Autor 4047 vizualizări


Dinu Zamfirescu (86 de ani), moştenitor al Brătienilor, fost deţinut politic, vorbeşte despre ce l-a îndemnat să participe la prima şi cea mai mare manifestaţie anticomunistă din 8 noiembrie 1945, când a fost arestat şi a ajuns, din fericire, doar la Jilava, despre posibilitatea restaurării monarhiei în România şi face o radiografie a situaţiei politice de azi.

Dinu Zamfirescu şi-ar fi putut plăti astăzi a 71-a oară contribuţia anuală de membru al Partidului Naţional Liberal. Numai că nici măcar nu mai e membru al partidului. „M-am autosuspendat din politică“, spune ca şi când ar fi o glumă. Nu e glumă. E aici o teribilă ironie, urmăriţi-o cu atenţie:Dinu Zamfirescu n-a mai putut fi membru de partid pentru că formaţiunea a fost desfiinţată de comunişti şi, chiar dacă, după Revoluţie, a devenit (re)fondator al partidului, nu poate să fie politician nici azi, pentru că e membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie care administrează documentele fostei poliţii politice represive din România comunistă, care l-a arestat de cinci ori! Dinu Zamfirescu e întrucâtva imaginea politicianului care ar fi putut fi. Numai că acesta e un prezent contrafactual, el nu există. Prezentul arată uşor altfel. Un pic cam trist.

„Weekend Adevărul“:Sunteţi moştenitor al familiei Brătienilor, care au pus bazele democraţiei româneşti. Ce relevanţă credeţi că mai are numele acesta acum?

Dinu Zamfirescu:Oferă impresia că oamenii politici de acum mai aparţin de cineva. De fapt, nu mai spune nimic numele „Brătianu“. N-a rămas în memoria oamenilor pentru că în România a existat această ruptură foarte puternică – 45 de ani de comunism. Românii au fost lipsiţi de o cultură politică. Într-o ţară normală, democratică, se cultivă, vrând-nevrând, un sistem politic. Te naşti cu el, te poţi afirma, te integrezi unde crezi că îţi e mai bine. Am trăit 20 de ani în Franţa şi am văzut cum gândesc oamenii şi cum se poziţionează. Dar, la noi, comunismul a dus la o falie. Vă dau un exemplu:eu când am venit prima dată în Bucureşti, pe 29 decembrie ’89, am rămas amărât când am văzut oamenii prost îmbrăcaţi, îmbătrâniţi, care încă se mai temeau. Mi-amintesc că, în vara anului ’90, am mers acasă, în vizită, la un fost coleg şi prieten. Ţinea geamurile deschise. Zice:„Să închidem geamurile, să nu se audă, că e un fost ofiţer de Securitate care stă un etaj mai sus“. Mentalitatea aceasta încă exista. Pe de altă parte, mai e un lucru:în anii ’90, eu am acuzat oamenii politici mai în vârstă care voiau să reînnoade firul istoriei exact de unde a fost rupt, fără să ţină cont că a avut loc o Revoluţie. Şi în PNŢ, şi în PNL exista această idee:„Domnule, oamenii nu ştiu nimic, în schimb noi da, ştim ce să le spunem!“. Or, nu aşa se procedează mai ales cu oamenii pe care nu îi cunoşti, cei tineri, cu mentalităţi schimbate. Astfel că partidele n-au ştiut să comunice cum ar fi trebuit. Eu vorbesc cu tineri şi-i întreb ce e ăla liberalism, iar ei ridică din umeri. Au auzit o lozincă liberală, „prin noi înşine“, care, după părerea mea, nici măcar liberală nu e. Au preluat-o şi legionarii, şi comuniştii la un moment dat. Nici nu ştiu sigur dacă aceşti tineri cunosc istoria Partidului Liberal, care se împleteşte cu istoria acestei ţări. În fond, poate sunt subiectiv, dar Partidul Liberal împreună cu monarhia au făcut România modernă.

Dumneavoastră v-aţi petrecut copilăria între elitele politice ale vremii.

E drept că aşa m-am format. O parte din familie era formată din liberali. Brătieni. După ce părinţii mei au divorţat, când eu aveam 4-5 ani, mama s-a recăsătorit cu Dan Brătianu, fiul lui Dinu şi nepotul lui I.C. Brătianu. De altfel, el mi-a fost mai aproape decât tatăl meu de sânge. Tatăl meu bun, avocat şi moşier, a fost fiul colonelului Pavel Zamfirescu, aghiotant al Regelui Carol I, profesor la Şcoala de Război. În fine, casa bunicii paterne, căsătorită cu Toma Ionescu, fratele lui Take Ionescu (n.r. – prim-ministru al României în perioada 1921-1922), era frecventată de cercuri ţărăniste. Deci aveam contact şi cu Opoziţia. Aşa i-am văzut în moşia bunicii de la Radovanu (n.r. – judeţul Călăraşi) pe Virgil Madgearu, pe doctorul Nicolae Lupu, care mi-a fost naş...

Ce impresie v-au lăsat oamenii aceştia?

Nu conştientizam atunci importanţa pe care ei o reprezentau. Pentru mine erau oameni simpli, prieteni de-ai familiei. Dar ţin minte un episod de când eram elev şi străjer. Eram la bunica, la Radovanu, şi, în preajma unor alegeri, a venit Madgearu în campanie electorală. Numai că oamenii, fideli bunicii mele – pentru că şi ea făcea politică –, nu l-au lăsat să intre în comună. Practic, i-au răsturnat maşina în şanţ! Se scuzau că s-a fărâmat (râde). Până la urmă, a apărut Madgearu şi şi-a ţinut discursul în faţa câtorva sute de persoane. Dincolo, de partea mamei, la fel, am cunoscut o serie de persoane. Mergeam la vila Florica, Ştefăneşti (n.r. – judeţul Argeş), unde mă plimbam cu bunicul Dinu. Era foarte frumos acolo, pentru că vila e situată pe o coastă de deal, împădurită. Mergeam cu el până în vârful dealului unde e un lac, în mijlocul unui pâlc de pini. Stăteam acolo, pe o bancă, în depărtare se vedea Valea Argeşului, iar el îmi povestea din istoria trăită de el.

După ce-au venit comuniştii, v-aţi implicat şi dumneavoastră în politică. Nu s-a terminat bine. Aţi participat la prima mare manifestaţie anticomunistă şi promonarhică din 8 noiembrie 1945.

Eu nu eram în niciun partid atunci, dar aveam colegi de clasă care simpatizau cu ţărăniştii, alţii cu liberalii. Dar scopul manifestaţiei era foarte clar:voiam să aratăm străinătăţii şi în special anglo-americanilor care sunt sentimentele reale ale poporului român. Ne-am pus de acord să nu venim la şcoală, ci să mergem direct la manifestaţie, care s-a organizat diferit de cele două partide, PNL şi PNŢ. Partidul Liberal a gândit o organizare mai bine articulată, cu oameni de ordine, disciplinaţi. La ţărănişti era alt sistem – să meargă în grupuri mici în Piaţa Palatului şi să se întâlnească în jurul statuii lui Carol I, care figura atunci acolo. Eu am stat în primul rând în masa aceea de oameni până când m-a luat unul pe sus şi m-a dat pe mâna poliţiştilor. M-au dus la prefectura de poliţie şi m-au ţinut acolo o lună. Imediat cum am ieşit, m-am înscris în Tineretul Liberal.

Citește continuarea aici