Autor 7328 vizualizări


Erich Honecker, singurul lider care a contat al Republicii Democrate Germane, credea doar în comunism – o idelologie care, în 1989, s-a transformat în iluzie. Neamţ încăpăţânat, mândru şi cu principii, Honecker ştia una şi bună: dacă nu e ca el, nu e deloc. Sunt 30 de ani de când în Europa nu mai sunt nici comunismul, nici el şi nici Zidul Berlinului.

Majoritatea dictatorilor sunt renumiţi pentru extravaganţele personale. Erich Honecker a condus Republica Democrată Germană timp de 18 ani. Purta mereu costum, ochelari pătrăţoşi, cu ramă groasă şi câteodată pălărie. Avea zâmbetul rece, superior, ca un adevărat lider german. Iar singura lui extravaganţă a fost chiar RDG-ul. Honecker este politicianul al cărui nume a devenit unul şi-acelaşi cu Zidul Berlinului. Cu toate că bariera morţii care a separat Estul de Vest şi care, mai apoi, a izolat comunismul german de orice influenţă străină, a fost construit în timpul mandatului lui Walter Ulbricht, Honecker a fost arhictectul. L-a adulat ca pe o mare capodoperă care, în opinia lui, a salvat lumea de un Al Treilea Război Mondial. Poate. Cert este însă că Honecker a căzut odată cu Zidul. 

Pedigree de comunist 

Erich Honecker s-a născut pe 25 august 1912, în oraşul Neunkirchen, într-o familie modestă, cu şase copii. Tatăl său, Wilhelm Honecker se ocupa cu mineritul, iar mama, Caroline era croitoreasă. Capul familiei era un om cu principii şi activist politic – singurele lucruri pe care le-a putut lăsa moştenire copiilor săi. Micul Erich a prins Primul Război Mondial, înfrângerea şi umilirea Germaniei. Războiul care a adus foamea în casă şi i-a luat tatăl pe front este prima sa amintire. „Adesea, mama se culca nemâncată. Ea era o artistă a maşinii de cusut şi a cuptorului“, îşi amintea neamţul. După Tratatul de la Versailles din 1920, oraşul natal a intrat sub guvernarea franceză – teritoriul Bazinului Saar fiind sub auspiciile Ligii Naţiunilor. 

Micii, dar numeroşii naţionalişti de rând, păreau că au soluţia salvatoare la îndemână: comunismul. „Steagul roşu a rămas de neuitat pentru familia Honecker“, scria în memoriile sale. În 1922, Erich primea „botezul comunist“: devenea membru al grupului de copii din Liga Spartacus. Aici a învăţat despre principiile marxiste ale comunismului şi că: „Problema de azi nu este democraţia sau dictatura. Problema pe care istoria a pus-o pe agenda de zi este următoarea: democraţie burgheză sau democraţie socialistă“. Micul comunist era bun la matematică, dar cărţile proletare pentru copii erau preferatele lui: „Povestea pe care mi-o amintesc cel mai bine se numea «Rândunica» şi a fost publicată în Berlin, în 1922. Rândunicile, ilustrate într-o manieră foarte colorată, erau proletarii lumii păsărilor. O tânără rândunică a plecat în căutarea unei lumi unde să nu existe foame sau frig. Dar peste tot îi găsea pe cei bogaţi şi pe cei săraci, experimentând solidaritatea celor din urmă. A găsit însă un băiat care voia să schimbe lumea“.

Pe „tărâmul lui Octombrie Roşu“ şi învăţăturile sale 

Trecerea la Partidul Comunist German, grupa pregătitoare, era inevitabilă. După doi ani de lucrat la o fermă şi de reparat acoperişuri împreună cu unchiul său, Erich Honecker este remarcat de liderii partidului şi îi este oferită o bursă la Şcoala Internaţională Lenin din Moscova. Visul devenea realitate. „Prima mea şedere în Uniunea Sovietică, ţara lui Lenin, între august 1930 şi august 1931 a fost de mare însemnătate în viaţa mea […] Ca tânăr comunist am trăit mereu cu un interes viu faţă de regatul lui Octombrie Roşu, pe care îl ştiam din poveştile camarazilor mei, din rapoartele de presă, din cărţile şi filmele sovietice“. Proletarul idealist a fost impresionat încă de la trecerea graniţei. În autobiografia din 1981, Honecker scria: „Îmi amintesc până astăzi trenul trecând încet graniţa dintre Polonia şi URSS. Soldaţii polonezi au coborât şi cei ai Armatei Roşii s-au urcat. Pentru mine, acesta a fost un eveniment cu o simbolistică enormă. Treceam o graniţă total diferită, o linie care despărţea două lumi, o graniţă unde puterea capitalismului se termina şi începea puterea muncitorilor şi a ţăranilor, o graniţă comparabilă cu cea din prezent, dintre RDG şi RFG“. Ţara lui Lenin şi a lui Stalin l-au fermecat. Şi a rămas aşa, captiv în mirajul roşu, până când a murit. Honecker a ştiut de mic că pentru a ajunge în vârf trebuiesc parcurse toate etapele. Era vorba, la urma urmei de principii şi muncă. 

