Cine a fost evreul Elias, filantropul din banii căruia s a ridicat marele spital din Capitală  El şi a donat toată averea Academiei Române png

Cine a fost evreul Elias, filantropul din banii căruia s-a ridicat marele spital din Capitală. El şi-a donat toată averea Academiei Române

📁 Biografii
Autor: Ştefan Borcea

Jacques Menachem Elias, un mare bogătaş de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, a avut proprietati si afaceri in toata lumea, pe care le-a lăsat moştenire Academiei Române.

Jacques Menachem Elias, care a dat numele uneia dintre cele mai cunoscute unităţi medicale din ţară, Spitalul Elias, a fost unul dintre cei mai bogaţi români, dar şi un mare filantrop.

S-a născut la Bucureşti în 1844, într-o familie de evrei şi a trăit 79 de ani, fără să fie căsătorit vreodată şi nu a avut nici urmaşi. El a primit cetăţenia română abia în anul 1880, printr-o procedură de urgenţă, la cererea regelui Carol I. De altfel, Elias i-a şi fost consilier regelui Carol I, fiind de un real ajutor regelui în zona economică.

Filantropul avea proprietăţi şi afaceri în toată lumea, iar în vechiul judeţ Putna stăpânea la Sascut, un prosper târg odinioară, fabrica de zahăr din localitate, 1300 de hectare de pădure şi teren arabil. Totodată, era proprietarul moşiei Dârvari, a hotelurilor“Continental” si “Patria” din Bucureşti, dar și a numeroase case  din Capitală.

Continuarea pe adevarul.ro