Autor 3672 vizualizări


În timpul împăraţilor flavieni femeile joacă un rol mai puţin proeminent în agenda propagandistică, probabil din cauza amintirii Agrippinei, mama lui Nero, care deţinuse un control destul de mare asupra statului roman. Vespasian nu îşi centrează imaginea dinastică în jurul personajelor feminine, ci mai degrabă pe fiii săi, deja ajunşi la maturitate şi deci potriviţi pentru a se invoca o imagine a continuităţii dinastice[1].

Femeile însă nu sunt complet absente din dinatia Flaviilor. Flavia Domitilla, soţia lui Vespasian, moare înainte de ascensiunea acestuia şi nu apare în propagandă. Titus se căsătoreşte de două ori, cu Arrecina Tertulla care moare după un an, şi cu Marcia Furnilla, de care divorţează. Soţiile împăraţilor abia dacă sunt amintite de surse. Ceva mai multe informaţii avem despre Iulia Flavia, fiica lui Titus, şi Domitia Longina, soţia lui Domitian, dar sursele vizuale lipsesc.

Iulia Titi primeşte titlul de Augustapână în 81[2]şi este asociată pe monede cu Salus, Venus, Vesta sau Ceres, atestând imaginea tradiţională a fertilităţii şi prosperităţii. Probabil că Titus o foloseşte pe fiica sa drept surogat pentru soţia absentă, aşa cum procedează şi Tiberius cu Livia. Sursele o condamnă pe ea şi pe Domitian pentru o presupusă relaţie incestuoasă, dar este posibil să fi fost vorba despre retorica general îndreptată împotriva împăratului[3]. Iulia va fi deificată iar cultul său adăugat celor de la templul lui gens Flavia.

Citeste si:

Femeia în propaganda primilor împăraţi romani

Puternicele împărătese din dinastia Severilor

Dinastie, familie şi glorie în propaganda romană

Relatările despre Domitian şi Domitia relevă opinii amestecate:pe de o parte este potrivită dotorită obârşiei sale nobile, pe de altă parte este criticată din pricina promiscuităţii sale[4]. Domitian emite monede prin care îşi onorează soţia în calitatea sa maternă, aceasta fiind ilustrată alături de fiul său aşezat pe un glob înconjurat de stele, aluzie la moartea sa prematură[5]. Tensiunea cauzată de absenţa altor moştenitori este probabil cea care l-a determinat pe Domitian să divorţeze în favoarea nepoatei sale. Pe monede tema cea mai comună o reprezintă concordia, personificarea armoniei familiale[6]. Femeia deci este în continuare folosită pentru a sugera statornicia dinastiei.

Chiar şi în cazul unei preferinţe pentru sistemul adoptiv, nu ereditar, împărătesele vor continua să deţină un rol important în imaginarul politic prin tradiţionala maternitate. În timpul Antoninilor vom remarca o individualizare ceva mai mare a personajelor şi o iconografie mai progresistă în arta publică.

Femeile din dinastia Antoninilor

Plotina, soţia lui Traian, apare pe monede abia de la 112, dar va rămâne prezentă şi după moartea împăratului, probabil ca o modalitate prin care Hadrian menţine legătura cu predecesorul sau prin care îşi arată recunoştinţa faţă de susţinerea Plotinei. În sursele numismatice Plotina nu are asocieri cu fertilitatea sau cu zeiţe precum Venus, Iuno sau Ceres, populare în epoca precedentă, ci cu zeiţa Vesta, simbolul continuităţii statale[1], încorporată în cultul imperial în 12 a.Hr. când Augustus îi ridică un templu pe Palatin. Asocierea înseamnă şi asumarea unui rol protector al căminului, deci al Imperiului.

Pe monede apare pentru prima dată legenda pudicitia, folosită abundent la succesoarele sale, virtute care exprimă modestia şi tradiţionalismul poziţiei feminine la Roma[2].

Un alt atribut utilizat este cel de fides, în mod normal rezervat împăraţilor în sintagme precum fides publica, exercitus, militum. Conotaţiile masculine ale termenului pot implica un rol mai proeminent pe plan public, sau pot ajuta la întărirea concordiei mariajului prin împărtăşirea unor epitete. Afilierea are însă limite clare, spre deosebire de mult mai târziul caz al Ulpiei Severina unde se indică mult mai direct conexiunea cu virtuţile militare precum concordia militum. O altă aluzie la conexiunea cu armata este şi invocarea pe monedele sale a zeiţei Minerva, şi ea rezervată tradiţional împăraţilor. Astfel se exprimă succesul şi popularitatea lui Traian, care o alege pe zeiţă să-I patroneze soţia. Minerva este totodată şi un ideal de moralitate, după cum apare în programul public al lui Domitian[3], exprimând la Traian succesul atât militar, cât şi domestic.

Iconografia şi portretistica Plotinei (fig. 6) înfăţişează o prezenţă austeră, sobră, cu o fizionomie similară soţului, ceea ce poate avea un impact vizual major sugerând o armonie desăvârşită a cuplului[4], o temă predilectă în epoca împăraţilor-soldaţi. Sursele antice ne vorbesc despre o femeie oarecum independentă şi puternică, care îl însoţea pe jos pe împărat şi care a aranjat căsătoria dintre Hadrian şi nepoata sa Vibia Sabina în ciuda refuzului lui Traian[5], imagine care se potriveşte cu cea de pe monede care surprind atât calitatea de matroană cât şi o uşoară deviere de la standardul tradiţional.

