Autor 1032 vizualizări


Creatorul Școlii de Antropologie, opera pentru care este cu desăvârșire recunoscut Francisc Rainer, a fost în mod evident atras de studiul anatomiei umane. Deopotrivă surprinzători pot părea, în cadrul biografiei sale profesionale, anii de profesorat în cadrul unor instituții precum Școala de Arte sau Institutul de Educație Fizică, demonstrându-se astfel aplicabilitatea largă a domeniului de studiu al anatomiei, dar mai ales larghețea cu care a fost înzestrat savantul să privească fenomenul. 

Călătoria sa în cadrul profesoratului începe în lumea medicinei, în care a fost de altfel format, absolvind Facultatea de Medicină din București. A fost numit profesor de anatomie descriptivă la Facultatea de medicină din Iași începând cu anul 1913, pentru ca din 1917 să predea cursul la Facultatea de Medicină din Bucureștiul aflat sub ocupație. Trei ani mai târziu, Rainer era transferat la catedra de anatomie și embriologie din aceeași instituție. Concepția sa despre anatomie a fost una înnoitoare, considerând că „forma vie este strâns legată de structură și aceasta de funcțiune” (așa cum scria Constantin Parhon, un fost coleg de catedră de la Iași). Anatomia reprezenta pentru medic „știința formei vii”.

A fost un profesor dedicat, preocupat de buna instruire a elevilor și studenților săi, și mai ales de accentuarea gândirii critice, pe care o privea mai degrabă ca pe o intuiție. La 1 noiembrie 1921, Francisc Rainer (foto dreapta) pășea în cadrul instituției de artă devinind profesor de anatomie artistică la Școala de Belle Arte din București. În următorul an, avea să predea studenților de la Institutul Superior de Educație Fizică din București, cursul purtând denumirea de Anatomie, kineziologie și antropologie; va fi păstrat în funcția până în 1930. Pentru ceva mai multă vreme, timp de 17 ani, a predat elevilor de la școala de arte, de unde s-a retras în 1938. 

Iată ce scria Raoul Șorban despre activitatea și modelul de profesorat raineriene în cadrul școlii de arte: „a conceput învăţământul anatomiei artistice ca un învăţământ bazat practic pe desen. El urmărea să obţină, alături de cunoştinţele tehnice, şi educaţia simţurilor, formarea spiritului de observaţie şi a deprinderilor exprimării plastice.

O latură importantă a învăţămîntului anatomo-artistic a lui Rainer au constituit-o cursurile de morfologie şi fiziologie artistică, cu aplicaţii în arta plastică. Potrivit principiului său didactic, Rainer a folosit pentru aceste cursuri o documentare vastă asupra operelor de artă plastică, cuprinzînd peste 5000 de reproduceri, în special din plastica antichităţii”.

Printre profesorii care au predat la catedra de anatomie artistică a instituției formatoare de artiști s-au numărat: doctorul Alexandru Marcovici, primul profesor al școlii înființate de Th. Aman la 1864, activând până în 1867, când era înlocuit de medicul Nicolae Măldărescu; au urmat Ion Polizu și Dimitrie Gerota, binecunoscut pentru realizarea , alături de C. Bâncuși, a Ecorșeului. Predecesorul lui Rainer la catedră a fost Nicolae I. Duma.

Horia Dumitrescu, cercetător la Institutul de Antropologie i-a succedat lui Rainer, predând între anii 1939-1941, urmat de Mircea Atanasiu pentru numai 2 ani. Profesorul Gheorghe Ghiţescu, autorul unor manuale de anatomie artistică apreciate unanim, dar și al unui articol dedicat profesorului Rainer, publicat în revista Arta Plastică (1964) a ocupat catedra pentru mai bine de 30 de ani. Ghiţescu a fost urmat de Dan Cristian Popescu, apoi de Andra Ioana Panduru, prima femeie din șirul unui lung rând de personaje remarcabile.

Sociologul Dimitrie Gusti, alături de care Rainer a întreprins numeroase cercetări de teren, îl caracteriza pe asociatul său drept un „cunoscător al școlilor de pictură din diverse epoci” și aprecia maniera în care acesta „își făcea o plăcere să stabilească legături între anatomia personajelor și felul cum ele erau înfăptuite plastic, artistic”. Un astfel de exemplu rezidă și în lucrarea intitulată „O notă realistă curioasă în arta plastică a templului Afeei de la Egina”. Îi vedem pe cei doi în fotografia realizată în timpul cercetărilor de la Nereju-Vrancea (foto sus)

Autor : Manolache Mădălina / Muzeul Nicolae Minovici

Bibliografie:

Elena Dumitrescu, Ecorșeul lui Brâncuși, Ed. UNARTE București, 2013.
Francisc I. Rainer, Jurnale, Editura Emiescu, București, 1979.
Adrian Majuru, „Francisc Iosif Rainer – Biografia unei personalități universale”, Medicină și cultură, Vol. IX, Nr. 04, An 2013, pp. 281-290.