Fostul papă Ioan Paul al II lea este subiectul unui musical jpeg

Fostul papă Ioan Paul al II-lea este subiectul unui musical

📁 Istoria Filmului
Autor: Redacția

Doi preoţi, doi dansatori şi o echipă de tineri actori italieni îl readuc în actualitate pe papa Ioan Paul al II-lea, într-un musical despre viaţa şi activitatea fostului lider al Bisericii Catolice, proiectul urmând să fie pus în scenă, în această lună, la Roma, informează ansa.it.

Acest musical, intitulat "Non Abbiate Paura", prezintă evenimentele majore din viaţa lui Karol Wojtyla, care a condus Biserica Catolică din 1978 şi până la moartea sa în 2005. Primele scene din spectacol relatează evenimente din tinereţea viitorului papă, petrecută în Polonia, când acesta era interesat de fotbal, limbi străine şi actorie. Actul al doilea prezintă scene din Polonia aflată sub ocupaţie nazistă.

Karol Wojtyla s-a înscris într-un seminar, la scurt timp după decesul tatălui său, unde a început să studieze în secret pentru a deveni preot. Musicalul relatează ascensiunea tânărului preot polonez, care a avansat de la rangul de episcop la cel de cardinal, devenind ulterior primul papă polonez din istorie. Spectacolul relatează numeroase aspecte legate de călătoriile, discursurile, învăţăturile şi rolul major pe care l-a avut de Ioan Paul al II-lea pe scena internaţională. Ultimul act prezintă ultimele zile ale papei, când zeci de mii de credincioşi catolici din toată lumea au mers la Vatican pentru a fi alături de papă pentru ultima oară.

Scenariul spectacolului a fost scris de părintele Giuseppe Spedicato. Rolul principal este interpretat de Simone Sibillano, care a jucat în mai multe musicaluri de renume, precum "Jesus Christ Superstar", "Fantoma de la Operă" şi "Robin Hood". Coregrafia este asigurată de dansatoarele Flavia Astolfi şi Caterina Felicioni, sub bagheta regizorală a cineastului Gianluca Ferrato. Coloana sonoră a fost compusă de părintele Biagio Mandorino.

Musicalul "Non Abbiate Paura" va fi pus în scenă la Teatro Italia din Roma, pe 11 şi 12 iunie, urmând apoi să plece într-un turneu în Italia.