Autor 3545 vizualizări


Calul alb, cu ochi albaştri şi corn în mijlocul frunţii, este unul dintre cele mai cunoscute animale fabuloase, ocupând o poziţie de cinste în bestiariile medievale. Licorna sau inorogul are o simbolisticã bogatã, reprezentând atât agresivitatea masculinã cât şi virutea şi puritatea, de aceea şi alchimia îi atribuie proprietãţi miraculoase.

Îl regãsim la Ctesias, prin secolul al IV-lea a.Hr., care culege mai multe relatãri din India, vorbind despre aşa-numitul monokeros (”un corn”), cãruia îi sunt asociate calitaţi terapeutice. De pildã se credea cã pudra fãcutã din cornul sãu are rolul unui leac ce apãrã împotriva pericolelor. Inorogul are şi proprietãţi regale în China Anticã. El apare de obicei la manifestarea unei virtuţi regale, cum ar fi justiţia. Simbolistica sa este asimilatã de cea a dragonului în cadrul petrecerii denumite ”Dansul Inorogului” din Extremul Orient, în calitate de luptãtor împotriva soarelui şi aducãtor de ploaie.

În literatura medievalã cornul sãu devine sabia lui Dumnezeu, raza solarã, aspectul divin al creaturii. În reprezentãrile iconografice o simbolizeazã pe Fecioara fecundatã de Duhul Sfânt. Cornul sãu cuprinde mai multe etape simbolice:mai întâi sexualitate, aspectul biologic, pentru ca trecând prin etapa intermediarã de psihologizare a unitãţii sexuale sã se ajungã la depãşirea şi sublimarea acesteia. În viziunea alchimicã inorogul reprezintã fecioria spiritualã, invocând o imagine de hermafrodit, dar mai mult în sensul transcenderii sexualitãţii decât a unificãrii dublei sexualitãţi. Licorna încarneazã şi cuvântul lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte relaţia cu conceptul de dragoste curteneascã, inorogul se apropie de tipul marilor îndrãgostiţi, care resping iubirea nevirtuoasã. Animalul fabulos deţine marea putere de a sesiza impuritatea, de aceea se spunea cã numai tinerele fecioare aveau capacitatea de a îmblânzi creatura, care venea şi se aşeza în poala lor.

Detectarea celei mai mici urme de alterare împiedicã orice implicare amoroasã. Yves Berger menţioneazã cã ”asemenea fãpturi renunţã la iubire din fidelitate pentru iubire şi pentru a o salva de la o deteriorare ineluctabilã”. Cu alte cuvinte, pentru ca iubirea sã supravieţuiascã ca ideal, orice potenţialã implinire a sa trebuie sã disparã pentru cã aplicarea ideii o anuleazã.

Capacitatea de a renunta la nevoia de a poseda este un alt aspect important. Mitul licornei se referã la fascinaţia pe care o exercitã virtutea şi puritatea chiar şi asupra celor mai corupte suflete, la ideea unei sublimãri a carnalitãţii care se preface într-o curãţenie desãvârşitã. O tradiţie esotericã spune cã Adam ar fi fost primul care a zãrit o licornã, în Grãdina Edenului, şi cã acestea mai pot fi încã observate, dar doar de cãtre cei cu sufletul curat în mod excepţional. Şi tradiţiile chinezeşti povestesc cã fantasticele animale vor reapãrea când va domni din nou bunãtatea printre oameni. Unele traduceri biblice consemneazã cã inorogul a fost prima creaturã care a primit un nume de la Adam, ridicat astfel deasupra tuturor celorlalte fãpturi. Când Adam şi Eva pãrãsesc paradisul, licorna îi acompaniazã, ca simbol al castitãţii.

Planşele alchimice îl indicã drept necesar în calea desãvârşirii spirituale, al transmutaţiei interioare sau descoperirii aurului filosofal. Ideea o împãrtãşeşte şi mitologia orientalã, care asociazã animalul fabulos cu ochiul frontal al înţelepciunii, sigiliul divinitãţii şi unitãţii dintre aceasta şi creaţie. Unele opere de artã înfãţişeazã douã licorne care se rãzboiesc, desemnând conflictul dintre cele douã aspecte pe care le încarneazã fiinţa:sexualitatea şi fecioria;dorinţa contradictorie a procreaţiei fãrã pierderea virginitãţii. Tapiseria de la Cluny ”Doamna şi licorna” aratã o tânãrã fatã care îşi leapãdã bijuteriile şi este gata sã fie absorbitã de un cort, simbol al divinitãţii.

Este un fel de anulare a sinelui pentru integrarea înt-un joc divin superior, de nivel cosmic. Doamna, prin înţelepciunea şi puritatea sa împacã leul cu inorogul, care aduce pacea. Cornul înãlţat al inorogului, care capteazã energia divina, este în acord cu axul cortului prelungit cu un vârf şi cu arborii care ar simboliza uniunea misticã dintre Orient şi Occident. Insula acestei scene este un lotus, iarãşi un simbol al regenerãrii spirituale.

Astfel, licorna evocã într-o primã instanţã carnalitatea, pentru ca apoi sã o depaşeascã devenind o energie care emanã din puritate. Mai multe legende vorbesc despre întoarcerea frumoasei fãpturi, probabil o metaforã a cautãrii unui adevãr spiritual trecut în umbrã. Este pânã la urmã simbolul unei transformãri interioare, prin care se doreşte armonizarea laturilor contradictorii ale omului. Nu este de mirare cã în China numele sãu, Jilin, înseamnã Yin-Yang.