Autor 4676 vizualizări


Matematician, astronom, pedagog, inventator, muzician, filosof şi nu numai, Hypathia din Alexandria este un simbol durabil al raţiunii, ştiintei şi gândirii eliberate de dogme. Spirit independent, pãtrunzãtor şi inteligent, fiica matematicianului Theon din Alexandria este prima femeie care a adus o contribuţie substanţialã dezvoltãrii ştiinţelor. În jurul anului 400 se afirmã decisiv în cadrul şcolii neoplatonice din Alexandria, ţinând numeroase conferinţe pe teme ştiinţifice. Învãţãtor carismatic, ea îi îndeamnã pe studenţi sã se încreadã în raţiune şi sã-şi foloseascã din plin capacitãţile mentale pentru a ajunge la realitatea ultimã. Pledoaria sa pentru necesitatea efortului de a înţelege lumea, care poate fi explicatã prin studiu ştiinţific, atrage duşmãnia creştinilor aflaţi în ascensiune, care echivaleazã ştiinţa cu pãgânismul.

Hypathia creşte într-un mediu de o bogãţie intelectualã deosebitã. Tatãl sãu este unul dintre cei mai educaţi oameni din toatã Alexandria. Se cunosc puţine despre viaţa lui, şi acestea din lexiconul Suda (aprox. 1000 p.Hr.). Trãieşte în vremea împãratului Theodosius (379-395) şi predã la Musaion, devenind şi conducãtorul Universitãţii din Alexandria, cea mai importantã instituţie de învãţãmânt din lumea la acea datã. Activitatea lui Theon a fost importantã nu neapãrat datoritã originalitãţii sale ci mai ales pentru cã datoritã lui s-a pãstrat o vastã colecţie de texte din generaţiile anterioare. De pildã “Elementele” lui Euclid provin în mare parte din colecţiile lui Theon. Cea mai timpurie lucrare a sa este un comentariu pe “Almagest” de Ptolemeu. Îi editeazã acestuia şi “Canonul”, precum şi “Optica” lui Euclid. Suda îi mai menţioneazã şi un tratat despre astrolab.

Theon pleda pentru o educaţie completã, menitã sã dezvãluie toate capacitãţile fiinţei umane. O învatã pe fiica sa matematicã, filosofie, literaturã, dar îi impune şi exerciţii fizice regulate, pentru a o transfoma într-un om cu adevãrat armonios. Dintre femeile-matematician ale antichitãţii, ea este cu sigurantã cea mai renumitã, deşi prin intermediul lui Athenaeus, Plutarh, Diogene Laertios sau Iamblichus ne-au mai rãmas câteva frânturi de informaţie despre ele, unele ducându-ne înapoi în timpuri mitice. În “Banchetul înţelepţilor” se spune cã Aithra, fiica regelui Pittheus din Troizina şi mama lui Theseus, preda artimetica. Alte exemple sunt Kalyki, Telessina, Pythioniki, Lambito, Danae, Antheia şi Chloe. Iamblichus menţioneazã cã Theano, soţia lui Pythagoras, era foarte priceputã, la fel şi fiicele lor, Arignoti, Myia şi Damo. Nikareti din Corinth descoperã unele teoreme incluse în “Elementele” lui Euclid, iar Pythais are contribuţii importante la poligoanele isoperimetrice.

Hypathia însã atinge proporţii legendare prin imaginea sa de martir al ştiintei, în mare parte datoritã romanului lui Charles Kingsley din 1853, “Hypathia or New Foes with an Old Face”, care pune mare accent şi pe frumuseţea sa covârşitoare. Interesul pentru ea incepe totuşi cu o biografie redactatã în 1720 de John Toland, adept al deismului, care încearcã sã discrediteze lumea creştinã, condamnând-o pentru moartea violentã a unui om desãvârşit. În 1776 Edward Gibbon, în capitolul 37 din “The Decline and Fall of the Roman Empire” foloseşte un limbaj elocvent şi încãrcat de emoţie pentru a descrie evenimentele tragice din jurul morţii femeii-filosof. vem mai multe surse primare care documenteazã viaţa Hypathiei:articolul din enciclopedia Suda, “Chronographia” lui Ioannes Malalas, “Historia Ecclesiastica “ de Socrates Scholasticus şi nu în ultimul rând scrisorile trimise de cãtre cel mai faimos student al sãu, Sinesius din Cyrene. Toate pot fi gãsite în colecţia “Patrologia graeca”. Alte surse sporadice sunt “Cronica” lui Ioan de Nikiu şi “Historia Ecclesiastica” a lui Philostorgius.

Se considerã 370 anul naşterii, pentru cã eclipsele observate de cãtre tatãl sãu sunt datate la 364. hypathia era o persoanã virtuoasã şi o profesoarã respectabila. Purtând o pelerinã specificã filosofilor cinici (trivona), ea preda în public (exigeito dimosia) unui auditoriu format deopotrivã din pãgâni şi creştini, care o ascultau în numãr mare şi cu plãcere. I se propune sã predea matematica şi filosofia la Universitate, ca urmare a rezultatelor excelente obţinute la aprofundarea studiilor în cadrul şcolii din Athena conduse de Plutarh cel Tânãr şi fiica sa, Asclepigenia. Cu timpul casa ei devine un adevãrat focar academic, presãrat cu dezbateri şi exerciţii de gândire.

