Jean Chrissoveloni, om de afaceri: „La 21 de ani, din playboy, tata devenea cel mai important bancher!“

Autor 6393 vizualizări


Urmaşul unor celebri bancheri greco-români din perioada interbelică, Jean Chrissoveloni (71 de ani) povesteşte traseul familiei sale:de la viaţa de lux din timpul monarhiei la traiul sărăcăcios din anii comunismului, de la prieteniile cu regina Maria sau Marcel Proust la afacerile şi chiar slăbiciunile moştenite din tată-n fiu, apoi de la exilul occidental la reîntoarcerea în „jungla“ democraţiei româneşti.

Pe Jean Chrissoveloni, oamenii îl recunosc mai uşor dacă află că este proprietarul clădirii superbe de pe Lipscani, care găzduieşte acum cea mai mare librărie din ţară, Cărtureşti Carusel. Pentru cei apropiaţi lui, este domnul mereu elegant, cu sprâncene stufoase şi foarte hazos. Iar când povesteşte despre încrengăturile arborelui său genealogic, despre istoriile – accentuând „i“-urile – fiecărui membru al familei, omul de afaceri nu-şi şterge doar lacrimile de la râs. Familia sa, care avea una dintre cele mai puternice şi moderne bănci în perioada interbelică, a pierdut toată averea odată cu venirea comuniştilor. După Revoluţie, Jean Chrissoveloni s-a întors în ţară să recupereze şi să redea viaţă şi capital afacerilor moştenite. Aceasta este povestea mai multor generaţii, prin ochii şi amintirile unicului moştenitor al familiei care locuieşte în România:o promenadă prin viaţa cosmopolită din belle époque, o căzătură în beciurile Securităţii şi, în sfârşit, un mers cu spatele drept prin Centrul Vechi al Capitalei.

„Weekend Adevărul“:Domnule Chrissoveloni, sunteţi proprietarul unei clădiri impresionante din Centrul Vechi al Capitalei, care acum găzduieşte cea mai mare librărie din ţară. În ziua când s-au deschis porţile, au fost cozi de sute de metri cu oameni, care voiau s-o vadă. Vă aşteptaţi la o astfel de primire?

Jean Chrissoveloni:Trebuie să-ţi mărturisesc că am rămas mut de uimire şi m-am bucurat enorm. Era ca o confirmare, o bucurie personală, că oamenii, nu numai că sunt interesaţi de cărţi, dar vor să descopere o istorie a unei clădiri vechi, care a aparţinut familiei mele. Iar eu am încercat să readuc la viaţă povestea ei ţinând cont de anumite valori cu care m-am format. Acolo putea foarte bine să fie un restaurant, un cazinou, un mall, însă, din dorinţa de a recupera din stilul, cultura şi rafinamentul bucureştenilor de pe vremea familiei mele şi pe care eu le-am prins doar puţin, cred că o librărie a fost alegerea cea mai potrivită şi înţeleaptă. Iar coadă la librărie, cu toată modestia, eu n-am mai văzut...

Clădirea de pe Lipscani 55 a fost, înţeleg, cândva, Banca Chrissoveloni, care era o afacere de familie.

De fapt, acolo nu a fost niciodată sediul Băncii Chrissoveloni. Poate o să par neserios pentru că aşa am mai spus în alte interviuri, îmi recunosc greşeala. Vedeţi? Nici eu multă vreme nu am ştiut istoria familiei mele, a proprietăţilor noastre – nici măcar nu erau în vizorul meu. Abia după multă vreme am început să rezolv puzzle-ul acesta. Clădirea a fost cumpărată de străbunicul meu, Nikolaos Z. Chrissoveloni, în 1903. Iniţial, e adevărat, în această clădire fusese cândva o bancă, însă străbunicul, împreună cu inginerul Nicolae Cuţarida, a reconstruit-o un an mai târziu. În fine, clădirea a fost închiriată unei firme de comercianţi – fraţii Hassan, care aveau numele scris pe faţada principală. Însă sediul real al Băncii Chrissoveloni a fost într-o clădire vizavi de Banca Naţională a României, cunoscută ca Palatul Chrissoveloni, care acum aparţine BNR.

O bancă de 250 de milioane de lei

Vă propun să refacem acest puzzle. Cum şi cine a avut ideea înfiinţării unei bănci? De unde aveau străbunicii aşa mulţi bani?

Micile afaceri fuseseră începute de stră-străbunicul meu, Zannis M. Chrissoveloni, care era un bun comerciant, originar din Chios. Lua grâu, porumb, cherestea din România şi le vindea pe pieţele de la Marea Neagră şi mai ales în Constantinopol. Văzând că afacerile mergeau aşa de bine, şi-a deschis la Galaţi, în 1848, un contoar, pe care l-a numit „Chrissoveloni Fils-Maison d’Exportation et de Banque“. Fiul lui Zannis, Nikolaos, străbunicul, un bun finanţist, s-a uitat mai bine la lume şi şi-a dat seama că nu mai mergea doar să vinzi materii prime. Trebuia să începi să produci pentru industria şi economia locală. Aşa că a înfiinţat banca. Şi a fost cu adevărat vizionar, pentru că atunci câştigurile erau fenomenale! Dacă la început banca pornise cu un capital de 100 de milioane de lei, a ajuns în câţiva ani la 250 de milioane. 

Continuarea pe adevarul.ro

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.