La întoarcerea de la Moscova, i s-a oferit prima funcţie oficială: liderul tinerilor din Partidului Comunist German. Cât el era ocupat cu steagul roşu şi promovările, naziştii preluat puterea. Era 1933, perioada „anilor de luptă“, iar comuniştilor nu le mai era la îndemână să activeze liberi. Din acest motiv, pentru scurt timp, Honecker a fost arestat în Essen, unde munca sa clandestină avea să stea, mai târziu, la baza Stasi. Avea să fie abia prima sa grea încercare în faţa noului regim. S-a întors acasă, în regiunea ocupată de către francezi, în 1934. Era momentul să facă ceva concret pentru oameni. A lucrat cot la cot cu Johannes Hoffmann, jurnalist de meserie, dar pasionat de politică. Rezultatul final a fost de mari proporţii: în urma referendumului din ianuarie 1935, teritoriul Bazinului Saar a revenit la ţara-mamă, Germania. Cu toate protestele lui George Clemenceau şi toată surprinderea naziştilor, referendumul din regiune era o victorie absolută a comuniştilor.

10 ani de închisoare 

În a doua jumătate a anului 1935, Honecker, ajutat de către membrul Partidului Comunist, Herbert Wehner, şi-a continuat lupta anti-nazistă la Berlin. Însă nici numele de cod „Marten Tjaden“ nu a înşelat vigilenţa Gestapo-ului. Pe 4 decembrie 1935, Erich a fost arestat şi închis în centrul de detenţie din cartierul berlinez Moabit până în 1937. „A fost o perioadă de testare pentru un tânăr care avea toată viaţa înainte: aveam 23 de ani. Nici tortura fizică, nici cea psihică a ofiţerilor Gestapo, nici interogatoriile magistraţilor nazişti nu au reuşit să îmi schimbe viziunea comunistă asupra lumii“, mărturisea Honecker mai târziu. După doi ani de procese, pe 3 iulie 1937, Erich Honecker a fost pus sub acuzaţia de „intenţie pentru înaltă trădare şi falsificarea repetată de documente“ şi condamnat la 10 ani de închisoare. 

Aproape întreaga detenţie şi-a petrecut-o la Brandenburg-Görden, cea mai vestită închisoare nazistă dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. „Condiţiile erau create special pentru a demoraliza şi anihila deţinuţii politici în special, care erau până la 3.000. Condiţiile privind mâncarea, igiena sau starea de sănătate erau adesea îngrozitoare. În tot acel timp, foamea a fost o prezenţă constantă. Mulţi camarazi au murit de tuberculoză sau alte boli. Însă cele mai îngrozitoare dintre toate au fost execuţiile din garajul închisorii. Mulţi dintre cei care erau duşi să moară erau camarazii noştri, cel mai adesea cunoştinţe apropiate şi prieteni buni. Până în aprilie 1945, aproximatix 2.000 de antifascişti au fost omorâţi“. Pentru un comportament exemplar, Honecker a fost mutat la închisoare de femei din Berlin unde, datorită princeperii sale, era pus să ajute la repararea acoperişurilor stricate de bombardamente. Însă cu cât războiul înainta, iar trupele germane pierdeau teren în faţa sovieticilor, cu atât deţinuţii politici începeau să fie executaţi din ce în ce mai des. În timpul bombardamentelor de la începutul lui martie 1945, închisoarea a fost afectată, iar Honecker a reuşit să fugă şi să se ascundă pentru puţin timp în apartamentul unei gardiene care îl simpatiza. Pe 27 aprilie Berlinul se preda Armatei Roşii, iar deţinuţii erau eliberaţi.

Majoritatea dictatorilor sunt renumiţi pentru extravaganţele personale. Erich Honecker a condus Republica Democrată Germană timp de 18 ani. Purta mereu costum, ochelari pătrăţoşi, cu ramă groasă şi câteodată pălărie. Avea zâmbetul rece, superior, ca un adevărat lider german. Iar singura lui extravaganţă a fost chiar RDG-ul. Honecker este politicianul al cărui nume a devenit unul şi-acelaşi cu Zidul Berlinului. Cu toate că bariera morţii care a separat Estul de Vest şi care, mai apoi, a izolat comunismul german de orice influenţă străină, a fost construit în timpul mandatului lui Walter Ulbricht, Honecker a fost arhictectul. L-a adulat ca pe o mare capodoperă care, în opinia lui, a salvat lumea de un Al Treilea Război Mondial. Poate. Cert este însă că Honecker a căzut odată cu Zidul.  

Citiţi continuarea pe adevărul.ro

""