, un camarad mă-aşează,

Eu îi ordon să lupte, dar ceea ce urmează

Nu poate fi uitat sau povestit….

Un peisaj apocaliptic peste tot…

O, cum m-aş ridica, dar nu mai pot…

Duşmanii mă găsesc şi mă iau prizonier

La Sofia, în lagăr, îmi este dat să pier.

Când am simţit că-s gata, şi-am să mor

Am scris la cei de-acasă, de care mi-era dor,

Că-s fericit, şi pentru neamul românesc

Eu am avut onoarea, să pot, să mă jertfesc!

Vasile FÂNARU

Vasile Fânaru este redactor-şef al revistei „Băcanii”, a ctitorit construcţia unei statui-bust al generalului Gh. Naumescu în localitatea Băcani, judeţul Vaslui, unde eroul este binecunoscut deoarece a avut moşie şi un conac. Statuia a fost dezvelită la 1 decembrie 2016.