Legenda Penelopei jpeg

Legenda Penelopei

Probabil veche divinitate tesalică, fiica lui Icarios şi a Peribeei, de origine spartană, îşi datorează faima faptului de a fi fost soţia lui Ulise, care a făcut-o regină în Itaca.

Iniţial, potrivit tradiţiei, numele său era Arneea sau Arnacia;aruncată în mare din ordinul lui Icarios, fusese salvată de un cârd de raţe care au dus-o, ţinând-o la suprafaţă, până la ţărmul cel mai apropiat. După miraculoasa întâmplare, părinţii, revenind asupra deciziei lor, au rebotezat-o Penelopa, care înseamnă „raţă”.

Tatăl Penelopei a promis mâna fiicei sale eroului care va repurta victoria într-o cursă de alergare, dar când Ulise a ieşit învingător a încercat în toate chipurile s-o convingă pe fiica sa să rămână cu el. Ulise i-a îngăduit acesteia să facă ce dorea;Penelopa şi-a acoperit faţa cu un văl, arătând prin acest gest că voia să-şi urmeze soţul.

După evenimentele ce au condus-o la căsătoria cu Ulise, Penelopa şi-a urmat soţul în Itaca şi a avut de la el un singur fiu, Telemah, care era încă mic atunci când Ulise a plecat în războiul troian. În timpul îndelungatei absenţe a soţului, ea a trebuit să facă faţă unui întreg şir de pretendenţi, care râvneau la mâna ei şi la tronul Itacăi. Cu multă abilitate, Penelopa a reuşit să le ţină piept invocând drept scuză faptul că trebuia să termine de ţesut o pânză imensă ce urma să servească drept giulgiu socrului ei, Laerte, şi abia la sfârşirea lucrului va putea, în tihnă, să ia o hotărâre.

Dar dacă în timpul zilei se arăta plină de zel în a-şi ţese pânza la stative, noaptea deşira tot ce lucrase de cu zi, ca să amâne la nesfârşit momentul deciziei şi nădăjduind în taină că Ulise se va întoarce între timp de la război. Stratagema a funcţionat multă vreme, dar a fost descoperită în cele din urmă de peţitori, cărora le-o dezvăluiseră nişte slugi;insistenţa cu care aceştia îi cereau să se hotărască a devenit treptat tot mai presantă şi mai insuportabilă, dar tocmai când lucrurile începeau să se precipite Ulise a revenit în Itaca, după o absenţă de douăzeci de ani.

Penelopa şi-a recunoscut după numeroase semne soţul căruia hotărâse să-i rămână credincioasă. Acesta, sub pretextul că vrea să participe la întrecerea de tras cu arcul în urma căreia Penelopa avea să-şi aleagă în sfârşit viitorul soţ, a apucat la rândul lui arcul, măcelărindu-i pe pretendenţi. Astfel, Penelopa şi-a putut petrece restul vieţii în tihnă împreună cu Ulise.

Deşi această versiune a mitului, atestată de Homer, este prevalentă în izvoarele antice, nu lipsesc tradiţiile care opun figurii credincioasei Penelopa un personaj complet diferit, aproape opus:se povesteşte că ea l-a trădat pe Ulise cu zeul Hermes, născându-l de la acesta – sau de la toţi amorezii ei, cărora li s-a dat fără deosebire – pe zeul Pan;se mai spune că la întoarcerea în Itaca Ulise a repudiat-o, alungând-o de pe insulă (Penelopa s-ar fi dus atunci la Sparta, cetatea ei de baştină, iar apoi la Mantineea). O altă tradiţie relatează că după moartea lui Ulise Penelopa s-a căsătorit cu Telegonos, fiul lui Ulise şi al vrăjitoarei Circe.

Sursa principală a poveştilor legate de Penelopa o reprezintă Odiseea lui Homer. Referiri la acele versiuni ale mitului potrivit cărora Penelopa l-ar fi înşelat pe Ulise apar la autori mai târzii (Pausanias, Apollodor, Cicero etc.). Informaţia cu privire la naşterea lui Pan de către Penelopa se găseşte şi la Herodot. Alte referiri la povestea sa apar la Apollodor şi la Pausanias.

sursa: Istorii Regasite