Lord Minimus – unul din personajele pitorești de la Curtea Angliei

Autor 6485 vizualizări


Piticul Jeffrey Hudson este unul din personajele pitorești ale istoriei Angliei. S-a născut pe 14 iunie 1619 în Rutland (coincidență stranie - cea mai mică provincie engleză), într-o familie în care atât părinții cât și frații aveau înălțime normală.

În anul 1626 a fost adus la Curte ca dar pentru regina Henrietta Maria, soția lui Carol I, din partea ducelui și ducesei de Buckingham. Regina a fost imediat cucerită de omulețul de 102 cm, care a ieșit înveșmântat în armură, dintr-o imensă prăjitură. A fost luat la curtea Henriettei, devenind favoritul acesteia, atât pentru aspectul său bine proporționat cât și pentru inteligența ieșită din comun.

Dacă la început întreținea atmosfera la curte, prin bufonerii, treptat ajunge să se implice în chestiuni politice și diplomatice. În anul 1630 este trimis cu o misiune în Franța, iar în 1637 merge în Olanda pentru a observa modul în care se desfășura asediul orașului Breda.

În timpul războiului civil englez luptă cu eroism de partea regaliștilor, fiind numit de către regină căpitan și având sub comandă un regiment de cavalerie. Victoria lui Cromwell și execuția regelui a determinat plecarea reginei în Franța, Jeffrey urmând-o.

Deja cel supranumit „Lord Minimus” nu mai suportă ca lumea să-l ia în derâdere și de aceea îl provoacă la duel pe un nobil (ca să-și bată joc de el, acesta îl agățase într-un cui de plafonul sălii palatului). Înfumuratul nobil luând provocarea în bătaie de joc, a venit înarmat cu o… lunetă, ca să-și vadă mai bine adversarul; gestul avea să-i fie fatal, pentru că Jeffrey, luând lucrurile foarte în serios, l-a împușcat drept în inimă.

Această faptă a avut repercusiuni grave pentru micul Lord. Pentru că în Franța duelul era interzis, el a fost alungat de la curte și din țară. Ghinioanele se țin scai de acum de capul său. În 1644, corabia cu care călătorea a fost capturată de pirați iar el a fost vândut ca sclav în Algeria, unde și-a petrecut următorii 25 de ani.

În 1669 s-a întors în Anglia, dar nu și-a mai recăpătat gloria de altădată. Ba mai mult, în anul 1676 a fost arestat, în timpul mișcării anticatolice de la Londra (el era romano-catolic) și întemnițat la închisoarea Gatehouse. Eliberat în 1680, avea să înceteze din viață doi ani mai târziu.

Foto: Regina Henrietta Maria și Jeffrey Hudson, pictură de Anthony van Dyck

""