Hypathia este autoarea a numerose tratate, în special comentarii asupra operei matematice anterioare, dar din pãcate nicio operã nu s-a pãstrat, pierind fie în incendiul care a nimicit Biblioteca din Alexandria fie distruse de adversari. Ce ştim astãzi se datoreazã corespondenţei cu foştii studenţi. A scris un comentariu asupra operei lui Diofant, supranumit “pãrintele algebrei”, cel care a studiat ecuaţiile nedeterminate. Comenteazã de asemenea lucrãrile lui Apollonius despre secţiunile conice (cercuri, elipse, parabole, hiperbole), folosite azi pentru descrierea traiectoriilor cometelor, planetelor şi rachetelor. Colaboreazã cu tatãl sãu la un comentariu asupra cãrţii a treia a “Almagestului” lui Ptolemeu. Probabil este autoarea “Canonului astronomic”.

Un pasaj dintr-una din scrisorile lui Sinesius menţioneazã cã Hypathia l-a ajutat sã construiascã un astrolab (pentru calculul poziţiei planetelor, stelelor şi mãsurarea trecerii timpului), dovadã a cunostinţelor sale extinse. În altã scrisoare Sinesius îi solicitã sã construiascã un hidroscop (pentru distilarea apei şi mãsurarea nivelului lichidelor). Fãrã îndoialã cã Hypathia avea întâietate absolutã în lumea ştiintificã, şi, ca şi tatãl sãu, deşi nu a avut contribuţii extrem de originale, este demnã de laudã prin calitatea învãţãmântului pe care l-a pus în practicã. Renumitã în toatã lumea, ca semn al prestigiului de care se bucura, scrisorile care îi erau adresate o elogiau drept “muza din Alexandria”.

Frumoasã şi deşteaptã, Hypathia îşi conducea propriul car, contrar normelor sociale. Rareori purta haine femeieşti. A ales sã nu se cãsãtoreascã niciodatã, dedicându-se totalmente studiului. A avut şi o influenţã politicã considerabilã asupra oraşului, unde guverna Orestes, de asemenea pãgân şi adversar al episcopului Chiril, care o detesta pe Hypathia pentru cã era o femeie care ieşea complet din convenţiile feminine. Cetãţean repectat şi iubit, admirat pentru eleovenţa şi graţia sa, toţi îşi plecau urechile atunci când vorbea. Dar dragostea sa pentru raţiune şi libertatea spiritului în cãutarea marilor adevãruri avea sã o condamne.

Cea mai detaliatã relatare privind tragicul sfârşit al Hypathiei o gãsim la Socrates. Egiptul secolului al IV-lea era dominat de nelinişti şi transformãri puternice, care aveau sã-şi punã definitiv amprenta asupra lumii clasice. Creştinismul ia avânt, iar conflictele cu pãgânii devin tot mai dese, mai ales cã Alexandria rãmãsese ultimul centru intelectual neoplatonic, unde înfloreau ştiinţele şi cugetul liber, neîngrãdit de religie. Dar în 391 patrarhul Theophilus declarã pãgânismul ilegal, ceea ce conduce la o distrugere în masã a templelor, printre care Serapeumul şi Museionul, care adãposteau o vastã colecţie de opere care scãpaserã incendiului bibliotecii din Alexandria. În 412 Chiril devine patriarhul Alexandriei şi începe o campania durã împotriva evreilor, apropiaţi ai guvernatorului Orestes, care sunt alungaţi din oraş. Protestul acestuia la Constantinopol ii determinã pe creştini sã-l atace şi pe el, dar scapã doar cu rãni uşoare.

Hypathia este implicatã şi ea în conflict, pentru cã apare mereu în compania magistraţilor, este o figurã cu autoritate şi bunã prietenã cu Orestes. Pentru a dovedi autoritatea Bisericii, mai ales dupã ce Ammonius, un cãlugãr, este torturat pânã la moarte pentru cã aruncase cu pietre în prefect, Chiril îşi îndreaptã atenţia spre Hypathia, pe care o numeşte, confrom lui Ioan de Nikiu, “vrãjitoare pãgânã”. Femeia-matematician cade pradã sectei violente a parabolanilor, care o prind, o bat pânã la ultima suflare, o taie în bucãţi şi o ard. Nu existã dovezi clare cã a fost ordinul lui Chiril (considerat sfânt de Bisericã), dar este oricum improbabil sã fi fost strãin de acţiunea gloatei de fanatici, care nu au fost niciodatã pedepsiţi.

S-ar putea spune cã moartea dureroasã a acestei strãlucite minţi marcheazã începutul întunecatului ev mediu, al haosului şi barbariei care înlocuiesc raţiunea şi spiritul ştiinţific. Într-adevãr, filosofia elenisticã continuã sã înfloreascã în urmãtoarele douã secole, dar se îndreaptã spre un amurg inevitabil, consfinţit prin decizia lui Iustinian de a închide Universitatea din Athena. Hypathia va rãmâne în memoria omenirii prin apologia sa pentru gândirea independentã şi criticã, refuzul dogmelor, dezvoltarea permanentã a capacitãţilor intelectuale, pasiunea cãutãrilor epistemice şi nu în ultimul rând sacrificiul de dragul unei idei…Iubirea sa pentru ştiinţã şi în particular astronomie dãinuie printre stele, într-un loc liniştit în spaţiul selenar, acolo unde îi poartã numele un crater stituat între Mare Tranquilitas şi Mare Nectaris.

Bibliografie:

Deakin M.A.B. (1994), Hypatia and her Mathematics, American Mathematical Monthly;

Dzielska, Maria (1996), Hypatia of Alexandria, Harvar University Press;

MuellerI., Hypatiain Women of Mathematics, a Bibliographic Sourcebook, ed.

L.S. Grinstein &P.J.Campbell, Greenwood Press.