Autor 5282 vizualizări


Gheorghe Apostol a fost comunistul-ţintă al celor mai cinice farse politice din comunism. A fost comunistul care n-a fost. A avut doar iluzia puterii, nu şi puterea. A fost mereu în proprietatea politică a lui Gheorghiu-Dej. După moartea mentorului său, ar fi trebuit să fie şeful partidului. Locul său va fi însă ocupat de Nicolae Ceauşescu.

13 august 1944, Târgu-Jiu. Comunistul Gheorghe Apostol şi alţi tovarăşi pun la cale un plan de evadare şi fug din lagărul care le fusese casă în ultimii ani. Nu apucă să facă prea mulţi kilometri. Sunt reperaţi de jandarmi şi prinşi într-un sat din apropierea oraşului. Înapoi în arest. Încă o săptămână şi ceva. După 23 august, sunt liberi. Cum ajunge în Bucureşti, Apostol ia legătura cu alţi comunişti din libertate sau recent eliberaţi şi începe să pună umărul la organizarea partidului şi a sindicatelor „roşii“ – structuri prin care comuniştii încearcă să atragă oamenii în partid.   „Pe baza celor convenite în lagărul de la Târgu-Jiu, imediat după eliberare, eu am întocmit proiectul de rezoluţie despre mişcarea sindicală unită, care a fost aprobat de către conducerile partidelor comunist şi social-democrat. Pe acest temei, încă de la 1 septembrie 1944 […] a luat fiinţă Comisia Centrală de organizare a Sindicatelor Unice din România“, povesteşte, cu talent şcolăresc, Gheorghe Apostol în volumul de memorii selective ori chiar contrafăcute, publicate după Revoluţie, „Eu şi Gheorghiu-Dej“.  

APOSTOL DEVINE PERSOANĂ PUBLICĂ  

Din postura de lider sindical, reuşeşte să iasă din anonimat şi să fie cunoscut de muncitorii din întreaga Românie. Discursurile sale sunt evocate, în aproape fiecare număr al ziarelor comuniste „Scânteia“ şi „România Liberă“. În doar câteva luni, Apostol trece printr-o metamorfoză care-ar face invidios orice fluture:din puşcăriaş, devine persoană publică. Are drept la cuvânt, deşi cuvintele îi joacă adesea farse gramaticale ridicole.    

APARATCICUL INGENUU  

Gheorghe Apostol va face carieră în structurile comuniste, deşi nu va fi niciodată mai mult decât un bolşevic-paravan. Va fi aparatcicul ingenuu, în proprietatea politică a maestrului său, Gheorghiu-Dej. Sub patronatul acestuia, numele lui Apostol va figura mereu printre cei puternici, deşi nu va avea niciodată puterea adevărată, autonomă. La Gheorghe Apostol, iluzia puterii va rămâne mereu o iluzie. Şi asta deşi, în organigrama oficială, va avea cele mai înalte funcţii şi chiar va conduce partidul. Lui Gheorghe Apostol îi vor fi jucate toate farsele politice din comunism. Cea mai cinică:după moartea lui Dej, Nicolae Ceauşescu îi va fura de sub nas funcţia de secretar-general al partidului. Apostol va rămâne cu ochii-n soare în faţa acestei eclipse politice. Şi va rămâne cu multe, multe frustrări. În ianuarie 1945, Apostol e ales preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii (CGM), organism al cărui scop era reunirea sindicatelor obediente noii puteri embrionare. Pe scurt, era monopolul comuniştilor în ce priveşte mişcarea sindicală – cureaua de legătură dintre comuniştii  cvasinecunoscuţi şi muncitorii cvasieducaţi politic. Apostol îşi face reputaţie „la sindicate“, unde rămâne până când partidul îşi mai fortifică nomenclatura.

Continuarea pe adevarul.ro