Autor 4639 vizualizări


Prin anii ’80, dacă puneai fierul de călcat în priză, Ceauşescu vorbea şi de-acolo. Aşa se zicea în vremea aceea. Erau sătui oamenii de societatea socialistă multilateral dezvoltată, iar dictatorul era peste tot. Era fratele cel mare. Big Brother. Dar fratele cel mare are mereu grijă de fraţii mai mici. Aceasta este istoria celorlalţi Ceauşeşti, mai mici şi mai mulţi.

26 decembrie 1989, Viena, Austria. Scrisoare de adio.„Să nu mă acuzaţi că am încheiat cu şampanie, nu este un viciu, dar am avut nevoie de un drog ca să pot să plec mai uşor. Colectiv – rămâneţi cu bine şi urmaţi-vă destinul.“ Semnează Marin Ceauşescu. În două zile, e găsit spânzurat în subsolul Reprezentanţei Economice a României la Viena. Marin Ceauşescu, şeful Agenţiei Economice a României din Viena de aproape de mai bine de zece ani, e fratele mai mare al lui Nicolae Ceauşescu, lăsat şi el fără suflare lângă peretele unei garnizoane militare din Târgovişte cu trei zile în urmă. Şeful statului fusese învins de o Revoluţie. Fratele său, mai fatalist, îşi asumase soarta celor învinşi.

„Am ezitat mult până să iau această hotărâre, dar nu am avut altă ieşire. Nu am nicio vină în evenimentele întâmplate, întrucât nu am avut munci politice sau pe linie de partid. [...] Nu s-a putut altfel“, scria Marin Ceauşescu într-o altă scrisoare, din data 23 decembrie 1989. Zicea că, din 22 decembrie, de când fratele său a fugit, fusese ţinta tuturor resentimentelor din partea subalternilor săi. Ajunsese şi el, vai!, un „odios criminal“. Se simţea umilit, deranjat. Nu mai voia. Îşi pregătise meticulos şi sinuciderea, şi înmormântarea. Scrisorile sale sunt un fel de jurnal al acestei decăderi, planificată cu perfectă procedură:personalul ambasadei României la Viena era instruit de unde să ia bani pentru trimiterea corpului neînsufleţit în ţară şi pentru înmormântare, totul era stabilit. La Viena va fi linişte, spera Marin Ceauşescu.

N-avea dreptate. Marin Ceauşescu luase cu el prea multe secrete pentru a fi păstrat doar în amintire. Bărbatul administra fonduri de sute de milioane de dolari, care erau direcţionate spre conturi ale statului român din străinătate sau din ţară. Era implicat într-una dintre cele mai controversate afaceri ale ceauşismului:aportul valutar. O adevărată pepinieră de capitalişti şi alţi afacerişti de mai târziu. Ceva rămâne gri în sinuciderea asta. E genul acela de dilemă care bântuie, dar pe care nimeni nu vrea, cu adevărat, s-o rezolve. „Îi cer lui (n.r. – Dan) Voiculescu  să declare public dacă are informaţii despre împrejurările în care a decedat Marin Ceauşescu şi responsabilul financiar care se ocupa de Crescent“, suscita europarlamentarul Monica Macovei într-o scrisoare deschisă adresată lui Dan Voiculescu în iulie 2014. Ce spune Macovei nu e chiar absurd:fratele dictatorului avusese legături cu firma Crescent, al cărei reprezentant pentru Austria şi Cipru era, în a doua parte a anilor ’80, Dan Voiculescu, viitor om de afaceri, politician, mogul de presă, nu mai spunem. Voiculescu îl cunoscuse pe Marin Ceauşescu atunci, dar nu reţinuse mai mult de „un moşulică ce adormea cu capul pe masă după numai două pahare de whisky“. Dilema rămâne:a fost sinucis Marin Ceauşescu?  

Decăderea

Dar în zilele alea de început de drum, asta era mai puţin important. Atunci, în ’89, România nu era despărţită de enigmele Revoluţiei, ci unită de ura faţă de oamenii trecutului, de speranţa pentru oamenii viitorului. Emoţiile aveau consecinţe practice:fiica lui Marin Ceauşescu, Mihaela Ceauşescu povesteşte că, în momentele tensionate din ianuarie 1990, a fost la un pas de a fi înlăturată din postul de asistent universitar pe care îl avea la catedra de Limba şi Literatura Rusă a Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Bucureşti. Ascendenţa din familia Ceauşescu era un stigmat. Familia lui Marin va rămâne în zilele Revoluţiei şi fără casa strada Pictor Rosenthal. Din motive încă neelucidate, casa e mistuită de un incendiu. Văduva lui Marin cere o altă casă, după ce îi fusese recunoscut oficial statutul de sinistrat. Cere să i dea drepturile cuvenite în urma decesului soţului. Nimic.

În adresa Procuraturii generale din dosarul cu numărul 23/P/1991 din 10 mai 1991, Elena Ceauşescu, văduva lui Marin, e informată despre rezultatul oficial al anchetei morţii soţului ei. „Vă facem cunoscut că în dosarul penal cu numărul de mai sus în care s-au făcut cercetări cu privire la moartea soţului dumneavoastră prin rezoluţia din 5 mai 1991 s-a dispus clasarea cauzei. Din cercetări a rezultat că moartea s-a produs prin sinucidere de care nu se fac vinovate alte persoane“, arată documentul oficial. Cazul e închis. Sfârşit. 

Citește continuarea aici

""