Vibia Sabina primeşte titlul de Augusta, în ciuda absenţei moştenitorilor, în 128 când apar şi primele monede[6]. Iconografia sa se mulează pe conservatorismul devenit normă în imaginea feminină romană. Pietasşi pudicitia, alături de frecventa concordia, sunt cele mai frecvente reversuri de monede. Împărăteasa este asimilată şi unui număr mare de zeităţi, în special lui Ceres. O sculptură cu tipologia lui Ceres ne parvine din Băile lui Neptun din Ostia, iar alte trei portrete din Africa figurează atribute ale zeiţei. În afară de Agrippina Minor este singura care poartă corona spiceaîn timpul vieţii.[7]Prin asocierea cu Vesta, ca şi în cazul Plotinei, promovează imaginea prosperităţii şi durabilităţii Imperiului, dacă nu o poate face pentru dinastie din pricina lipsei de moştenitori (fig. 7).

Iunona este o prezenţă comună pe monedele sale, iar când apare cu sceptrul are conotaţii militare, ca protectoare a statului[8], deşi conotaţia primară este cea de protectoare a mariajului. Virtuţile tradiţionale încă domină iconografia romană. Sabina mai este reprezentată şi ca Venus Genetrix, prin care se leagă originile familiei domnitoare de cele ale Romei. Pe monede se întâlneşte şi epicleza de Victrix, cu conotaţii militare[9]. Apariţia abundentă a zeiţie se datorează şi unei revitalizări a cultului de către Hadrian care ridică templul lui Venus şi al Romei în for, prin zeiţă realizându-se o legitimare dinastică.

Un aspect important al iconografiei Sabinei îl constituie ilustrarea sa cu văl după deificare, stabilind un precedent care va continua până la Mariniana, soţia lui Valerian, ultima onorata prin consecratio.

Cât despre Faustina Maior, soţia lui Antoninus Pius, ea se inscrie tot pe linia tradiţională de asimilare cu Iuno Regina, Concordia, Vesta, Venus, fiind o prezenţă destul de proeminentă în sursele vizuale şi după moarte. Antoninus îi va dedica o serie de monede cu imaginea lui Ceres/Demeter, iar la Eleusis este onorată printr-un templu şi titlul de Nea Demeter[10].

Tema concordiei are ca de obicei o importanţă deosebită, confirmată de pildă printr-o emisiune care îi prezintă pe Antoninus şi Faustina dând mâna cu Marcus Aurelius şi Faustina Minor, celebrând astfel continuitatea dinastică[11].

Faustina Minor primeşte titlul de Augustala o zi după naşterea primului său copil[12]. Încă din timpul tatălui său împărăteasa este adesea asociată cu Concordia, Venus Felix, Diana Lucifera, Ceres, Pudicitia, Pietas, Salus, etc., personificări ale sferei domestice. Lucina, protectoarea sarcinii şi naşterii, apare şi ea pe monedele Faustinei Minor[13]. O altă noutate pe monedele unei împărătese o constituie folosirea legendei felicitas[14]. Există multe reprezentări ale împărătesei ca Venus, celebrarea fertilităţii fiind legitimă având în vedere ca Faustina a avut doisprezece sau treisprezece copii, dintre care şapte băieţi, inclusiv Commodus, ceea ce însemna o succesiune ereditară pentru prima dată de la Vespasian (fig. 8).

O dezvoltare importantă a imagisticii publice imperiale o constituie acordarea titlului de mater castrorum[15], acordat de Marcus Aurelius după victoria asupra quazilor din 174. Titlul are conotaţii militare clare şi întăreşte legătura dintre armată şi familia imperială, o temă recurentă în epoca anarhiei militare. Prin urmare, la împărătesele Antonine constatăm atât o continuare a direcţiei tradiţionale în propaganda prin imaginile feminine, cât şi o evoluţie pentru că fertilitatea, abundenţa şi statornicia nu mai sunt singurele teme invocate. Propaganda va include şi legătura cu domeniul militar, ceea ce indică o creştere a proeminenţei politice a acestora, instumentalizată de împăraţi pentru a-şi întări propria autoritate.



[1] Kienast 1996, 111-118.

[2] Kienast 1996, 114.

[3] Suet.,  Dom. 22.

[4] Suet.,  Dom. 1.3.

[5] BMC 62-63.

[6] RIC II, nr. 212, 179. 

________

[1]Keltanen 2002, 111.

[2]Keltanen 2002, 111.

[3]D’Ambra 1992, passim.

[4]Fittschen 1996, 46;Kleiner 1996, 37.

[5]Cass. Dio 68.5.5.

[6]Keltanen 2002, 117.

[7]Boatwright 2000, 67-70.

[8]Keltanen 2002, 119.

[9]BMCIII, nr. 920-921.

[10]IG4. 1389.

[11]BMCIV, nr. 1416.

[12]Keltanen 2002, 129.

[13]BMCIV, nr. 116-117.

[14]Keltanen 2002, 135.

[15]Cass. Dio 71.10.5.