Autor 19775 vizualizări


În galeria femeilor celebre ale secolului al XX-lea, alături de Eva Peron sau Indira Gandhi, o regăsim cu siguranță și pe Imelda Marcos, fosta primă doamnă a Filipinelor. Personaj extrem de controversat, Imelda, supranumită „fluturele de oțel”, a fost în egală măsură un om politic lipsit de scrupule dar și o adeptă a extravaganțelor, mai ales a celor de natură… vestimentară.

„Miss” Imelda

Imelda s-a născut pe 2 iulie 1929, la Manila, părinții săi fiind Vicente Romualdez și Remedios Trinidad; tatăl era cadru didactic iar mama croitoreasă. Copilăria și-a petrecut-o la Manila, iar după moartea mamei, la Leyte, unde Imelda a urmat cursurile colegiului Sf. Pavel.

La vârsta de 18 ani a fost aleasă „Miss Leyte”, iar câțiva ani mai târziu a câștigat același titlu și la Manila. La începutul lui 1954 l-a cunoscut pe tânărul Ferdinand Marcos, pe atunci membru al Parlamentului Filipinez, cu care avea să se căsătorească în luna mai a aceluiași an. Ferdinand și Imelda au avut trei copii: Maria Imelda, Ferdinand jr. și Irène și încă o fiică adoptivă, Aimée.

Primă doamnă

În anul 1966, Ferdinand Marcos a devenit președinte al Filipinelor. Primul său mandat s-a desfășurat sub auspicii favorabile, mai ales din punct de vedere economic. Au fost dezvoltate o serie de programe sociale (pe baza unor împrumuturi străine – în special americane), Imelda fiind implicată în desfășurarea acestora. În 1969, candidând sub sloganul „Orez și Drumuri”, Marcos a fost reales președinte, cu peste 70% din voturi. Numai că situația politică a țării începe să se schimbe. Tot mai multe voci încep să se pronunțe împotriva prezenței bazelor militare americane în Filipine și a atitudinii de susținere a războiului din Vietnam de către Marcos.


Ferdinand și Imelda Marcos, alături de președintele SUA, Richard Nixon, și soția acestuia, Pat (1969)

Regimul se confruntă și cu tulburările provocate de comuniști dar și cu mișcarea separatistă musulmană din sud. Conform Constituției filipineze, în vigoare din 1935, numărul mandatelor prezidențiale era limitat la două. În ciuda dorinței lui Marcos de a modifica legea fundamentală, pentru a putea candida din nou, comisia care lucra la noua Constituție nu a dorit să ia în calcul acest aspect. Prin urmare, Ferdinand Marcos a declarat legea marțială, a suspendat Constituția, a dizolvat Parlamentul și și-a asumat întreaga putere. O nouă lege fundamentală a fost promulgată în 1973, care acorda dictatorului depline puteri, acesta putând guverna prin decrete.

Liderii opoziției au fost arestați sau forțați să se exileze. De acum înainte, Imelda se implică tot mai mult în viața politică filipineză, ocupând numeroase funcții de răspundere: guvernator al zonei metropolitane Manila, ministru, ambasador extraordinar și deputat în Adunarea Națională. Pe 7 decembrie 1972, Imelda a fost ținta unui atentat, când a fost atacată cu un cuțit în timpul unei ceremonii. Tentativa a eșuat, prima doamnă fiind doar rănită la mâini, în timp ce atacatorul a fost împușcat mortal de forțele de securitate. Imelda a fost cea care a insistat pentru întărirea relațiilor diplomatice dintre Filipine și Uniunea Sovietică, statele comuniste din Europa, Cuba, China și țările din Orientul Mijlociu.

Fluturele de oţel

De la... modă i s-a tras Imeldei și supranumele pe care l-a primit: „fluturele de oțel”. Aceasta purta deseori rochii inspirate de portul tradițional filipinez, care aveau umerii foarte înalți, ce semănau cu aripile unui fluture.

Căderea

La începutul anilor 80, Marcos ridică o serie din măsurile represive, în special cele legate de libertatea presei. Un an mai târziu legea marțială a fost oficial ridicată, pentru a fi organizat un simulacru de proces electoral, câștigat, evident, de Ferdinand Marcos! Numai că situația regimului este tot mai șubredă! Asasinarea în 1983 a liderului opoziției liberale, Benigno Aquino, pe Aeroportul Internațional din Manila, chiar la întoarcerea din exilul american, a determinat accentuarea curentului antidictatorial.

Marcos încearcă o nouă stratagemă, anunțând organizarea de alegeri prezidențiale în februarie 1986, pe care spera să le câștige, bazându- se pe controlul asupra procesului electoral dar și pe neînțelegerile din sânul opoziției. Calculele sale s-au dovedit a fi greșite, pentru că liderii opoziției au ajuns la un consens, desemnând un candidat unic la președinție – pe Corazon Aquino, văduva celui asasinat pe aeroport.


La sfârșitul turului de scrutin, ambii candidați au revendicat victoria, însă, în ciuda numeroaselor dovezi de fraudă, Parlamentul l-a proclamat victorios pe Marcos. Pe 22 februarie 1986, ministrul apărării și adjunctul acestuia organizează o revoltă împotriva dictatorului, ocupând două baze militare din capitală. Marcos ordonă șefului statului major, Fabian Ver, să le atace. Factorul decisiv care va determina succesul revoltei a fost intervenția bisericii catolice.

La apelul Cardinalului Sin, cel care avusese un rol fundamental în închegarea opoziției, populația iese pe străzi blocând tancurile generalului Ver. Rămas fără sprijin, Ferdinand Marcos, împreună cu familia, este nevoit să fugă în Hawaii, cu două avioane puse la dispoziție de americani.

