Autor 9350 vizualizări


Fără formele voluptuoase ale lui Marilyn Monroe sau Elizabeth Taylor, dar cu ochii ei migdalaţi, surâsul cald și distincţia sa, a rămas imaginea supremă a eleganţei și a feminităţii. Dar și a generozităţii. Viaţa ei a fost o călătorie în căutarea iubirii și a binelui, dar și o lecţie pentru Hollywood despre cum succesul și imaginea de fashion icon trebuie să aibă în spate mai mult decât decorurile de carton sau armata de PR-iști.

Trebuie să fi fost orele de balet pe care le începuse încă de la 5 ani, dar și descendenţa ei aristocrată, chiar dacă pe jumătate imaginată de tatăl ei, care i-au dat aerul acela de neuitat, o graţie și o eleganţă genetică, ce nu pot fi nicicum replicate. Au­drey s-a născut pe 4 mai 1929, în Elsene, o municipalitate a Bruxelles-ului, ca fiică a baronesei Ella van Heemstra, o aristocrată olandeză, și a lui Joseph Vic­tor Anthony Ruston, un bancher bogat, originar din Boe­mia, care și-a luat ulterior numele de Hepburn, după ce, studiindu-și arborele genealogic, a ajuns în mod eronat la concluzia că este descendentul lui James Hepburn, al treilea soţ al Reginei Maria a Scoţiei.

Dar dincolo de șarmul ei de pariziancă, Audrey ra­dia graţie sufletească în stare pură. Iar acesta era se­cretul frumuseţii ei. Nimic nu era fals la ea. „Ca să ai ochi frumoși, privește binele în ceilalţi. Și ca să ai buze fru­moase, rostește cuvinte frumoase“, spunea actriţa care în 1953 se lansa la Hollywood, alături de Gregory Peck, în acea „Vacanţă la Roma“ de neuitat. Când Prinţesa Ann și-a cumpărat o pereche de sandale romane, s-a tuns pixie și a savurat o îngheţată pe străzile Romei, dedându-se cu nesaţ micilor bucurii ale vieţii, precum oamenii simpli, lumea a descoperit un nou tipar al frumuseţii. Androgina Hepburn, la cei 1, 69 m și 50 de kilograme, cu sâni mici, dar ochi jucăuși, era frumuseţea anti-Marilyn. „Sex-appealul înseamnă mai mult decât măsurile fizice. N-am nevoie de un dormitor ca să-mi dovedesc feminitatea. Pot trans­mite tot atâta sex-appeal culegând mere dintr-un copac sau stând în ploaie“, spunea ea. Și, desigur, a mai fost și Hubert. Hubert de Givenchy, cel care i-a desăvârșit sta­tutul de fashion icon. „Nu era deloc genul bombastic, vo­luptuos, care domina printre clientele mele“, avea să-și amintească, ulterior, creatorul de modă.

Iar în 1953, când Audrey, împreună cu costumiera ei, Gladys, s-a prezentat la ușa lui Givenchy, nici mă­car n-o cunoștea. Auzise de Hepburn, dar se aștepta să fie Katharine Hepburn. Iar când fetiţa aceea cu o pălărie de paie de gondolier pe cap, pe care scria „Venezia“, i-a comandat cu aerul ei ingenuu 15 rochii pentru următo­rul ei film, „Sabrina“, Hubert a luat foc.

Click aici pentru continuare