Petru Cercel. Un prinţ valah pe drumurile Europei
Timp de aproape două veacuri, Ţările Române au fost nevoite să poarte lupte grele cu Imperiul otoman pentru a-şi apăra libertatea. Marile victorii antiotomane, câştigate sub conducerea străluciţilor comandanţi de oşti Mircea cel Bătrân, Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, au atras admiraţia suveranilor din Europa, dar aceştia n-au înţeles să susţină şi cu oşti uriaşele eforturi ale acestor ţărişoare pentru zăgăzuirea torentului musulman.
Şi astfel, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, Ţările Române s-au văzut silite să accepte, în condiţii de luptă inegale, situaţia grea a vasalităţii faţă de Poarta otomană. S-au impus Ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei apăsătoare obligaţii politice şi economice. Domnii aveau să fie numiţi de sultan, care trecea, uneori, peste propunerea adunărilor de stări privilegiate ale ţărilor, instituind astfel mezatul tronului.
Altă cale pentru obţinerea scaunului domnesc era aceea de a atrage simpatia şi sprijinul diplomatic al unor monarhi europeni, în relaţii bune cu turcii şi cu agenţi la Constantinopol. O asemenea cale a ales şi Petru Cercel, fiul lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557) din Ţara Românească. Născut prin 1545, Petru a fost trimis de tatăl său, pe când avea 10 ani, ostatec la Poartă. După moartea lui Pătraşcu Vodă, Petru fu exilat în insula Rodos, apoi în Siria.
Frumosul pretendent la tron
Deosebit de inteligent, el învăţă în cursul acestor peregrinări limbile turcă, greacă şi italiană. Intrând în relaţii cu boieri munteni ostili lui Alexandru II Mircea (1558-1577), Petru reuşi să fugă din închisoarea de la Alep în anul 1569, se strecură apoi în Ţara Românească nădăjduind să ocupe tronul, însă nu izbuti şi se refugie în Transilvania. Când Ştefan Báthori fu numit de turci principe al Transilvaniei (1571), tânărul pretendent muntean, neagreat de acesta, trecu în Polonia. Aici intră în relaţii de prietenie cu câţiva nobili poloni printre care şi aventurierul Albert Laski.
După moartea ultimului rege iagelon, Sigismund II August (1572), rege al Poloniei fu ales Henric de Valois, fiul fostului rege francez Henric al II-lea şi al vestitei italience Ecaterina de Medici. Stăpânirea acestui francez în Polonia fu de scurtă durată, el trebuind să revină ca rege în Franţa la 1574 sub numele de Henric al III-lea, astfel că influenţa politicii franceze în Polonia, opusă celei a Casei de Austria, n-a putut cunoaşte desfăşurarea scontată, iar coroana polonă trecu, prin intervenţia turcilor, asupra principelui transilvănean Şt. Báthori (1575 – 1586), fără asentimentul Franţei.
Noua întorsătură a situaţiei politice din Polonia, cu instaurarea unui rege care nu-l agrea, l-a obligat pe Petru să se refugicze la Viena, atras de împăratul Maximilian. Aici se împrieteni cu ambasadorul papal la curtea vieneză şi după doi ani plecă în Italia, moartea lui Maximilian îndepărtându-i speranţa de a fi ajutat să obţină tronul muntean. Poposi mai întâi la Genova (1577), unde cunoscu pe viitorul său secretar, Franco Sivori, care ni-l descrie având „un foarte frumos aspect fizic şi de frumoasă prezenţă;purta părul lung căzându-i pe spate, făcându-l şi mai maiestuos.”
Petru le apăru cunoscuţilor şi ca „un valoros învăţat”, ale cărui calităţi se vor dezvolta zi de zi în mediul italian îmbibat de Renaştere şi umanism. Având înclinaţii spre literatură şi artă, practica o asiduă lectură literară, pe prim plan găsindu-se operele poeţilor Ariosto şi Ronsard. Aceste împrejurări vor face ca excepţional de înzestratul principe român să-şi lărgească orizontul de idei în aşa măsură, încât să se poată manifesta ca un bărbat de înalt nivel intelectual, corespunzător celei mai înfloritoare culturi din Europa acelei epoci.
În audienţă la Papă
Sfătuit de prieteni şi admiratori, Petru plecă la Roma. Acolo rămase opt luni şi fu primit în audienţă de papa Grigore al XIII-lea, care îl recomandă regelui Franţei Henric al III-lea. Tânărul principe se adresă către rege cu un întins memoriu în italiană, în care descriindu-şi originea domnească roagă să intervină la sultan pentru a i se da tronul Ţării Româneşti, “fiind foarte dorit de poporul său oprimat“.
La curtea regilor Franţei
În ianuarie 1579, pribeagul principe român se găsea la Paris la curtea italienizată a regilor de Valois, unde tronau rafinamentul artistic şi orgoliul de putere ale Ecaterinei de Medici. Cu frumoasa lui înfăţişare şi talentul de a vorbi mai multe limbi, remarcându-se prin eleganţa graiului italian şi a alcătuirii de meşteşugite poezii emfatice, Petru cunoscu la palatul Luvru o excepţional de bună primire. Regele îi acordă o subvenţie importantă, care îi va permite să rămână doi ani la Paris.
Pe lângă farmecul personal al acestui romăn chipeş şi cult, ceea ce a determinat primirea-i afectuoasă din partea regelui Henric al III-lea şi a reginei-mamă Ecaterina, care îi spunea „foarte dragul nostru verişor şi bun prieten“, a fost şi interesul politic al Franţei de a-şi menţine şi dezvolta influenţa în sud-estul Europei. Henric al III-lea considera pe Şt. Báthori un uzurpator al tronului polon, intenţiona ca fratele său mai mic să devină rege al Poloniei şi socotea că acest plan ar avea mai mulţi sorţi de izbândă dacă pe tronul Ţării Româneşti s-ar urca Petru Cercel, iar pe al Moldovei alt favorit al Curţii franceze, Albert Laski.
Porecla „Cercel“
Pentru a grăbi la Poartă numirea ca domn a lui Petru, căruia i s-a spus de popor „Cercel“ pentru cercelul de aur ce-i împodobea urechea după moda din Franţa acelei vremi, Henric al III-lea numi ambasador la Constantinopol, în aprilie 1579, pe Jacques de Germigny, dându-i instrucţii de modul cum să procedeze. În acelaşi timp trimise sultanului o scrisoare cuprinzând întreaga poveste a vieţii agitate a pretendentului favorit, stăruind să se repare nedreptatea dându-i-se scaunul Ţării Româneşti, căci boierii îl recunosc ca „adevăratul, unicul şi naturalul lor voievod“.
restul pe ISTORII REGASITE