Politică și... cumpărături

Corupția a fost o caracteristică principală a regimului Marcos. Profitând de poziția lor, soții Marcos strâng o avere colosală, de zeci de miliarde de dolari. Stilul de viață extravagant al familiei dictatoriale, în special al Imeldei, este cel care frapează, în condițiile în care, filipinezii trăiau în condiții din cele mai grele. Pasionată de cumpărături, Imelda cheltuia în neștire sume imense de bani pe articole vestimentare, procurate de la cele mai renumite case de modă și pe bijuterii.

De notorietate a fost „turneul” făcut în 1983 la New York, Roma și Copenhaga, când a cheltuit vreo cinci milioane de dolari la cumpărături! Printre achizițiile făcute de-a lungul timpului s-au numărat opere de artă, semnate de Michelangelo sau Boticelli, precum și o serie de proprietăți imobiliare în Statele Unite, a căror valoare depășea 100 de milioane de dolari. Se spune că ar fi fost interesată chiar de cumpărarea faimoasei Empire State Building, evaluată la 750 de milioane de dolari!

Era dispusă să plătească oricât pentru a-și satisface capriciile. A ținut morțiș ca finala concursului Miss Univers din 1974 să se desfășoare la Manila, eveniment care a consumat foarte mulți bani. A ajuns până acolo încât, a trimis avioane să aducă nisip alb din Australia pentru amenajarea unei plaje!

Trebuie spus însă că sume mari de bani au fost acordate pentru finanțarea unor proiecte menite să ajute populația, cel mai cunoscut dintre acestea fiind Centrul Cardiovascular Filipinez, inaugurat în 1975, și unde au lucrat unii dintre cei mai renumiți medici din lume, în frunte cu Christiaan Barnard, cel care a realizat primul transplant de inimă.

Ancheta prezidențială

După căderea lui Marcos, prima măsură luată de noul președinte, Corazon Aquino, a fost să instituie o comisie prezidențială, care să investigheze și să sechestreze averile familiei Marcos. La o primă „numărătoare” făcută la palatul prezidențial Malacanang au fost găsite: zeci de haine din blană de nurcă, sute de rochii și poșete și peste… 3000 de perechi de pantofi! Până în 2005, comisia reușise să recupereze circa 900 de milioane de dolari din averea, considerată ilicită, a familiei Marcos.

Imelda avea să afirme ulterior că averea familiei provenea din afacerile legale cu aur, pe care Ferdinand le făcuse în anii ‘50. Ea a susținut că acesta deținea, înainte de a deveni președinte, câteva mii de tone de aur, pe care le-a vândut în anii ‘70, când prețul aurului a crescut, contra unei sume cifrate la peste 30 de miliarde de dolari! Ferdinand Marcos a murit în exil, pe 29 septembrie 1989, dar președintele Aquino nu a permis ca rămășițele acestuia să fie aduse în țară.

Revenirea

În 1991, Imelda a primit permisiunea de a reveni în Filipine și, un an mai târziu candida la președinția țării! Tentativa ei nu a avut succes (deși peste două milioane de filipinezi au votat-o), președinte fiind ales Fidel Ramos. Trei ani mai târziu reușea să intre în Parlament, ca reprezentant al provinciei Leyte. În 1998 a făcut o nouă tentativă de a ajunge în fruntea țării, dar a eșuat și de această dată, ieșind pe locul nouă din 11 candidați, președinția fiind asumată de Joseph Ejercito Estrada.

În același an a fost condamnată de către Tribunalul Anti-Corupție la 12 ani de închisoare, însă ulterior pedeapsa a fost anulată de Curtea Supremă. În decembrie 2000 a fost supusă unei intervenții chirurgicale, prin care i-a fost înlăturat un cheag de sânge de pe creier. Problemele cu justiția au continuat, în 2001 Imelda fiind din nou anchetată pentru acte de corupție, nefiind condamnată nici de această dată. Visurile politice ale Imeldei trăiesc în continuare, prin intermediul copiilor săi, Ferdinand jr. – guvernator de Ilcos Norte și Maria Imelda – membră a Parlamentului.

Pantofi și bijuterii

Imelda a avut o adevărată obsesie pentru pantofi, achiziționând mii de perechi, din cei mai scumpi, evident. O bună parte dintre aceștia pot fi admirați în Muzeul Pantofilor, deschis de fosta primă doamnă la Manila. În timp ce milioane de filipinezi se zbăteau în sărăcie, Imelda călătorea prin lume să-și cumpre pantofi de la marile case de modă. Chanel, Christian Dior, Ghivency, sunt doar câteva din marile nume care se regăsesc expuse în muzeul Imeldei. Nu numai pantofii au răpit inima Imeldei ci și bijuteriile.

După fuga din Filipine, autoritățile au recuperat colecții întregi de bijuterii (unele numărând între 60 și 400 de piese), achiziționate pe bani grei de fosta primă doamnă: brățări, coliere, tiare, inele, cercei etc., valorând zeci de milioane de dolari. Printre piesele de rezistență, depozitate acum în seifurile guvernamentale, se numără un colier stil persan, cu diamante de peste 100 de carate! O parte a acestor bijuterii, au fost scoase la licitație, în ciuda protestelor Imeldei, care a susținut că o mare parte din ele sunt moștenire de familie și nu aparțin patrimoniului național. 

Foto sus: Imelda Marcos, dansând cu președintele SUA, Lyndon B. Johnson (1966)

""